In urma glumelor destinului, lucrez intr-un copy-shop/service/u name it.

Acest copy-shop se afla langa un liceu si o scoala generala, are preturi speciale (eduse) pentru elevi, studenti si… profesori. Initial nu aveam oferta pentru profesori, dar ei au venit primii si au intrebat, iar eu si seful meu am acceptat.

Gata cu introducerea, intram brusc in mijlocul actiunii:

Vine o doamna profesoara la fotocopiator (XEROX adica… dooh!) si ma apuc voiniceste sa-i copiez materialul. Schimb 2-3 vorbe pe teme tehnice cu ea (zoom la imagini, cate pagini…bla-bla) si ii starnesc, fara voia mea, cheful de vorba, moment in care ea emite ceva de genul:

…oricum, voi tinerii o sa trebuiasca sa donati fiecare cate un organ, obligatoriu!

Moment de stupefactie completa pt mine, inima mi-a ratat doua batai, plamanul doua respiratii, noroc cu creierul care le-a pus in ordine pe toate. Las ce faceam (butonam copiatorul) si ma intorc spre clienta.

Imi calculez vorbele, la nivelul unui om care si-a terminat scolile, isi duce viata relativ pe picioarele sale si are respect fix pentru aia care merita respect, nu pentru varste matusalemice acumulate degeaba si chiar imi verific terenul, sa fiu sigur ca nu dau cu parul degeaba:

Eu: Dumneavoastra sunteti profesoara?

Ea: Da, la clasa a VI-a.

Eu: …si dvs., dupa ce-mi spuneti mie aberatia de mai devreme, in calitatea dvs. de profesor si implicit formator de opinie, va duceti la scoala si educati copiii altora?

Nu astept raspunsul si ma intorc la butoanele mele. Raspunsul nici n-a venit. In chimb clienta vine in continuare acolo sa-si faca copiile, dar nu mai vorbeste cu mine decat chestii strict legate de servicii.

Că tot a început iar natura să ne aducă aminte who’s the boss here, azi, când veneam acasă, m-a uimit asemănarea dintre zăpadă si viață.

Și anume: cum dă un pic de zăpadă (în viață zăpada ar putea fi reprezentată de necazuri), toți căcații dispar. Cum dă căldura și se topește un pic de zăpadă (necazurile încep să dispară), hop, „prietenii de-o viață” apar…

Primită pe Y!Messenger de la un prieten.

O femeie batuta rau se duce la doctor.
Doctorul:
- Ce s-a intamplat?

- Nu stiu ce sa ma mai fac. De fiecare data cand sotul meu vine acasa baut, ma bate de ma rupe.

- Am un leac foarte bun pentru asta. Cand sotul tau vine acasa baut, tu imediat iei o cana de ceai de musetel si faci gargara si tot faci gargara.

Doua saptamani mai tarziu, femeia, aratand proaspata si renascuta, se intoarce la doctor.

- A fost o idee stralucita. De fiecare data cand sotul meu venea acasa baut, eu faceam doar gargara cu ceai de musetel, si el nici macar o data nu m-a atins.

Doctorul:

- Vezi daca-ti tii gura?

1) Frustrarea

Comentariu la postul de aici:

Se pare ca n-ai ce face acasa, si esti complexat de mic, ai fost abuzat de parinti, frati sau cunostinte. S-a decis la nivel justitiar mondial ca faci parte dintre cei care impart dreptatea in lume, si esti direct raspunzator cu mediul IT bancar romanesc? Nu-ti convine Banca Transilvania, du-te la alta bai tata bah. Sau arata-le ca tu poti sa le repari greselile, pe gratis.. si daca ii convingi, le ceri 10 mii de euro salariu. Lukra si tu ceva, apoi da-ti cu parerea despre munca altora.Nu-ti prezenta refularile psihice in public.

Din fericire păcate însă, comentariul a intrat în spam. Dar judecând după conținut, sunt șanse mari să fie scris de un angajat al BT.

Să analizăm textul un pic: faptul că ești un client al unui serviciu nu-ți dă dreptul să te plângi de acel serviciu. Ba mai mult! Te face complexat, abuzat de părinți sau frați! Îl plătești? Trebuie să-l folosești cum e, nu trebuie să comentezi. Si ce dacă argumentezi că serviciul e de căcat sau că furnizorul respectiv (în cazul nostru BT) face reclamă mincinoasă? Tu ești un frustrat! Dute la control! Ceea ce ne duce la….

2) Agramaticalități

Știi ce e mai amuzat decât unu’ care te face frustrat? Unu’ care te face agramat/analfabet. Dar nu oricum! Nu, nu! Te face agramat folosind niște combinații de litere foarte dubioase, refuzând cu încăpățânare orice urmă de cratimă. Sau de semne de punctuație. Și lasă comentarii de genul (citat din memorie, dar destul de exact):

Tiam citit blogul, si am ajuns la concluzia ca habar nai sa scri-i corect. ma mir cum de ai tupeu sai corectezi pe alt-i!

De obicei, tot ăștia sunt cei ce mă înjură:

3) Mecanicule!

Asta e înjurătura supremă. Ce „pizda mă-tii” sau alte cuvinte de laudă? Dacă îmi zice vreunul „mecanicule” deja văd negru în fața ochilor. „Îmi cresc gheare, păr pe corp și mă transform în mă-sa”, după cum spunea Spike

Dar hai să o luăm puțin băbește. Am scris în pagina „Despre mine” că am lucrat într-un service auto. Unde sau pe ce post nu am considerat relevant. Dar acum, după câteva „înjurături” de genul ăsta, mă gândesc că ar trebui să precizez că într-un service auto nu lucrează numai mecanici. Mai sunt vopsitori, tinichigii, electricieni. Dar na, „mecanic” se pare că e cea mai joasă treaptă socială.

Acum să ne luăm de ceea ce se vrea jignire. Ar trebui să mă facă să mă simt aiurea? De ce? Pentru că am muncit? Sau pentru că am evoluat, reușind să schimb alte două medii de lucru complet diferite, ajungând să câștig mai mulți bani decât înainte? Sau pentru că am ajuns să fac ce-mi place?

Deci, cum sunt până la urmă?

Păi… spre dezamăgirea multora nu sunt nici frustrat, nu am fost nici abuzat când eram mic. Iar cât despre agramat/incult îmi place să cred că știu să scriu cât de cât corect. Iar majoritatea greșelilor mele de scriere sunt… simple greșeli de scriere. Așa numitele typos.

Mecanic? Să fim serioși! Prietenii mei știu că am fost electrician auto. Și în niciun caz nu mă jignește cineva zicându-mi așa. Din contră!

Așadar, tinere ce plin de gânduri urmărești să mă jignești, mai încearcă.

O zicală uşor motivaţională găseşti aici. Via.

În altă ordine de idei, mai sunt câteva zile şi apare LOST Sneak peek aici.