RATC. Băi, voi sunteţi nebuni?

5 May

De câteva zile am observat ceva nu tocmai plăcut, mai ales că folosesc zilnic transportul în comun: s-au scumpit biletele!

Asta nu ar fi o problemă PREA mare, dar, de la 1.2 lei/călătorie, s-a urcat la pragul „psihologic” de 1.3 lei/călătorie. Hai să-ţi spun care e de fapt problema (şi care a fost şi până acum…): un bilet, având două călătorii, costa 2.4 lei. Dar, culmea, foarte rar vânzătorii aveau să-ţi dea rest. Ceea ce înseamnă, desigur, că, de fapt, pe un bilet cu două călătorii se plătea 2.5 lei.

Se apropie (sau poate chiar a început, nu pot să-mi dau seama) sezonul estival, prin urmare s-a stabilit (cred că ăsta a fost singurul motiv)  majorarea tarifelor percepute pentru călătoriile cu transportul în comun. Cred că sezonul este singurul motiv pentru majorare deoarece nu s-a observat nicio schimbare a autobuzelor sau a serviciilor, astfel încât tot nu avem aer condiţionat (sadic, nu? :D ), geamurile se deschid FOARTE greu, nu ai de unde să cumperi bilete, etc.

Soluţia cea mai simplă ar fi fost (probabil) suplimentarea numărului de controlori, pentru reducerea blatiştilor, deoarece, în şase luni de când folosesc transportul în comun (în mod frecvent) nu ştiu dacă am văzut controlori de mai mult de cinci ori. Ceea ce nu cred că este ok.

Să revenim la preţul biletului….

După cum spuneam mai sus, înainte de majorare, vânzătoarele nu aveau să dea o mie, dar, acum după scumpire, clienţii nu mai au mia cu pricina :twisted: . Chiar astăzi mi s-a întâmplat ceva amuzant: pe lângă faptul că am mers o staţie pe jos (nu aveam de unde să iau bilete), când am vrut să-mi iau bilet, am dat 3 lei. Vânzătoarea mi-a dat un bilet, un plic de cafea şi 10 bani rest. :| Wtf?! I-am spus că nu am cerut şi cafea, ci doar un bilet, dar mi-a zis că nu are să-mi dea rest. I-am spus că mi-a oprit înainte de scumpire, când nu avea să-mi dea o mie….

Întrebare inteligentă:

Dacă nu am nici un chioşc de unde aş putea să cumpăr bilete, cum trebuie să procedez, mai ales dacă este interzis a se da bani şoferului? Cum îi explic eu controlorului că din trei staţii consecutive nu ai de unde să cumperi bilete? 

Răspuns inteligent:

Controlorului nu-i pasă că nu ai de unde să cumperi bilete! El trebuie să-şi facă norma de amenzi. Tu trebuia să ştii că în zona în care te-ai dus în vizită (şi ai ajuns pentru prima oară în acea zonă) nu se găsesc bilete, prin urmare erai obligat să-ţi cumperi cinci bilete, pentru orice eventualitate….

Trăim în România, asta îţi ocupă o mare parte din timp, nu?

Scris în categoria: Viaţa mea, Wtf?

4 Comentarii »

  1. 7 May 2007 emy a spus:

    eu zic ca singura solutie e sa apelezi la firma manelista numaita GMS =)).Conditiile sunt identice:nu au AC.,geamurile se deschid greu(sau deloc),dar culmea…..poti da bani la sofer!!

  2. :twisted:

  3. 7 May 2007 hansy a spus:

    abonament?

  4. nahspa

Lasă un comentariu

Poţi folosi câteva taguri XHTML: <blockquote> <strong> <a> <em>

Pentru a posta secvenţe de cod, foloseşte
<pre lang="php/css/html/javascript"> CODUL TĂU <pre>