UPC - Descoperă o lume fascinantă!
14 JunO fi o lume fascinantă, dar întâi de toate trebuie să o descoperi, că e ascunsă bine. Al dracului de bine. În urma episodului de acum câteva săptămâni, m-am hotărât să-mi fac un abonament individual la UPC pentru internet. Şi asta nu pentru că mi-ar fi UPC dragi ci doar pentru simplul (şi stupidul totodată) motiv că altă opţiune nu am!
RDS este doar cu numele în blocul meu, nu şi cu cablurile necesare „aprovizionării” cu internet/catv. Este cu numele deoarece şi-au întins cablurile ÎN bloc de la începutul anului (sau sfârşitul lui 2006) dar blocul NU este conectat mai departe. Asta înseamnă că, cel puţin teoretic, o putem pune de o reţea de bloc rapid şi ieftin :twisted: Asta ar fi prima opţiune inexistentă…
A doua opţiune (inexistentă) ar fi ClickNet. Problema cea mai mare este că… e musai să fiu abonat RTC. Ok, în afară de preţurile exorbitante, RTC ar fi o alegere bună, doar că eu nu am nevoie de telefon (pe care l-am scos cu vreo 3 ani în urmă deoarece nu îl foloseam). Iar fără telefon… preţuri mari, deci iar nu e bine (nu vreau să plătesc mai mult de 100 Ron / lună).
Revenind la rataţii măreţii UPC ce mi-au promis că în două săptămâni lucrătoare (asta înseamna fix trei săptămâni de muritor de rând) voi fi conectat. Iaca cele trei săptămâni trecute, internet am în continuare doar pe mobil şi la muncă, cei de la UPC nu au catadicsit să mă sune. Aşa că mi-am luat inima în dinţi (cu tot cu artere
) şi i-am sunat aseara. I-am explicat unui nene care e problema, m-a ţinut 5 minute (nu exagerez) până m-a găsit în baza de date (nu îmi venea să cred când mi-a spus că nu este nimeni cu numele meu în baza lor de date). După ce m-au găsit, mi-au spus că…. eu nu am contract pentru internet!!! După încă două minute de căutări, au găsit şi contractul cu pricina, asigurându-mă că în cursul dimineţii de azi mă va suna echipa de la tehnic să îmi rezolve problema. Am accentuat că aş vrea o rezolvare azi, deoarece plec din localitate o perioadă (desigur, nu plec nicăieri, dar… poate se simt şi ei; alarmă falsă, nu se simt)
Ora 17. Nu m-a sunat nimeni…. Îmi fac iar curaj, sunăm la UPC, iar nu mă găsesc în baza de date…. Wtf?! L-am întrebat pe nenea de acolo când e la ei dimineaţă, că la mine e seară şi încă nu m-au sunat (mă gândeam că au ceasul reglat după New York). Şi mi-a răspuns:
Momentan nu pot face nimic pentru dvs. Fac o notă pentru supervisor şi vă rezolvă el mâine dimineaţă
Băi nene, eu în seara asta plec din oraş! El îmi repeta în continuu că voi fi sunat mâine, eu îi repetam că nu sunt acasă, etc…
Aştept nerăbdător ziua de mâine. Vedem ce s-o întâmpla, cu toate că sunt convins că NU voi fi sunat de cei de la UPC. Partea amuzantă este că aveam o părere bună despre ei, deoarece până acum aprox. un an toţi cei care aveau internet de la ei n-au avut niciun fel de probleme….
Soluţia? Mă mut? Zapp? Aştept o minune din partea RDS, poate-poate…

Ce intelegi prin preturi exorbitante la RTC ?
Eu am net si telefon pana in 50 RON/luna.