A fost o dată ca niciodată un angajat amărât la o firmă naţională de producere a iluziilor. Să-i spunem X (angajatului, nu firmei).

Într-o bună zi, un potenţial cumpărător de iluzii - să-i spunem B - intră în contact cu X, în vederea unei colaborări, mai exact să cumpere iluzii. Dintr-o vorbă în alta, la un suc şi un mic, B îi propune lui X o altfel de colaborare: să deschidă o firmă împreună, unde ar putea fi parteneri cu drepturi egale (sau aproape egale) condiţia: X vine cu iluziile, B vine cu susţinerea financiară. Desigur, ideea unei astfel de colaborări, unde ar putea fi şi el un şef (oricât de mic, să nu se mai ia nimeni de el, să se poată răzbuna pe noii angajaţi pentru tot ce a suferit) i-a surâs lui X şi a acceptat fără a sta pe gânduri.

Noua firmă creştea într-o lună cât altele într-o… lună, iar X îşi vedea visul cu ochii deoarece timpul pentru a-şi refula frustrările venise, prin urmare:

George, şterge-mi şi mie praful pe masă!

Vasile, mută şi tu cablurile doi metri mai la dreapta, că eu fac hernie dacă ridic 200gr!

şi altele de acest gen.

În tot acest timp, toţi cei 23 de negrii pe plantaţie angajaţi, pe lângă faptul că trebuiau a îndura toate fiţele şefului parvenit, făceau mişto de el cu fiecare ocazie. Atât de subtil încât chiar şi George, retardatul firmei (avea numărul de la pantof mai mare decât IQ, dar… orice firmă are nevoie de mascotă, nu? şi cum o maimuţă e mai greu de întreţinut….) se prindea de glume. Numai X nu.

Într-o bună zi, când sediul nou înfinţatei firme s-a mutat, X s-a dus la B pentru un biroul al lui. Dar, B-ul mare şi rău la suflet, nu a vrut să-i ofere un spaţiu al lui, unde s-ar putea uita liniştit la filme porno ar putea lucra liniştit, nederanjat de nimeni. Şi nimic. Astfel că, X ajunse între cei 23 angajaţi, în acelaşi spaţiu, sub tirul de caterincă zilnică, neştiind ce se întâmplă cu el….

Morala:

Dacă vreodată vei ajunge dintr-un căcat de subaltern un căcat de şef, nu îţi aduce aminte de ce ţi-au făcut alţi şefi ţie. Şi asta din două motive, bă căcatule:

1) răzbunarea e arma prostule prostului;

2) ăştia sunt ALŢI oameni; ăştia doar te iau la mişto ca nişte angajaţi (fără de care, apropos, ai muri de foame, ţi-ai putea închide firma), nu sunt foştii tăi şefi…

ps: orice asemănare cu persoane reale e pur întâmplătoare…