25 ani. E o vârstă la care părinţii noştrii erau căsătoriţi de câţiva ani, aveau copii şi tocmai îşi cumpăraseră o casă, fără a menţiona şi un loc de muncă asigurat.

Eu am împlinit de curând această vârstă. Pot spune că NU m-am căsătorit, NU am copii şi NU mi-am cumpărat nicio casă (cu toate acestea, nu stau cu părinţii) dar, cel puţin, am locul de muncă asigurat^*. Mai pot spune că peste 30% din tinerii din ziua de azi sunt în această situaţie. 10% din ei sunt pe cont propriu. Vom vorbi totuşi de restul de 60%.

^*Nu neapărat în modul clasic: mă trezesc dimineaţa, mă duc la muncă, iar la sfârşitul lunii număr câteva sute de euro; am locul de muncă asigurat în sensul că oricând îmi pot da demisia, fără grija zilei de mâine (băgaţi la cap, şefilor!)

Revenind la restul de 60% ce stă până la terminarea şcolii pe banii lu’ tata. Iar acest post ar putea fi continuare a ceea ce a scris Zoso în urmă cu câteva zile.

Într-o discuţie cu câţiva amici, s-a ajuns la concluzia că o facultate este inutilă, deoarece, după ce înveţi pe brânci 4-5 ani pentru a termina o facultate de profil, ajungi să lucrezi într-un domeniu complet diferit, pe un post foarte prost plătit, făcând ceea ce nu îţi place. Parţial adevărat!

Greşeala cea mai mare, ce cred că o fac foarte mulţi studenţi: cât sunt studenţi, tot ceea ce fac este să… se ducă la facultate, să înveţe teorie (şi, desigur, chefurile studenţeşti). După ce au terminat facultatea, observă cu stupoare că nimeni nu vrea să-i angajeze deoarece nu au experienţă – şi rezultă un mic cerc vicios, deoarece aparent nimeni nu angajează pe cineva fără experienţă, iar cel fără experienţă nu poate să capete… experienţă. Te-am ameţit?

De ce aparent? Nu ai văzut niciun proaspăt absolvent de facultate angajat undeva fără pile? Cum crezi că a reuşit? Ducându-se la firma respectivă să ceară un salariu uriaş?

Sfat pentru studenţi (anul I, MAXIM anul II): angajaţi-vă! Nu ca vânzător în magazin, nu ca ospătar, nu ca preparator shaworma! E adevărat, îţi asigură traiul de pe o zi pe alta, dar ce faci când vei termina o facultate de economie (că şi-aşa e la modă)? Vrei să te angajezi ca şi economist iar cv-ul tău este pătat cu unsoare de la McDonalds…

Eşti student la informatică? Du-te frate şi angajează-te programator! Sau joacă-te de-a freelaceru’ (dar ia joaca în serios!). Nu te angaja ca şi hamal în port, iar la orele de informatică rezolvi problemele pe hârtie cu ajutorul colegilor!

Mulţi se înscriu la o facultate că aşa e moda, să aibe o hârtie. Destul de puţini sunt cei ce se înscriu la o facultate din plăcere, că vor să lucreze în acel domeniu toată viaţa. Până anul trecut, mai exista o categorie: cei ce se înscriau la o facultate pentru a scăpa de armată (recunosc, am făcut parte dintre ei).

Aceşti tineri sunt cei ce peste 5-10 ani vor înjura statul; sunt acei tineri la care auzi: era mai bine pe vremea lui Ceauşescu, ăla îţi dădea o casă şi îţi asigura un loc de muncă. Sunt acei tineri ce nu ştiu că indiferent de locul de muncă asigurat sau locuinţa (care, să fim cinstiţi, era mult mai uşor de obţinut decât în prezent), erau unele probleme mult mai spinoase: nu găseai mâncare, nu puteai să spui ce crezi, nu puteai nici măcar să te uiti la TV).

Fratele meu, în urmă cu câţiva ani, când avea 30 ani, le spunea părinţilor:

- Vouă Ceauşescu v-a dat casă! V-a dat un loc de muncă!

Ce este adevărat şi aproape imposibil este că, de fapt, cu 30 ani în urmă, în plină glorie a regimului comunist, cumpărarea unei case sau, mai corect spus, procurarea unui credit de locuinţă era mult mai uşor decât în prezent. Astfel, la un venit de aprox 1000€, eu pot să-mi iau o garsonieră şi să o plătesc pentru următorii 20 ani… Asta e oricum, numai de bine nu…

Locul de muncă asigurat este o prostie, iar după părerea mea, sistemul actual este mult mai bun, deoarece asigură un progres mult accelerat, datorat competiţiei: în anii ‘70, angajat fiind, oricine avea grijă doar să nu fie prins când doarme, când fuge de la muncă sau când fură, fiind destul de bazat că îşi va păstra acelaşi loc de muncă până la pensie; înapoi, în zilele noastre, un angajat la o firmă privată trebuie să dea randament, să-şi merite salariul iar şefii îşi fidelizează angajaţii prin diverse bonusuri salariale, asigurări suplimentare, spaţii de relaxare, etc (şefu’, bagă la cap!).

Aşadar, dragi copii culţi (dacă termini o facultate eşti cult – dar nu obligatoriu – nu deştept), nu mai înjuraţi statul că nu face nimic pentru voi. Vinovaţii nu sunt guvernanţii (mă rog, sunt, dar într-o măsură prea mică!), ci VOI! Vinovaţii sunt părinţii voştrii, că vă ţin până la 25 ani în puf, fără să se gândească la consecinţe: copii (ce se poartă ca nişte copii) la 25 ani, ce nu ştiu unde se plăteşte factura la cablu, dar stau toată ziua cu telecomanda în mână…

Dacă nu îţi place unde sau ce lucrezi, schimbă! Nu te obligă nimeni să faci curat după toţi boschetarii într-un bar de cartier sau să înduri şicanele şefului frustrat parvenit.

Dacă auzi pe cineva, cândva, că se plânge de şefii lui, să ştii că acela se plânge pe sine. Fiecare primeşte ce merită…