Ce te faci când vei fi mare?

5 Sep

Cunoşti vreun tânăr care la o vârstă destul de înaintată în tinereţea lui (20-25 poate chiar 30 ani) care nu ştie ce vrea să facă în viaţă?

Eu am un astfel de puşti la muncă, are 20 ani. Destul de des îl văd nehotărât, nefiind convins că a ales „calea cea dreaptă” în viaţă, neştiind dacă asta va face toată viaţa. Altfel spus, nu ştie ce vrea de la viaţă. Trist, nu?

Colegul meu (dacă citeşte asta, se recunoaşte) este programator PHP. Junior. Iniţial, el a ales altă meserie, dar, deoarece „a fost să nu fie”, a ajuns să fie colegul nostru. Ce greşeli a făcut/face? Vrea să facă bani! Cum? Nu contează, vrea să încerce orice, indiferent dacă are sau nu experienţă.

Desigur, este un lucru bun să te aventurezi în domenii necunoscute, dar asta se întâmplă la un nivel ceva mai înalt, când ai un job de rezervă, când ştii să faci ceva la un nivel ridicat dar vrei să încerci altceva. În momentul când eşti începător, în orice domeniu, nu începi să-ţi pui întrebări de genul: să învăţ şi altceva? (am auzit de Ruby, Java, Flex; asta în ultimele zile…).

Aşadar, dragă Junior, în privinţa alegerii profesiei, nu pot decât să-ţi spun că cel mai bine e atunci când faci ceva cu plăcere, când job-ul tău este un hobby, când VREI să faci acel lucru, când SIMŢI că asta îţi este destinat. Fără să te uiţi în spate (orice om, cu capul pe umeri, îţi poate spune că regretele nu îşi au locul), fără să ţii cont de criticile altora (dar, în schimb, să ţii cont de sfaturi!) şi fără a-i lăsa pe alţii să-ţi taie elanul.

Succes!

Scris în categoria: (anti)Social

9 Comentarii »

  1. e bine de junior ca are pe cineva langa el sa-i deschida ochii, banii nu sunt totul… a primit sfaturi bune, daca le-ar aplica ar fii super!
    fa ceea ce iti place, ceea ce iti aduce satisfactii si impliniri, nu doar materiale ci si personale… si vei avea succesul garantat.

  2. El vrea sa se faca politist maaaa… micutul de el… Sa-i zica cineva ca viata nu e ca in filme.

  3. Ii zic eu sa se faca musafir. :))

  4. 6 September 2007 Junior a spus:

    Da Bilen am vrut sa fiu politist.Am incercat la agenti pentru penitenciar si eram la un pas de a deveni unul,dar am fost respins la interviu din cauza coruptiei.Am vrut sa fiu agent la penitenciar pentru ca acolo sunt salarii destul de bune (aprox 14 milioane la inceput,adica mult mai mult decat iau eu acum ca programator).Se iau sporuri,prime,bani pe echipament etc.Plus ca lucrand acolo as fi putut face un credit mult mai usor.Nu este la fel de usor ca statu cu curu pe scaun si butonatul la tastatura,dar sunt destule beneficii.Cum a zis si Ionut,”n`a fost sa fie”…si am ajuns programator.In legatura cu “Cunoşti vreun tânăr care la o vârstă destul de înaintată în tinereţea lui (20-25 poate chiar 30 ani) care nu ştie ce vrea să facă în viaţă?” - nu cred ca unu la 20 de ani o sa zica hotarat “Eu o sa fiu blabla toata viata mea”.Poate ar trebui sa te gandesti cum erai la 20 de ani si nu cred ca ar fi o situatie diferita de a mea.Am fost nehotarat si nu,nu este nimic trist in asta.
    OK…ce`i rau in a invata ceva nou atunci cand nu esti chiar asa de bazat pe ceea ce stii deja?Poate vei fi mai bun in ceea ce inveti nou sau poate te va ajuta mai mult,dar n`ai avea de unde sti pt ca nu incerci.Eu in liceu am invatat pascal si unele chestii nu le`am inteles,dar am invatat chestii de baza in c++ si ceea ce nu intelesesem la pascal mi s`a parut pe urma banal.Deci…?Am avut de pierdut ca am incercat ceva noua cand nu stiam asa bine pascal?
    In concluzie - vreau sa fiu programator pt ca imi place si cred eu ca ma descurc.

  5. Marean tasteaza cu gagicile pe mess, Alex se joaca Prison Break in flash, Bilen ne baga Andre, Valahia & N&D, Horica face el ceva acolo, pe Mihai niciodata nu-l simt ca e cu noi, Ion sigur se uita la porn, iar eu stau si scriu un comentariu :) Suntem o familie fericita. Ah da, si Vali nu e :)
    Lasa-l pe Marian ca macar la 19-20 de ani munceste si nu se asteapta sa primeasca bani de la parinti si sa-i puna totul pe tava; bine, mai putin shaorma de la bunica’sa :)

  6. 6 September 2007 Junior a spus:

    “Ma baieti ma ,stiti cat tin eu la voi si va iubesc.” :))
    Si pe bunica mea ca`mi da bani la servici sa mananc saorma :X

  7. Eu, la 14-15 ani am văzut primul calculator. Imediat am spus: ASTA vreau să fac în viaţă! Am trecut prin alte meserii pentru a ajunge aici, dar nu regret deloc (regret doar că m-am pricopsit cu un reumatism de toată frumuseţea). Şi ştiu că vrea să fiu în domeniul ăsta toată viaţa.
    Faptul că eşti nehotărât este mai grav decât îţi dai seama. Imaginează-ţi că lucrezi la un site la care nu ai un plan şi mai adaugi/scoţi din funcţionalităţi. Oare ce va ieşi?
    În viaţă trebuie să-ţi fixezi un scop, să ştii că trebuie să ajungi într-un punct, dar şi ce vei face după ce vei ajunge în acel punct.
    Nu ai înţeles esenţa acestui post. Nu se referă strict la limbajele de programare. Peste câţiva ani îmi vei da dreptate. Sau nu…

  8. 6 September 2007 Junior a spus:

    Si pe mine m`au pasionat calculatoarele de mic si tot la fel am zis “asta ma pasioneaza si asta vreau sa fac”. Si vezi…desi ai spus tu ca aia vrei sa faci nu ai ajuns sa lucrezi in domeniu din prima.Eu am lucrat din prima :P Si nu compara viata cu un site.

  9. La barbati mai rar nu stii ce vrei sa faci … in fond valorile noastre sunt “femeie iubitoare alaturi, multi multi bani ca sa o intretii, masina si succes” (teoretic) … Adica cam asta trebuie sa faci.

    Dar femeile chiar nu stiu ce vor sa faca in viata (pentru ca nu prea au ce).

Lasă un comentariu

Poţi folosi câteva taguri XHTML: <blockquote> <strong> <a> <em>

Pentru a posta secvenţe de cod, foloseşte
<pre lang="php/css/html/javascript"> CODUL TĂU <pre>