Diplomele Unisoft și PFA

11 Mar 2010

Știu că nu e bine să scriu la draci dar deja simt că nu mai pot.

După cum unii știu, în urmă cu vreo două săptămâni am fost să mă interesez ce trebuie să fac pentru a deveni PFA. Adică am prea mulți bani și m-am gândit să fac un act de caritate și să ajut un pic statul cu ceva bănuți. Cu articolul și discuțiile private și super detaliate ale lui Răzvan în cap, mă duc la ONRC să îmi fac rezervarea de nume.

Cum nu aveam toate actele (mai trebuia acordul asociației), mă duc la proasta jurista ONRC-ului să o întreb dacă totul este ok. Și întreb în mod express dacă diploma de la Unisoft (de programare) este bună. S-a uitat jurista ca flegma’n ciorbă și a zis că e ok. Auzind acestea, am purces la strânsul semnăturilor de la vecini…

Luni merg să depun dosarul.

Tanti de la ghișeu se uită și mă întreabă dacă am fost la jurist și mă mai trimite o dată. Aceeași poveste: „e bună diploma?” „E bună!”. Înapoi la tanti de la primul ghișeu, depun dosarul și îmi dă bilețel pe care scria că trebuie să vin azi să-mi iau Certificatul de Înmatriculare.

Mă duc azi. Dosar respins.

De ce?

DIPLOMA! Diploma de la Unisoft (parafate CPI și ANEFI și FORTI) NU e bună pentru PFA deoarece nu este recunoscută la nivel național (!?!?!). De ce căcat mai e vita cu cabină acolo dacă nu e capabilă să zică: „bă boule, nu mai urca un etaj să depui dosarul, că nu ai diploma bună!” ? Pentru ce e plătită aia? Să mănânce căcat prăjituri? (că asta făcea ultima dată când am fost acolo :death: )

Aparent incompetenta de serviciu de la juridic NU știa asta! Soluția? Până pe 22 martie trebuie să fac rost de o diplomă autorizată sau să am vechime pe cartea de muncă. Cum am avut noroc numai de angajatori super serioși, singura vechime ce poate fi folosită este de… electrician auto :w00t: Altfel pierd cei aproape 200 lei plătiți pentru întocmirea actelor.

Eu am zis că nu mai fac nimic. Despina insistă să mă lupt cu statul pentru a-i convinge să-mi ia banii (deh, doar e criză, cine naiba are nevoie de bani? :death: ). Tu ce zici?

15 Comentarii »

  1. 11 March 2010 emy a spus:

    trage statul pe cosor….CAT POTI DE MULT!!!!!!

  2. frana umpic! Unisoft parca avea parafa/recunoastere de la CPI ?
    Cel putin in 2000-2001 cand am facut la ei cursurile, pe diploma era stampila etc de la CPI

  3. Nu ai vreun atestat din liceu? Eu pe ala l-am folosit cand am facut cererea :)

  4. 11 March 2010 nonyhaha a spus:

    tu ti-ai facut datoria de cetatean al acestei tari… ai studiat, ai obtinut diploma, ai auzit ca trebuie sa declari daca depasesti un anumit venit, ai vrut sa faci asta, te-ai interesat la niste prosti daca se poate cu ceea ce ai, ei au spus ca da, tu ai platit o data taxele pentru inmatriculare, a doua oara nu ai de ce sa le platesti. acum ca ei te obliga sa faci inca un curs din vina unor tampiti nu e vina ta. eu in locul tau as lasa-o asa… si as pune bani de o parte sa ma bat cu ei in instanta, pentru ca sunt mult prea prosti. a da… si noteaza numele persoanelor cu care ai discutat.

  5. frana umpic! Unisoft parca avea parafa/recunoastere de la CPI ?

    Este. Și CPI și ANEFI și FORTI (vezi pe pagina de la unisoft). Dar aparent nu este suficient!

  6. WTF? Da cu virgula.
    1 la mana stiu oameni care au pus de PFA cu diploma Unisoft/CPI, ce-i drept acum cativa ani.
    2 CPI are acreditare nationala la cursuri de formare profesionala etc etc.
    3. Trebuie vorbit cu un jurist. Eu unu sunt acoperit cu facultatea pe profil, chiar daca nu am incheiat studiile, dar parca nici mie nu mi-ar conveni sa stau cu hartiile degeaba.

  7. Ete că se poate.

    Cel mai probabil voi face încă un curs, de această dată ECDL, care are examen cu întrebări de genul:

    2. O _________ este o adresă pentru o resursă de pe internet. Care din următoarele completează propoziţia? Introduceti raspunsul dvs. (a, b, c, sau d) în fisier_raspuns1. (Î. 2 spatiu liber). [1 punct]
    (a) cookie
    (b) firewall
    (c) TCP/IP
    (d) URL

    În urma a astfel de întrebări voi fi autorizat să fac site-uri :death: Dar o diplomă pe care scrie „Pagini dinamice cu Php și Mysql” nu e bună. Mortii mă-sii…

  8. 11 March 2010 Ela a spus:

    merge cu atestat de info, daca ai, cum a zis si Bogdan.
    si nu vad de ce ECDL ar fi recunoscut national si Unisoft nu. but that’s just me…

  9. merge cu atestat de info, daca ai, cum a zis si Bogdan.

    Dar nu am. Adică eu la liceu nu am făcut nimic legat de informatică…

    si nu vad de ce ECDL ar fi recunoscut national si Unisoft nu. but that’s just me…

    Pentru că pe diploma curului de la ECDL scrie Ministrerul Muncii și Ministerul Educației (vezi aici)

    Prin urmare… Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă :death:

  10. 11 March 2010 Ela a spus:

    lasa, ca e cul la ECDL…eu am avut colegi care au reusit sa pice partea de MS Word…de 3 ori :D

  11. Eu mă gândeam să fac webstarter. Cele câteva examene de test sunt stupid de simple (vezi exemplul de mai sus). Acu… ce să zic? Sper ca o să fie ok diploma asta.

    Chiar nu credeam că o să alerg în halul ăsta după un căcat de diplomă :|

  12. 11 March 2010 saintlaur a spus:

    eu cred ca aia vroiau spaga dar nu ai stiut cui sa-i sari la cap

  13. 11 March 2010 Robert a spus:

    Nici atestatul de la liceu nu iti era de folos, ca e valabil 3 sau 5 ani.

  14. In primul rind eu sint de vina pentru ca Ionut s-a luat dupa mine ba mai ma si stresat :) cu tot felul de intrebari tehnice, am facut si o terapie de grup sa nu aiba probleme cu dosarul.

    El era stresat de cind ii explicam cum se completeaza formularele ca o sa fie super cozi pe la ONRC si cind a depus actele era supe rincintat ca nu a stat la coada toata lumea a fost super amabila …

    Ionut avem 4 solutii la problema ta

    - facem impreuna un IF pe diploma mea 50 – 50 % si la total incasari am 99.99 %, tu faci partea de programare iar eu facturile :)
    - pui la bataie diploma de electrician auto completezi niste coduri caen ce au legatura cu asta si pe facturi scri depanare site probleme electrice (cind am de schimbat becuri la masina stiu pe cine sa sun)
    - prelucrezi actuala diploma in Photo Shop si scri pe ea tot ce vor tipele de la ONRC
    - faci cursul adica dai examenul la GMB si cu okazia asta iti treci si pe cartea de munca calificarea respectiva.

    Legat de fostele locuri de munca tehnic vorbind tu neavind calificare pe programare nici eu nu aveau cum sa te angajeze pe asa ceva deoarece aveai nevoie de diploma sau macar sa ai trecuta in cartea de munca diploma asa ca nu te mai razbuna pe cei de la Logiteck ……

  15. 13 March 2010 Metal a spus:

    Eu zic doar ca te mananca-n cur. Ce-ai fumat? Nu ti-e bine? Vezi-ti domne de problemele tale, nu-ti mai trebuie altele de la statul roman.

Ai ceva de zis? Adaugă un comentariu!

Nu completa urmatorul câmp!

Dacă tot mă înjuri, înjură-mă folosind un nume real Aşa cum eu îmi pot da numele şi datele de contact REALE, în acelaşi fel, din respect pentru restul cititorilor (dacă nu pentru mine), poţi folosi şi tu un nume adevărat. Numele mic este suficient (nu vreau să ştiu numele de familie, adresă, etc).
Este un semn de respect reciproc.
Mulţumesc.

Foloseşte o adresă de email REALĂ Nu vei primi spam şi nu vei fi contactat pe această adresă. Este utilă când te abonezi la comentarii

Scrie site-ul tău Dacă nu ai site (sau dacă pur şi simplu nu vrei să îl dezvălui) lasă gol.
Site-ul NU este o adresă de email.

Poţi folosi câteva taguri HTML: <blockquote> <strong> <a> <em>

Do NOT fill this !