Am văzut de curând un episod din Nip Tuck. Chiar dacă nu ştii despre ce e vorba în film, îţi captează atenţia o chestie cel puţin ciudată: mama unui nou născut cu un handicap fizic din naştere (Ectrodactyly) se opunea unei operaţii pentru corectarea acestui defect. Problema adevărată abia acum începe, iar acest exemplu a fost doar introductiv.

Mulţi părinţi refuză să facă astfel de intervenţii copiilor din diverse motive: nu vor să chinuie copilul, sau, cel mai grav: „noi îl iubim aşa cum este, pentru că este al nostru”. Este cel mai grav, deoarece aceşti părinţi refuză (sau acceptă foarte greu) o corectare chirurgicală ulterioară. Adevărul este că cele două motive se aseamănă mai mult decât pare, deoarece, de la o anumită vârstă (mai exact de când începe o viaţă socială - grădiniţa) încep să apară diverse glume pe seama defectelor fizice.

Chiar dacă nu este vorba de o intervenţie chirurgicală, în aceeaşi categorie intră şi copii „oversized”. Cei obezi. Cărora, părinţii, în semn de recunoştinţă pentru merite deosebite (a luat bulină roşie, a ascultat-o pe bunica, etc.) sunt îndopaţi cu juck food. McDonalds, pentru necunoscători. Astfel, în locul unei diete sănătoase, se alege calea cea mai simplă, de cele mai multe ori ignorându-se diverse riscuri.

Mergând mai departe, înaintând în vârstă, copilul trebuie să urmeze liceul ce îl vor părinţii, dar şi facultatea. Deoarece copilul trebuie să se facă fix ce vrea mama şi/sau tata, neţinându-se seama de aspiraţiile copilului. De ce îşi doreşte acel copil de la viaţa. Mama îmi scoate mereu ochii că nu m-am făcut doctor, deoarece, când eram mic (4-5 ani) am stat cam un an prin spitale şi, de fiecare dată când îmi vedeam doctoriţa îi spuneam că vreau să mă fac doctor. Am crescut, mi-am dat seama că medicina nu e pentru mine fix când am văzut sânge ce nu e al meu şi am trecut mai departe. Desigur, mama nu mă va ierta niciodată pentru faptul că nu m-am făcut doctor ci am avut proasta inspiraţie să fac ce-mi place…

Sunt convins că toţi părinţii vor binele pentru copiii lor. Sau cel puţin binele din punctul lor de vedere. Dragi părinţi, binele este ceva relativ… Dacă vouă vi se pare un lucru bun, nu înseamnă neapărat că este bun. Copilul nu are alt exemplu în afara voastră, de-asta acei şapte ani de acasă sunt foarte importanţi. Oricât de ocupat ai fi, o dădacă nu-ţi poate ţine locul, iar, după ce creşte, vei afla că ai un copil infractor, drogat, alcoolist, etc…

Eşti sigur că ce vrei pentru copilul tău este şi ceea ce vrea el? Sau eşti egoist şi te gândeşti doar la tine?