Nu îmi place biserica. Nu îmi plac preoţii. Nu sunt oamenii lui Dumnezeu. Iar despre Dumnezeu am îndoieli că ar exista. Asta fu de început….

Cum probabil ştii, în fiecare an, în apropierea Crăciunului (cred că şi de Paşte, dar nu sunt sigur), preoţii vin din uşă în uşă să colinde (a se citi cerşi), deoarece nu le ajung banii primiţi de la stat. Având în vedere paragraful de mai sus, nu m-am sinchisit să le deschid uşa ci doar să mă uit pe vizor. Unde am văzut cum bate la uşa vecinului din faţă, cu o frumuseţe de Stea a lui David pe preşul de la intrare. Pentru cei ce nu ştiu, Steaua lui David este simbolul evreilor, iar din câte ştiu eu, evreii au alte obiceiuri în perioada asta a anului (Hanuka?).

Şi ca şi cum nu ar fi de ajuns, vecinii deschid, preotul intra, diaconul (cred că diacon e tipul care cântă, dar e foarte probabil să mă înşel) începe să cânte, vecinii se uitau unii la alţii şi îi spun preotului: suntem evrei. Popa se uită la „bodyguard”, iese din casă şi coboară la etajul 4. Încă un apartament unde n-au avut succes