Noul www.iamntz.com

Metallica, București, iulie

14 Feb

Că tot a plecat Ionuț într-o minivacanță m-a lăsat pe mine să mă desfășor și pe blogul lui. Știi cum e…când stăpânul nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă. :D

Metallica

Acum câteva minute, zicea un tip la TV că undeva pe la începutul lunii iulie e posibil ca Metallica să concerteze la București. Suuuuper veste. Dimineață chiar mă batea gândul să ajung la concertul lor din Bulgaria, despre care citeam că se va desfășura undeva prin primăvară sau pe la începutul verii. Ei, acum aud că e posibil să ajungă în România. :w00t:

Când în iulie 2007 au fost la Viena nu am ajuns și chiar nu știu din ce motive…probabil lipsa timpului. 5 iulie 2007. Dacă nu mă înșel aveam examene în perioada aia. Oricum, mi-a părut rău pentru că eram destul de entuziasmată de idee… Acum însă nici nu se pune problema să ratez așa ceva, fie că se întâmplă în Bulgaria sau în România.

Îmi place Metallica! De ce? Pentru că…nu știu, îmi place muzica lor. Sunt surprinzători. Cum spuneam și altă dată, până acum un an nu am avut contact cu muzica lor și nu pentru că nu aș fi găsit, ci pentru că pur și simplu nu am vrut. În afară de “One”, “Nothing else matters”, “The unforgiven” nu am prea auzit. Când mi-a fost pus la dispoziție Albumul “Master of puppets” m-am îndrăgostit de ei. Apoi am văzut filmul “Some kind of monster”, iar mai apoi mi-am luat toate albumele lor. Geniale!!!!

Acum mă gândesc că un concert al lor nu este de ratat. Mai ales că nu se știe cât vor mai fi pe scenă… E o ocazie ce nu trebuie ratată!

Articol scris de Despina

5 Comentarii »

  1. daca vin atunci cand e preconizat sa vina si priest e aiurea, prea multe cheltuieli intr`o luna, ca sa nu mai zic ca`n august vin maiden… pe de alta parte e bine, mai multe concerte rock pentru noi

  2. Eh, pentru Metallica facem un efort! :D

  3. 16 February 2008 Ondrej a spus:

    Great news…dar vroiai sa spui “Some kind of monster”? :)

  4. @ Ondrej: Ms pentru atenționare! :)

  5. 18 February 2008 andy a spus:

    n-au sa ajunga..o singura data ne ajunge :(

Lasă un comentariu

Nu completa urmatorul câmp!

Dacă tot mă înjuri, înjură-mă folosind un nume real Aşa cum eu îmi pot da numele şi datele de contact REALE, în acelaşi fel, din respect pentru restul cititorilor (dacă nu pentru mine), poţi folosi şi tu un nume adevărat. Numele mic este suficient (nu vreau să ştiu numele de familie, adresă, etc).
Este un semn de respect reciproc.
Mulţumesc.

Foloseşte o adresă de email REALĂ Nu vei primi spam şi nu vei fi contactat pe această adresă. Este utilă când te abonezi la comentarii

Scrie site-ul tău Dacă nu ai site (sau dacă pur şi simplu nu vrei să îl dezvălui) lasă gol.
Site-ul NU este o adresă de email.

Poţi folosi câteva taguri XHTML: <blockquote> <strong> <a> <em>

Pentru a posta secvenţe de cod, foloseşte
<pre lang="php/css/html/javascript"> CODUL TĂU <pre>

Do NOT fill this !

Ai citit ce a scris ?
Nu, mulţumesc