Din fericire, eu am avut foarte rar probleme de sănătate. Cel puţin după o anumită vârstă (10-11 ani) singurii medici cu care am interacţionat au fost oftalmologul şi ORL (am avut acum vreo trei ani o mică problemă la urechea stângă). De ceva timp însă, am mici probleme ale pielii: acnee. Coşuri, în limbajul popular. Ei, după ce am încercat o mulţime de tratamente „clasice” (de la extaz la agonie - de la schimbatul sângelui până la reducerea până la zero a consumului de ciocolată şi coca cola), în dimineaţa acestei zile, pe o ninsoare cum n-am mai văzut de luna trecută, m-am hotărât să mă duc voiniceşte până la un dermatolog. Nu am de gând să-ţi zic despre cum am aşteptat 45 minute deoarece medicul, în ciuda tarifelor destul de ridicate nu îşi permitea un ceas să funcţioneze corespunzător. Nu am de gând să-ţi zic nici despre o tanti de vreo 30 ani ce se plimba pe acolo nu nasul pe sus, chiar dacă îmi ajungea până la buric.

Hai să-ţi spun câte ceva despre Roaccutane, căci ăsta este tratamentul primit: o pastiluţă de Roaccutane la 12 ore, timp de trei luni. Aşa cum am mai spus, am fost sănătos şi nu am avut tangenţe cu medicamentele. Prospectul este cel mai mare pe care l-am văzut vreodată: o foaie A4, cu câte două coloane pe o parte, scrisă cu font mărunt împărţită după cum urmează: Primele 20-25 rânduri (maxim un sfert dintr-o parte a foii) se explică ce este Roaccutane şi la ce se foloseşte. Restul feţei este umplut cu precauţii. Pe verso este un şoc: efecte adverse. Am rămas surprins să văd efectele benefice scrise într-un colţişor iar cele adverse să aibe rezervată o pagină întreagă. În fine, spicuind:

• Probleme mentale: depresie, tristeţe, stare de gol interior, anxietate, perioade de plâns, gânduri de suicid sau de automutilare. Altfel spus, s-a inventat pastila care te face EMO!!!
• Probleme dermatologice. Pastile ce le iau pentru o problemă dermatologică, îmi provoacă alte probleme dermatologice. How cute…
• Tulburări neurologice şi tulburări auditive. Adică nu erau suficiente durerile de cap ce le aveam înainte şi că nu auzeam prea bine cu o ureche…
• Probleme ale părului. Nu îmi fac probleme. Şi-aşa mai am un smoc, şi ăla foarte rar. Nu se cunoaşte
• Oase şi muşchi. Pe lângă durerea de spate dată de la stat prea mult pe scaun, se mai adaugă şi o durere de la pastiluţe. Asta am simţit-o foarte uşor imediat după primul comprimat. Este o durere ciudată, abia sesizabilă. Şi nu, NU e placebo…
• toată lista o găseşti aici.

Iar medicul mi-a zis că cel mai grav efect advers va fi… crapatul buzelor! Dacă stau şi pun în balanţă integritatea buzelor sau cea mentală, voi alege fără să stau pe gânduri buzele. Astea sunt importante

Am căutat puţin pe net despre Roaccutane şi am găsit destui ce-l critică, dar şi o grămadă ce-l laudă, spunând că Roaccutane este cel mai eficient medicament ce l-au avut vreodată împotriva acneei, rezultatele apărând la scurt timp după începerea administrării. După toată lista de efecte adverse, am tras concluzia că cei ce laudă Roaccutane sunt… supravieţuitorii medicamentului minune. Voi face şi eu un tratament, până văd rezultate sau efecte adverse, dar nu mai mult de două săptămâni (cât mă ţine o cutie) şi voi vedea în ce tabără voi fi: EMO sau cei ce laudă produsul minune…

Când vei accepta că e posibil ca ideile tale nu fie cele mai bune? Când vei accepta şi alte păreri? Sau când vei accepta critici?

Când vei înţelege că mai devreme sau mai târziu experienţa (sau mai bine spus lipsa ei) îşi spune cuvântul şi îţi dă o palmă peste ceafă şi un sut în fund?

Când vei începe să scoţi capul  din cutia de plumb să te uiţi în jurul tău să vezi că sunt mulţi (mai mulţi decât îţi poţi imagina vreodată) care au păreri diferite de ale tale?

Când  te vei gândi că cei care te laudă e posibil să o facă doar de dragul artei, fără niciun temei?

Când te vei maturiza, normal…

ps: orice asemănare cu persoane reale e pur întâmplătoare.

În urmă cu câteva luni mi-am făcut un cont pe un forum pe unde se pare că activează doar puşti de max 15 ani care au descoperit fotoşopu, se cred mari dizainări şi au început să facă tutoriale folosind un limbaj gen hi5, nerespectând nicio regulă de gramatică sau de bun simţ.

Azi am primit un mesaj de la un admin (mass message) în care eram atenţionat :

Începând de astazi nu vom mai tolera greselile de ortografie. Nu cred ca e un capat de lume sa incepeti propozitia cu litera mare, sa mai puneti virgula, sa mai puneti punct, s.a.m.d.
Desigur ca nu vom penaliza pe cei care au greseli de ortografie de genul “sau”-”s-au”.

Cu alte cuvinte, e ok să nu foloseşti cratime dar eşti condamnat la tortură veşnică dacă nu începi o propoziţie cu majusculă. E destul de logic, mai ales că explicaţia adminului a fost foarte pertinentă şi foarte pardonabilă:

Stau de câţiva ani în Portugalia şi vorbesc foarte puţin limba română.

Mândrul viitor al ţării stă în mâinile (şi în capul) acestor bravi tineri ce la Paris învaţă, la gât cravatei nodul cum se face…

În această seară se pare că este finală. Cum la ce? La mutat mobilă şi boxat soţia. Între reprizele de ţipat şi înjurat copilul.

Da, vecinii de deasupra iar au meci! Abia aştept să se înfigă vreunul dintre ei fie cu capul în calorifer fie într-un cuţit, pentru că se pare că sunt suficient de idioţi să nu divorţeze sau să se împace. 

Un nou frustrat (sociopat?) va ieşi în lume peste câţiva ani. Îşi va bate nevasta şi copiii şi va înjura sistemul, spunând că părinţii lor au fost ajutaţi de stat*.

*pentru cine nu ştie, am un frate. Iar acest frate al meu, este foarte convins că Ceauşescu le-a oferit un loc de muncă stabil şi o locuinţă plătită în 25 ani. Da, frate-miu e unul din mulţii ce regretă comunismul. 

Viaţa e în continuare foarte frumoasă. Nu?

Întodeanua m-a fascinat o povestioară de-a lui Creangă ce se pare că se întâlneşte în realitate FOARTE des. Îngrijorător de des, aş putea spune. Pentru a înţelege despre ce vorbesc, voi pune aici fragmentul edificator din povestioara în cauză:

[...] Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână şi furca din brâu cât colo şi, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă:— Ce ai, draga mamei, ce-ţi este?!
— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
— Când şi cum?
— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
— Îl văd. Şi?
— De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!
— Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele! [...]

Este fix atitudinea „punem răul înainte când nu e cazul” sau hai să o dăm în bară, că oricum am pus răul înainte. Uneori e bine să trăieşti clipa, să te bucuri de ce ai lângă tine deoarece, dacă te apuci să faci scenarii îţi vei da seama la un moment dat - de cele mai multe ori mult prea târziu - că ai pierdut prea mult timp pe lucruri insignifiante.

Pui răul înainte când îţi calculezi banii şi te gândeşti că s-ar putea să apară ceva neprevăzut şi să ai nevoie de mai mult. Ok, aici sunt de acord şi uneori fac şi eu aşa. Dar ce te faci în situaţia când eşti cu cineva care te iubeşte (şi îl iubeşti) dar devii paranoică: mă înşeală! E prea frumos să fie adevărat! Unde e la ora asta? De ce nu m-a sunat? Ce face când nu e cu mine?

Dragele mele (şi dragii mei), o relaţie se bazează pe încredere şi sinceritate. Greu de crezut pentru unii, încrederea este unul din ingredientele minune, fără de care o relaţie - frumoasă la început (vei crede despre celălalt doar că îţi acordă multă atenţie iar ţie îţi place acest lucru) - se va transforma într-un adevărat iad.

Exemple de început ale distracţiei numită neîncredere ar fi o grămadă şi trebuie doar să ai ochi pentru asta:

(Mai mult…)