Tocmai ascultam la radio că modul de admitere la liceu se va schimba. Iar. Adică într-un final si-au dat seama că loteria diplomelor nu e chiar eficientă. În zece ani s-a schimbat modul de admitere de vreo 3-4 ori (poate chiar mai mult), deoarece au ajuns mai marii din minister la concluzia că varianta „eşti bun, intri la ce liceu vrei” nu este cea mai fericită, aşa că au început repartizări computerizate şi alte căcaturi d-astea.

Pe vremea mea (asta mă face cam bătrân, nu?), unul dintre cele mai bune licee din Constanţa era Mircea cel Bătrân. Vroiai să ajungi la liceul ăla? Învăţai ca maniacul, dădeai examen de admitere la 2-3 materii şi erai acolo. Dacă supravieţuiai sau nu, ţinea doar de tine, elevul.

Acum, dai examen de capacitate. Se adună media din şcoala generală. Şi te repartizează o glumă de calculici (cu Windows piratat ). Nu contează că tu vrei să ajungi la mate-info şi în generală erai praf la română şi biologie, pentru că deja îţi ia altu’ locul. Care fie a tocit de a rupt în toată şcoala, fie mămica ştie cu cine să se f*tă

Mi se pare mie sau învăţământul românesc, atât de lăudat în alte ţări, chiar încurajează mediocritatea? Dacă un elev este atras de matematică, de exemplu, el trebuie să înveţe şi restul materiei (chiar dacă nu îi va fi prea mult de folos). Altfel nu îi mai ia taică-su bicicletă, nu-l mai duce maică-sa la McDonalds iar bunica nu-i mai dă bani de şaorma ( ).
Eu cred că se va mai schimba de câteva ori modul de admitere în următorii ani. Şi programa cică va suferi ceva schimbări. Poate vor începe să îi înveţe pe copii şi chestii utile într-un mod plăcut, care să-i atragă. În caz contrar, vom afla de ce trebuie să plătim pensie privată: pentru că generaţiile următoare se apropie de personajele din Idiocracy. Iar asta nu e bine…

În tinereţile mele am fost un fan al câtorva trupe de hip-hop  din România. Într-o ordine aleatorie, aş putea aminti BUG, La Familia, Il-Egal, RACLA, Paraziţii, etc.  Ce este amuzant este că toţi în versuri se laudă că ei nu uită de unde au plecat, că fraţii sunt fraţi, orice s-ar întâmpla, bla bla bla. Exact ca maneliştii, cum bine mi se şopteşte în cap de către un pitic ce încă n-a adormit. Ce este mai amuzant este altceva: ei se laudă chestiile astea ÎNAINTE ca ele să se întâmple.

Cum au început să se învârtă bani mai serioşi în industria asta, adică după 2000 (să fim serioşi, în 97-99 abia le ajungea de-un Cico după ce plăteau toate datoriile), deja treaba se împute: unii se droghează (Marijuana, Sişu, unul de la Ilegal, etc), alţii se ceartă pentru bani (La Familia cu BUG), etc.

Fac pariu că în cazul în care îi pui să asculte piesele mai vechi, toţi vor începe cu scuze:

- stai frate, eram mici, ne credeam mari, vroiam să avem succes;

- da mă, nu înţelegi tu, dar noi atunci eram ca fraţii. Care fraţi?! Eu cu frate-miu abia ne suportăm! Eu n-aş putea face echipă cu un asemenea om… Şi nu, interesul NU poartă fesul;

- ştii, ne-au păcălit la bani. Păi… Parcă spuneai că banii NU sunt importanţi!

Well? Uite d-asta m-am dat încet încet pe Metallica - în urmă cu vreo 5 ani ştiam maxim 5 piese de la ei, dar într-un moment de plictiseală cruntă am făcut rost de câteva albume mai vechi şi am devenit fan - Armin şi alte genuri ce nu instigă la manelizare. Dintre toţi, acum mai ascult Paraziţii cu plăcere, pentru că au un stil diferit de restul. În clipele de nostalgie, ascult şi restul, dar, din fericire, sunt destul de rare

(Mai mult…)

M-am hotărât să-mi cumpăr un poweball pentru a-mi face praf încheieturile de la mâini. Şi ca orice om normal, am zis să fac comandă direct de pe site-ul oficial. Ce-mi făcea redirect spre caro.ro. Deoarece mi-am adus aminte că am cont, am apăsat frumuşel pe „am uitat parola”, am introdus adresa mea de mail şi fuga în inbox. În inbox, ce să vezi?

Parola în clar (smart!) iar la sfârşitul mail-ului, în loc de semnătură:

Va multumim si va dorim succes,
Webmaster
Caro Group Romania

Ok. Ce pot înţelege eu de aici? Vrei să comanzi de la noi? Succes frate! Dacă te numeri printre fericiţii ce îşi vor primi comanda, bine. Dacă nu… Asta e. Cel puţin ai încercat

Ok, după o săptămână de umblat prin ţără (de fapt doar prin Iaşi) am ajuns acasă. Dulce sau nu, este totuşi casa în care locuiesc.

Cum sunt destul de obosit nu te voi chinui cu prea multe chestii introductive şi voi începe cu o întrebare simplă, ca o completare a unui post mai vechi:

Dacă îngerii arată ca Dumnezeu, Dumnezeu are aripi?

Despre săptămâna ce se încheie nu îţi voi povesti prea multe deoarece întâmplările sunt strict personale şi nu vreau să le împart decât cu prietenii foarte apropiaţi, dar în schimb îţi voi povesti mici întâmplări de pe drum. Despre drumul Constanţa-Iaşi am povestit când am plecat: a fost ok cu mici excepţii: vagoane etajate, necompartimentate, uşi automate ce prezentau o atracţie deosebită pentru copiii (şi erau foarte mulţi) din vagon. La astea se mai adaugă cocalarii, nespălaţii şi ţărănoii ce nu ştiau să citească…

Întoarcerea a fost ceva mai ok, cu mici excepţii:

La Brăila am văzut un accident de motor unde o Dacie i-a tăiat faţa unui motorist şi l-a luat în aripă. Nu prea am înţeles eu cum s-a putut întâmpla asta, deoarece Dacia ar fi trebuit să vină din Dunăre pentru a putea fi lovită aşa…

Eh, cum nu se putea mai frumos, ne-a venit şi nouă rândul: la bac, când ne aşteptam rândul la înot prin Dunăre, şoferul s-a gândit să lase maşina să curgă un pic la vale (fără să pornească motorul) pentru a face loc alteia. Din păcate, a rămas fără frâne - ceea ce mi se pare ciudat, deoarece eu ştiam că atunci când nu mai are aer comprimat în instalaţie, frânele se blochează. Se pare că m-am înşelat. Din fericire, toţi pasagerii erau coborâţi şi admirau peisajul şi se bucurau de vremea frumoasă. Din păcate, autocarul se îndrepta spre Dunăre, fiind o pantă destul de abruptă pentru a prinde ceva viteză. Din fericire, în faţa autocarului erau vreo 4 maşini…. Rezultatul final: câteva maşini avariate foarte uşor, autocarul cu parbrizul crăpat, uşa îndoită, bara spartă şi ceva faruri sparte, iar un Santa Fe cu uşa + aripă faţă stânga distruse.

Desigur, pasagerii erau panicaţi, ţipete, telefoane la prieteni, chestii de genul. O tanti foarte agitată, de parcă băuse câţiva litri de cafea întreabă disperată:

- Oare avem şofer de rezervă?

Răspunsul meu instant a lăsat-o cu gura căscată, iar pe unii dintre ceilalţi pasageri cu zâmbetul pe buze:

- Cred că am avea mai multă nevoie de un autocar!

Minunea s-a produs: un alt autocar venea tot de la Iaşi, dar se ducea până la Tulcea. Am mers până la Tulcea şi am luat microbuz spre Constanţa. După calculele mele am ajuns cu juma’ de oră mai devreme, ceea ce a fost bine. Am ajuns acasă, citit câteva mail-uri, câteva din cele peste 1000 feed-uri adunate în câteva zile şi m-am culcat. Azi am lucrat la ceva şi s-a terminat ziua ce şi-aşa începuse târziu.

Mâine aştept LOST

Deoarece fanii mi-au atras atenţia că aproape se termină postul mare şi eu nu am scris nimic despre asta, m-am hotărât să mai păcătuiesc încă o dată şi să blafemiez (există cuvântul ăsta?!) pe o temă dată.

Aşadar nu voi scrie mult, îţi voi pune o întrebare al cărei răspuns mă macină de ceva vreme:

Dacă de la Crăciun (şi înainte, dar ala a fost ultimul post ) şi până acum ai fost o scârbă de om, crezi că pentru o săptămână de post - ţinut dintr-un snobism neînţeles - bătrânelul simpatic de sus o să-ţi ierte păcatele?

De ce snobism neînţeles? Pentru că unii ţin postul doar că e la modă. Ţin doar un post culinar de o săptămână (cum ar fi fost ca Iisus să care crucea juma’ de drum şi să zică: băi romanilor, eu îmi bag picioarele! Nu pot să car ditamai crucea! Nu puteaţi şi voi să-mi daţi să car altceva mai uşor? Să aduc un suc la soldaţi de ex?) pe parcursul căruia poftesc la diverse bucate (băi, ce aş mânca acum nişte friptane… dar nu pot, că sunt în POST!), înjură de toţi sfinţii şi de toate sărbătorile (ai observat că există înjurătura „Paştele Mă-tii”? de ce nu există şi „Crăciunu’ Mă-tii”?) şi se f*t în draci de zici că-s iepuri.

În schimb, dacă îi inviţi la o shaworma (la Famous ) îţi spun foarte revoltaţi: „băi, nu pot, ŢIN POST!”. Urmat de „băi, mi-ai făcut poftă de shaworma…”. Peste încă juma de oră: „Băi Ntz, mă gândesc numai la shaworma ta…”.

Ţii post? Stai, înghite în sec. Nu înjura (parcă musulmanii au o vorbă: trebuie să ai grijă şi ce iese din gură, nu doar ce intră), nu pofti şi nu te f*te ca disperatu’ şi aşteaptă să treacă postul, că doar n-au intrat zilele în sac şi îţi moare…

Tu ţii post?