Hai să vorbim puţin despre politică

Nicuşor Constantinescu face keyword spam în următorul video:

Eu n-am auzit niciodată de atâtea (cinci) ori într-o perioadă atât de scurtă cuvintele „mediul rural” Initial am crezut că este un colaj video cu secvenţe adunate şi puse la mişto. Ei bine… Nu-i aşa. După ce auzi de atâtea ori de începi să crezi că începe să le sară CD-ul piticilor din capul tău, vine şi finalul apoteotic:

Votează Preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa

Constantinescu Nicuşor-Daniel

După umila mea părere, din trei nume ce le deţine, le putea amesteca în aşa fel încât să nu sune la fel două cuvinte consecutive. Pe lângă asta, raportându-ne la dimensiuni, numele de Nicuşor este hilar

Marius Pricopie încearcă să apară cu un spot cu efecte sonore şi de imagine cel puţin ciudate (şi aş putea să spun că şi inutile):

Prima dată când l-am văzut am făcut o faţă de genul După care am bufnit în râs.

Continuăm cu prietenul „blogărilor”, membru al comunităţii bloggerilor (uh… de când există aşa ceva? ), Victor Manea. Sau elefantul, cum îi place să i se spună.

Tot dl. Manea are un site un pic cam… jenant, vizibil făcut cu câteva luni înainte de campanie, PENTRU campanie. Nu comentez pentru că iar primesc un soi de ameninţări de la aplaudacii dânsului…

Din păcate nu găsesc filme şi cu Mazăre şi nici nu am auzit de restul de candidaţi (asta să nu spună careva că am ceva cu vreun anume candidat; îmi place politica doar ca amuzament).

Dar hai să-ţi spun de ce va ieşi tot Mazăre primar:

• înainte de a fi ales primar, Mazăre s-a apucat să văruiască un bloc, mai să schimbe un bec, mai să dea un litru de ulei la bătrâni. Actualii candidaţi doar PROMIT.
• înainte de campanie, s-a apucat să-şi facă un fel de brand awarnes, astfel încât 75% din Constanţa îl cunoştea şi chiar îl simpatiza
• după ce a fost ales, pe lângă ce băga în buzunar, actualul primar nu a renunţat la obiceiurile precedente: a continuat cu văruitul unor blocuri (din zone strategice), cu iluminatul public (timp de 17 ani eu am avut un singur stâlp de iluminat în tot cartierul care mergea din an în Paşte; acum am vreo 2 doar în faţa blocului). De asemenea a continuat cu darurile pentru pensionari.

Promisiunile că va fi mai bine sau că vom avea net gratuit sunt de prisos. Deja nu mai pune nimeni botu’ la gogoşi electorale. Pensionarilor pur şi simplu nu le pasă că Mazăre a furat de a rupt sau că noi, constănţenii vom plăti 50 ani datoriile adunate în cei opt ani. Pensionarilor în schimb le pasă că Mazăre le dă o sticlă de ulei. Pentru că în momentul când ai 500 lei din care trebuie să trăieşti o lună, plătind întreţinere şi medicamente, vei vedea ce mult poate însemna o sticlă de ulei şi un pui (care probabil îi va ajunge o lună). Domnii candidaţi nu văd asta, nu înţeleg „potenţialul” electoral al bătrânilor, ei axându-se pe tineri şi promisiunile făcute acestora.

Îl vezi pe Mazăre că dă un litru de ulei şi un pui? Dă-le şi tu DOI litri de ulei, şi DOI pui. În timpul ăsta începi să-i vrăjeşti şi pe tineri cu promisiuni iar dacă vei ajunge unde ţinteşti nu te aşeza liniştit în fotoliu pentru următorii trei ani jumate. Campaniile electorale ar trebui începute cu mult timp înainte, dar nu oficial. Cum am primit acum juma’ de an un pliant care nu spunea nimic, se putea face altceva. Eu decid viitorul? My ass!
Pe mine nici nu mă avantajează nici nu mă dezavantajează un anume primar. Chiar nu îmi pasă cine va ieşi (de fapt nici nu mă voi duce la vot) pentru că ştiu că oricine ar fi va fura ce a mai rămas.

Lipsesc campaniile publicitare adevărate. Pentru că o campanie electorală este fix ca o campanie publicitară, încearcă să te convingă că acel produs (în cazul nostru candidat) este potrivit pentru nevoile tale. Iar lupta Mazăre vs. Restul se aseamănă foarte mult cu reclamele la produsele consacrate vs produsele noi pe piaţă.

Vrei să câştigi? Oferă mostre, fă un mic preview la capcităţile tale de conducere! Sau ţi-ar fi frică să investeşti inutil într-o campanie ce n-o vei căştiga? Nu-i problemă, îţi faci brand awarness pentru următoarea campanie… Dar deh, unde nu-i cap, vai de candidaţi

Update:

Iaca şi o piesă pentru politicieni:

Tocmai ascultam la radio că modul de admitere la liceu se va schimba. Iar. Adică într-un final si-au dat seama că loteria diplomelor nu e chiar eficientă. În zece ani s-a schimbat modul de admitere de vreo 3-4 ori (poate chiar mai mult), deoarece au ajuns mai marii din minister la concluzia că varianta „eşti bun, intri la ce liceu vrei” nu este cea mai fericită, aşa că au început repartizări computerizate şi alte căcaturi d-astea.

Pe vremea mea (asta mă face cam bătrân, nu?), unul dintre cele mai bune licee din Constanţa era Mircea cel Bătrân. Vroiai să ajungi la liceul ăla? Învăţai ca maniacul, dădeai examen de admitere la 2-3 materii şi erai acolo. Dacă supravieţuiai sau nu, ţinea doar de tine, elevul.

Acum, dai examen de capacitate. Se adună media din şcoala generală. Şi te repartizează o glumă de calculici (cu Windows piratat ). Nu contează că tu vrei să ajungi la mate-info şi în generală erai praf la română şi biologie, pentru că deja îţi ia altu’ locul. Care fie a tocit de a rupt în toată şcoala, fie mămica ştie cu cine să se f*tă

Mi se pare mie sau învăţământul românesc, atât de lăudat în alte ţări, chiar încurajează mediocritatea? Dacă un elev este atras de matematică, de exemplu, el trebuie să înveţe şi restul materiei (chiar dacă nu îi va fi prea mult de folos). Altfel nu îi mai ia taică-su bicicletă, nu-l mai duce maică-sa la McDonalds iar bunica nu-i mai dă bani de şaorma ( ).
Eu cred că se va mai schimba de câteva ori modul de admitere în următorii ani. Şi programa cică va suferi ceva schimbări. Poate vor începe să îi înveţe pe copii şi chestii utile într-un mod plăcut, care să-i atragă. În caz contrar, vom afla de ce trebuie să plătim pensie privată: pentru că generaţiile următoare se apropie de personajele din Idiocracy. Iar asta nu e bine…

În tinereţile mele am fost un fan al câtorva trupe de hip-hop  din România. Într-o ordine aleatorie, aş putea aminti BUG, La Familia, Il-Egal, RACLA, Paraziţii, etc.  Ce este amuzant este că toţi în versuri se laudă că ei nu uită de unde au plecat, că fraţii sunt fraţi, orice s-ar întâmpla, bla bla bla. Exact ca maneliştii, cum bine mi se şopteşte în cap de către un pitic ce încă n-a adormit. Ce este mai amuzant este altceva: ei se laudă chestiile astea ÎNAINTE ca ele să se întâmple.

Cum au început să se învârtă bani mai serioşi în industria asta, adică după 2000 (să fim serioşi, în 97-99 abia le ajungea de-un Cico după ce plăteau toate datoriile), deja treaba se împute: unii se droghează (Marijuana, Sişu, unul de la Ilegal, etc), alţii se ceartă pentru bani (La Familia cu BUG), etc.

Fac pariu că în cazul în care îi pui să asculte piesele mai vechi, toţi vor începe cu scuze:

- stai frate, eram mici, ne credeam mari, vroiam să avem succes;

- da mă, nu înţelegi tu, dar noi atunci eram ca fraţii. Care fraţi?! Eu cu frate-miu abia ne suportăm! Eu n-aş putea face echipă cu un asemenea om… Şi nu, interesul NU poartă fesul;

- ştii, ne-au păcălit la bani. Păi… Parcă spuneai că banii NU sunt importanţi!

Well? Uite d-asta m-am dat încet încet pe Metallica - în urmă cu vreo 5 ani ştiam maxim 5 piese de la ei, dar într-un moment de plictiseală cruntă am făcut rost de câteva albume mai vechi şi am devenit fan - Armin şi alte genuri ce nu instigă la manelizare. Dintre toţi, acum mai ascult Paraziţii cu plăcere, pentru că au un stil diferit de restul. În clipele de nostalgie, ascult şi restul, dar, din fericire, sunt destul de rare

(Mai mult…)

M-am hotărât să-mi cumpăr un poweball pentru a-mi face praf încheieturile de la mâini. Şi ca orice om normal, am zis să fac comandă direct de pe site-ul oficial. Ce-mi făcea redirect spre caro.ro. Deoarece mi-am adus aminte că am cont, am apăsat frumuşel pe „am uitat parola”, am introdus adresa mea de mail şi fuga în inbox. În inbox, ce să vezi?

Parola în clar (smart!) iar la sfârşitul mail-ului, în loc de semnătură:

Va multumim si va dorim succes,
Webmaster
Caro Group Romania

Ok. Ce pot înţelege eu de aici? Vrei să comanzi de la noi? Succes frate! Dacă te numeri printre fericiţii ce îşi vor primi comanda, bine. Dacă nu… Asta e. Cel puţin ai încercat

Ok, după o săptămână de umblat prin ţără (de fapt doar prin Iaşi) am ajuns acasă. Dulce sau nu, este totuşi casa în care locuiesc.

Cum sunt destul de obosit nu te voi chinui cu prea multe chestii introductive şi voi începe cu o întrebare simplă, ca o completare a unui post mai vechi:

Dacă îngerii arată ca Dumnezeu, Dumnezeu are aripi?

Despre săptămâna ce se încheie nu îţi voi povesti prea multe deoarece întâmplările sunt strict personale şi nu vreau să le împart decât cu prietenii foarte apropiaţi, dar în schimb îţi voi povesti mici întâmplări de pe drum. Despre drumul Constanţa-Iaşi am povestit când am plecat: a fost ok cu mici excepţii: vagoane etajate, necompartimentate, uşi automate ce prezentau o atracţie deosebită pentru copiii (şi erau foarte mulţi) din vagon. La astea se mai adaugă cocalarii, nespălaţii şi ţărănoii ce nu ştiau să citească…

Întoarcerea a fost ceva mai ok, cu mici excepţii:

La Brăila am văzut un accident de motor unde o Dacie i-a tăiat faţa unui motorist şi l-a luat în aripă. Nu prea am înţeles eu cum s-a putut întâmpla asta, deoarece Dacia ar fi trebuit să vină din Dunăre pentru a putea fi lovită aşa…

Eh, cum nu se putea mai frumos, ne-a venit şi nouă rândul: la bac, când ne aşteptam rândul la înot prin Dunăre, şoferul s-a gândit să lase maşina să curgă un pic la vale (fără să pornească motorul) pentru a face loc alteia. Din păcate, a rămas fără frâne - ceea ce mi se pare ciudat, deoarece eu ştiam că atunci când nu mai are aer comprimat în instalaţie, frânele se blochează. Se pare că m-am înşelat. Din fericire, toţi pasagerii erau coborâţi şi admirau peisajul şi se bucurau de vremea frumoasă. Din păcate, autocarul se îndrepta spre Dunăre, fiind o pantă destul de abruptă pentru a prinde ceva viteză. Din fericire, în faţa autocarului erau vreo 4 maşini…. Rezultatul final: câteva maşini avariate foarte uşor, autocarul cu parbrizul crăpat, uşa îndoită, bara spartă şi ceva faruri sparte, iar un Santa Fe cu uşa + aripă faţă stânga distruse.

Desigur, pasagerii erau panicaţi, ţipete, telefoane la prieteni, chestii de genul. O tanti foarte agitată, de parcă băuse câţiva litri de cafea întreabă disperată:

- Oare avem şofer de rezervă?

Răspunsul meu instant a lăsat-o cu gura căscată, iar pe unii dintre ceilalţi pasageri cu zâmbetul pe buze:

- Cred că am avea mai multă nevoie de un autocar!

Minunea s-a produs: un alt autocar venea tot de la Iaşi, dar se ducea până la Tulcea. Am mers până la Tulcea şi am luat microbuz spre Constanţa. După calculele mele am ajuns cu juma’ de oră mai devreme, ceea ce a fost bine. Am ajuns acasă, citit câteva mail-uri, câteva din cele peste 1000 feed-uri adunate în câteva zile şi m-am culcat. Azi am lucrat la ceva şi s-a terminat ziua ce şi-aşa începuse târziu.

Mâine aştept LOST