În tinereţile mele am fost un fan al câtorva trupe de hip-hop  din România. Într-o ordine aleatorie, aş putea aminti BUG, La Familia, Il-Egal, RACLA, Paraziţii, etc.  Ce este amuzant este că toţi în versuri se laudă că ei nu uită de unde au plecat, că fraţii sunt fraţi, orice s-ar întâmpla, bla bla bla. Exact ca maneliştii, cum bine mi se şopteşte în cap de către un pitic ce încă n-a adormit. Ce este mai amuzant este altceva: ei se laudă chestiile astea ÎNAINTE ca ele să se întâmple.

Cum au început să se învârtă bani mai serioşi în industria asta, adică după 2000 (să fim serioşi, în 97-99 abia le ajungea de-un Cico după ce plăteau toate datoriile), deja treaba se împute: unii se droghează (Marijuana, Sişu, unul de la Ilegal, etc), alţii se ceartă pentru bani (La Familia cu BUG), etc.

Fac pariu că în cazul în care îi pui să asculte piesele mai vechi, toţi vor începe cu scuze:

- stai frate, eram mici, ne credeam mari, vroiam să avem succes;

- da mă, nu înţelegi tu, dar noi atunci eram ca fraţii. Care fraţi?! Eu cu frate-miu abia ne suportăm! Eu n-aş putea face echipă cu un asemenea om… Şi nu, interesul NU poartă fesul;

- ştii, ne-au păcălit la bani. Păi… Parcă spuneai că banii NU sunt importanţi!

Well? Uite d-asta m-am dat încet încet pe Metallica - în urmă cu vreo 5 ani ştiam maxim 5 piese de la ei, dar într-un moment de plictiseală cruntă am făcut rost de câteva albume mai vechi şi am devenit fan - Armin şi alte genuri ce nu instigă la manelizare. Dintre toţi, acum mai ascult Paraziţii cu plăcere, pentru că au un stil diferit de restul. În clipele de nostalgie, ascult şi restul, dar, din fericire, sunt destul de rare

Citeste mai departe

Ok, this is my first english post, so please excuse my grammar errors

So, what is all about? I made (some people says that is VERY useful) two bookmarklets for Wordpress to help you if you are a professional blogger (or professional blog reader who uses to comment on post).

Ok, enough chit-chatting, show me the stuff!

Chill man, i show you right now! The first bookmarklet automatically fills out comment form with your info (Name, Email and URL). How to use? The easiest way is to paste next code in a text editor (Notepad should be fine) and change values with apropiate one:

javascript:try {document.getElementById('author').value='Your name'; document.getElementById('email').value='youremail@gmail.com'; document.getElementById('url').value='blog.iamntz.com'; void(null)} catch(err){};try{document.getElementById('uname').value='Your Name'; document.getElementById('uurl').value='blog.iamntz.com'; void(null)} catch(err){};

The do like me in the next video (click!). Done

The second bookmark is even better! If you use to quote different users but you are too lazy to write every time <blockquote></blockquote> and to copy/paste other people reply, then next bookmarklet is for you! Just select user text, press on bookmarklet and that selection goes to reply box inside of <blockquote> </blockquote> tags!

Just drag THIS LINK on your bookmark bar. All you have to do now is to select text you want to quote and press on bookmarklet!

I did this but it doesen’t work for my blog!
Citeste mai departe

M-am hotărât să-mi cumpăr un poweball pentru a-mi face praf încheieturile de la mâini. Şi ca orice om normal, am zis să fac comandă direct de pe site-ul oficial. Ce-mi făcea redirect spre caro.ro. Deoarece mi-am adus aminte că am cont, am apăsat frumuşel pe „am uitat parola”, am introdus adresa mea de mail şi fuga în inbox. În inbox, ce să vezi?

Parola în clar (smart!) iar la sfârşitul mail-ului, în loc de semnătură:

Va multumim si va dorim succes,
Webmaster
Caro Group Romania

Ok. Ce pot înţelege eu de aici? Vrei să comanzi de la noi? Succes frate! Dacă te numeri printre fericiţii ce îşi vor primi comanda, bine. Dacă nu… Asta e. Cel puţin ai încercat

Acum cinci ani, când lucram în service-ul auto consumam un PET de 2l de Pepsi/Coke/Mountain Dew în câteva ore (vreo două-trei ore, maxim). Desigur, stress pe măsură, deoarece se găsea de fiecare dată câte un client irascibil sau care le ştia pe toate şi se apuca să mă înveţe meserie (am avut un client care spunea că el simte curentul prin izolaţie; când l-am auzit am băgat lampa în buzunar şi l-am rugat să-mi testeze firele). Când nu erau clienţi se găsea câte un şef mai parvenit sau bătut în cap care, în dorinţa avidă de afirmare ne punea să măturăm curtea la fiecare 30 minute.

Revenind la sucurile pline de chimicale de care am amintit la începutul însemării şi despre faptul că eram un consumator înrăit, acum mă uit la sticla de Coke (2l) ce o am în faţă de ieri şi observ că este pe jumătate goală (sau plină). Şi asta după ce am mai împărţit câteva pahare la oaspeţi De ce un apetit mai scăzut? Pur şi simplu nu mai au acelaşi gust. În plus, şi posibilele probleme ce le am cu stomacul (mă mai roade din când în când, dar deh, frica de medici îşi spune cuvântul) sau cu dinţii (de fiecare dată când mai beau o „tărie” o simt câteva ore după aceea în dinţi) contribuie la o reţinere din partea mea.

Aşadar am început să mă dau pe chestii mai paşnice: mai un pahar de lapte, mai o cană de ceai fierbinte (sau rece, depinde când îmi mai aduc aminte să sorb din cană), mai nişte apă plată că face bine la rinichi. Da, ştiu şi berea face bine la rinichi, dar nu prea le am cu alcoolul, iar o bere mă face knock-out pentru vreo oră (mai bine trag un fum, ar echivala oarecum). În plus de asta, nu ar mai fi paşnică, nu?

Mă uit în calendar, văd că am aproape 26 (fără trei luni). Şi nu îmi vine să cred cât de mult m-am putut schimba în trei ani şi cât de repede au trecut aceşti cinci ani. Am schimbat cel puţin trei job-uri (ca domeniu de activitate), cu puţin chin scoatem patru: electrician auto, service it (reparam calculatoare, imprimante, făceam reţele, etc), alt service it (în care mai mult făceam pe gestionarul şi pe secretara şi pe contabila ) şi, în final, programator (mă apucasem să învăţ de când eram în service, dar învăţam cu paşi mărunţi).

De ce a apărut această însemnare? Păi… Zilele astea (ştiu că a fost în jurul datei de 1 mai, dar nu ştiu exact) se împlinesc patru anişori de când am plecat din service-ul auto. Am renunţat la o meserie murdară, extenunantă fizic dar şi psihic dar frumoasă pentru a face o altă meserie, de această dată doar extenunantă psihic, dar mult mai frumoasă. Comparativ, cele două meserii se aseamănă, deoarece pentru multe maşini erau necesare „hack-uri”, deoarece erau clienţi zgârciţi ce preferau să cârpească decât să cumpere ceva nou (mai bine folosesc IE6, că şi-aşa vine cu Windows!).

Regret? Nu, chiar dacă uneori mai sunt nostalgic şi cad în butoiul cu melancolie. A fost primul meu job, a fost primul colectiv din care am făcut parte (chiar dacă şi acolo, ca în orice alt colectiv - cum am văzut mai târziu - toţi se mâncau între ei) şi cu banii câştigaţi în prima jumătate de an mi-am luat primul calculator (am dat vreo 15 meleoane în 2000; da, lucrez de la 18 ani şi NU mi-e ruşine cu asta!).

Gata. Mai iau o gură de Coke (în amintirea vremurilor trecute) şi mă întorc la treabă.

Ok, după o săptămână de umblat prin ţără (de fapt doar prin Iaşi) am ajuns acasă. Dulce sau nu, este totuşi casa în care locuiesc.

Cum sunt destul de obosit nu te voi chinui cu prea multe chestii introductive şi voi începe cu o întrebare simplă, ca o completare a unui post mai vechi:

Dacă îngerii arată ca Dumnezeu, Dumnezeu are aripi?

Despre săptămâna ce se încheie nu îţi voi povesti prea multe deoarece întâmplările sunt strict personale şi nu vreau să le împart decât cu prietenii foarte apropiaţi, dar în schimb îţi voi povesti mici întâmplări de pe drum. Despre drumul Constanţa-Iaşi am povestit când am plecat: a fost ok cu mici excepţii: vagoane etajate, necompartimentate, uşi automate ce prezentau o atracţie deosebită pentru copiii (şi erau foarte mulţi) din vagon. La astea se mai adaugă cocalarii, nespălaţii şi ţărănoii ce nu ştiau să citească…

Întoarcerea a fost ceva mai ok, cu mici excepţii:

La Brăila am văzut un accident de motor unde o Dacie i-a tăiat faţa unui motorist şi l-a luat în aripă. Nu prea am înţeles eu cum s-a putut întâmpla asta, deoarece Dacia ar fi trebuit să vină din Dunăre pentru a putea fi lovită aşa…

Eh, cum nu se putea mai frumos, ne-a venit şi nouă rândul: la bac, când ne aşteptam rândul la înot prin Dunăre, şoferul s-a gândit să lase maşina să curgă un pic la vale (fără să pornească motorul) pentru a face loc alteia. Din păcate, a rămas fără frâne - ceea ce mi se pare ciudat, deoarece eu ştiam că atunci când nu mai are aer comprimat în instalaţie, frânele se blochează. Se pare că m-am înşelat. Din fericire, toţi pasagerii erau coborâţi şi admirau peisajul şi se bucurau de vremea frumoasă. Din păcate, autocarul se îndrepta spre Dunăre, fiind o pantă destul de abruptă pentru a prinde ceva viteză. Din fericire, în faţa autocarului erau vreo 4 maşini…. Rezultatul final: câteva maşini avariate foarte uşor, autocarul cu parbrizul crăpat, uşa îndoită, bara spartă şi ceva faruri sparte, iar un Santa Fe cu uşa + aripă faţă stânga distruse.

Desigur, pasagerii erau panicaţi, ţipete, telefoane la prieteni, chestii de genul. O tanti foarte agitată, de parcă băuse câţiva litri de cafea întreabă disperată:

- Oare avem şofer de rezervă?

Răspunsul meu instant a lăsat-o cu gura căscată, iar pe unii dintre ceilalţi pasageri cu zâmbetul pe buze:

- Cred că am avea mai multă nevoie de un autocar!

Minunea s-a produs: un alt autocar venea tot de la Iaşi, dar se ducea până la Tulcea. Am mers până la Tulcea şi am luat microbuz spre Constanţa. După calculele mele am ajuns cu juma’ de oră mai devreme, ceea ce a fost bine. Am ajuns acasă, citit câteva mail-uri, câteva din cele peste 1000 feed-uri adunate în câteva zile şi m-am culcat. Azi am lucrat la ceva şi s-a terminat ziua ce şi-aşa începuse târziu.

Mâine aştept LOST