De fapt este un fel de exemplificare / „studiu” de usability. Am pus studiu în ghilimele pentru că este doar o privire foarte scurtă, de 10 minute, peste site-ul kissfm.ro. Mai exact partea de înregistrare.

Nu am cont

La fel ca în cazul magazinelor online, ar fi mai potrivit un buton ce spune exact ce face. Un exemplu bun ar fi „Crează cont”. În plus, „romgleza” asta nu dă bine („username-ul”, „login”).

Ambiguozitate maximă

Ce face câmpul dintre Parola şi Prenume? Eşti tentat să zici că verifică parola, nu? Dar eşti 100% sigur? (chiar se verifică parola). Apoi butonul „Trimite” ar fi mult mai potrivit cu numele de „Înregistrează-te”. Pentru că spune mai bine ce face

O altă chestie ciudată şi revoltătoare totodată este lipsa suportului pentru… diacritice. Ok, nu pun diacritice la utilizator, dar numele meu este Ionuţ, nu Ionut… Lăsaţi-mă să îmi scriu numele corect, fără alte giumbuşlucuri…

Şi nu, chestiile de mai sus nu sunt exagerări. Pentru un utilizator experimentat par lucruri absurde. Dar pentru un începător care vede pentru prima dată un site (sau este unul din primele site-uri văzute) care este şi total pe lângă cu engleza (cunosc cazuri!) aceste lucruri fac diferenţa (eu în primele săptămâni de utilizare a internetului nu înţelegeam ce rost are să bag a doua oară parola; asta se întâmpla acum 9-10 ani).

Huidule, tu ce zici tată? Am dreptate?

Utilizatorii, în general, sunt cam bătuţi în cap. Dacă îi dai la o parte pe cei ce au o brumă de cunoştiinţe în domeniul IT, care în general sunt doar o mică parte, rămâi cu plebea, o mare de tăntălăi, ce nu sunt în stare să citească, prin urmare apasă la nimereală.

Îţi prezint câteva cazuri recente ce susţin spusele mele de mai sus:

• Primesc un telefon de la un client şi îmi spune: „Windows îmi dă o eroare d-aia în care scrie Ok”. Ok, şi ce altceva mai scrie? (întreb eu, curios din fire) „Nu ştiu, că n-am citit!”. Felicitări pentru eroare! S-o stăpâneşti sănătos! Mă deplasez la domiciliul clientului, eroarea era din cauza unităţii optice (cyclic redundancy check). Diagnostic? CD defect. Costul? 50 lei. Prostia şi fudulia costă…
• Un alt client mă sună să mă duc să-i instalez webcam-ul proaspăt cumpărat. Ca orice leneş ce se respectă, am încercat şi eu să îi explic cum se face : se înfige în usb şi se instalează aproape singur. „Care e USB? Că am băgat mufa şi nu se întâmplă nimic!” Păi… Acolo unde intră mufa de la webcam, că în altă parte nu se potriveşte. Nici nu-ţi imaginezi cât de mult m-am putut înşela! Mufa de la webcam intră şi în portul RJ-45 (reţea). 100 lei deplasarea…
• Ultimul caz nu este un client. Este un coleg de curs (am să scriu în curând şi despre acest curs ). După ce a trimis date prin POST, la refresh, browser-ul te întreabă de sănătate (de ex. dacă chiar vrei să trimiţi încă o dată datele spre server). Evident, apăsa Cancel. De ce? Nici el nu ştia… Dar după ce a apăsat de vreo cinci (!!!!) ori cancel/refresh, i-am dat una peste ceafă şi l-am pus să citească alerta. De data asta a fost gratis.

Utilizatorii chiar sunt tăntălăi. Şi de asta ar trebui să se ţină cont când se crează o aplicaţie. Don’t make me think este o carte ce comprimă foarte bine în mai puţin de 200 pagini de informaţie noţiuni de bun simţ din domeniul usability (habar n-am cum se traduce asta în română) de care ar fi bine să ţi cont când faci o aplicaţie destinată publicului larg.

Un progres vizibil în acest domeniu se vede chiar la mult blamatul sistem de operare Windows (poate şi OsX, nu ştiu):

• unul din aspectele ce nu le-am observat decât azi (în urma unui comentariu la un alt post) sunt tooltip-urile din system tray. În Win95 nu existau, în Win98 erau foarte rare (de obicei pentru erori), în Me au apărut timid iar de la XP au început să fie utilizate intens (şi au continuat cu vista);
• În momentul când a apărut Win95, cea mai răspândită modalitate de a „intra pe net” era dial up. Cu toate astea, trebuia să urmezi o grămadă de paşi. În XP s-a mai simplificat (aka totul era by default la locul lui) iar de la XP totul a devenit o joacă de copil (exceptându-i pe cei menţionaţi la începutul postului, că i-am taxat şi pe ăia de i-am rupt )
• Dacă se face o comparaţie între Windows explorer de la Win98 până Vista (nu cobor mai jos, că alea erau mult prea rudimentare) se va vedea şi aici o diferenţă enormă: dacă în win98 a apărut o tentativă de sidebar în foldere (nu tree view), în XP deja erau introduse câteva shortcuts mai mult sau mai puţin utile pentru ca în Vista să fie scoase din lateral şi să fie puse în subsolul ferestrei (un layout excelent); De asemenea, breadcrumb-ul din Vista este un pas destul de mare. (o evoluţie aici)

Totul pentru a uşura cât mai mult accesul începătorilor. Diferenţa dintre cei ce au început să folosească un PC acum 10 ani (fuck, ce mult a trecut!) şi unul care a început acum un an se vede nu doar prin prisma experienţei. Un user ce a început cu Win95 este un pic mai atent pe ce dă click, ştie să caute mai atent când are nevoie de ceva. Cel ce a început cu Vista în schimb… Dă click pe ce apucă, întreabă orice prostie, etc. Şi asta deoarece primul exemplar a fost învăţat să caute, să nu aibă totul la îndemână.

Ăsta e şi buba în Linux. Pentru a face un lucru trebuie să ştii. Şi dacă nu ştii, nicio problemă, citeşti un manual de doar 31290831e44 pagini. Nu-i mare, ai tot timpul din lume, comunitatea d-asta există

Utilizatorii sunt învăţaţi cu un anumit format. Fie că este sistem de operare, aplicaţie sau web site. Într-un website (cu scriere de la stânga la dreapta), de exemplu, căutarea este în partea de sus/dreapta sus a site-ului iar logo-ul în partea din stânga sus. De ce crezi că nu apar inovaţii în domeniul ăsta? Crezi că designerii nu au inspiraţie? Oho, şi câtă au! Dar nu o fac tocmai pentru că userii sunt în goana după informaţie. Nu doar timpul TĂU costă. Dacă vrei să vinzi un produs iar userul nu găseşte UŞOR cum să cumpere de la tine, pleacă. Fără regrete, fără să se uite în spate. În cel mai bun caz îşi va aduce aminte de site-ul tău ca „ah, da, acolo unde am căutat şi nu am găsit nimic” (un exemplu minunat: torent.ro - unde este butonul de cumpără?).

Ăsta e motivul pentru care site-urile arată la fel (ca structură, nu ca design). Dacă iei zece bloguri (care NU sunt de nişă!) la întâmplare vezi că la 90% din ele designul se împarte lejer în header (cu meniu în partea superioară), conţinut în stânga şi unul-două sidebars în partea dreaptă unde găseşti diverse informaţii (dacă intrăm în detalii vedem că până şi astea se aseamănă). Desigur, aici nu este vorba de întâmplarea recentă de la Zoso..

De ce am scris acest post?

Păi… Pentru că mai devreme îmi venise o idee despre cum să-mi schimb tema de blog (da, am de gând în curând, când prind ceva timp liber). Şi pentru a-mi etala calităţile mă gândeam la ceva ce beneficiază de javascript-ul ce l-am tot inserat în vene în ultimele 18 luni (poate chiar mai mult). M-am gândit la drag&drop, slidere, prostioare. Dar… Cât timp pe blogul în engleză (care nu are NIMIC în română!) primesc comentarii în limba română (chiar dacă am date unde aş putea fi contactat privat) şi nu sunt chiar puţine (cam jumătate din comentariile primite - şi-aşa puţine - au fost în limba română ) am decis că nu. Pur şi simplu nu ar avea succes : trei sferturi din vizitatori nu ar trece de prima pagină. Şi asta fără să exagerez.

Am zis!

Ca urmare a abolirii obligativităţii stagiului militar în urmă cu câţiva ani, Armata Română a rămas cu peste 4000 locuri libere. Nu de parcare, de muncă. Eh, şi cum au văzut ei că rămân fără personal, s-au gândit să facă un MILFest…

Probabil nu există cineva să nu fi auzit poveşti din armată: de la păzirea colegilor în timp ce dorm (planton) până la spălarea întregii băi cu periuţa de dinţi (sau orice alte descărcări de frustrări din partea superiorilor cu un IQ ce poate concura cu o stică de Coke). Eh, dar astea sunt deja poveşti din vremea când armata era obligatorie şi nu aveai scăpare.

Acum jocul are altă miză, în care potenţialii angajaţi sunt atraşi cu oferte pe posturi inexistente şi, după semnarea unui contract şi urmarea unor cursuri pregătitoare afli că… postul nu există. Desigur, contractul semnat ÎNAINTEA urmării cursurilor nu îţi permite să pleci înainte de termen (2 ani) fără a plăti o sumă nu tocmai modică…

Dar hei, pentru salarii începând de la 1050 lei poţi fi sclavul fără creier al unor superiori frustraţi (da, ăia au rămas în armată… Răcanii zburau după un an sau îşi zburau creierii mai devreme) să îţi aperi ţara de… De cine? Cine dracu ar vrea să distrugă România? Orice potenţial inamic cu puţin spirit de observaţie vede că avem noi grijă să ne distrugem singurei din toate punctele de vedere….

Pentru cine nu ştie, MILF înseamnă Mom I’d like to fuck.

Pe mine mă macină o întrebare de vreo două, poate chiar trei săptămâni, după ce am purtat o discuţie cu un angajat la o firmă oarecare de web dev (nu dăm nume, să nu existe probleme). Totul se rezuma la faptul că salariul nu se ridica la nivelul aşteptărilor sale, prin urmare şi produsul finit era de o calitate nu tocmai de top.

Cu alte cuvinte nu avea motivaţia necesară pentru a face ceva calitativ.

Aşadar, revenim la întrebarea măcinătoare (de fapt nu e doar una):

• De ce mai faci asta (ca meserie)? Evident NU îţi place CE faci şi nici pentru CINE faci (angajatorul) şi nici o motivaţie solidă nu ai…
• Presupunând că îţi place meseria, de ce nu te angajezi în altă parte? O tensiune permanentă angajator-angajat este nocivă. Nu eşti obligat să rămâi angajat acolo (poate doar printr-un contract, dar nu era cazul), iar dacă eşti bun şi ai putea găsi pe cineva dispus să te motiveze astfel încât ambii să fiţi fericiţi până la adânci bătrâneţi.

So, întrebare pentru tine, cititorule: Dacă ai fi pus într-o situaţie asemănătoare, ce ai face? Ţi-ai da demisia?

Toţi analfabeţii proaspăt absolvenţi de testul mouse-ului (adică ăia care „ştie” să mişte mâna fără să se minuneze de cursorul ce se mişcă pe ecran) sunt genii în informatică. Prin urmare toţi se apucă de instalat uindăus la prieteni şi vecini dar, simultan, sunt evanghelişti pentru un sistem de operare mai bun, mai rapid, mai sigur : LINUX (în special Ubuntu, că e mai idiot friendly) văzut de ei doar în screenshot-uri şi în filme pe youtube (sau, în cel mai bun caz pe la prieteni) deoarece ei nu au curajul sau capacitatea de a învăţa să folosească un sistem de operare inutil unui user de rând (mai ales dacă e şi novice în arta computadoarelor).

Următorul pas al acestui proaspăt Guru - pentru că deja este privit ca un guru de habarniştii ce-l înconjoară - este reţelistica. Şi ca orice administrator de reţea ce se respectă, ştie să configureze uindăusul proaspăt instalat (de care am pomenit mai sus) şi, desigur, nelipsitul rooter. Şi iaca că am ajuns în miezul problemei…

Ce dracu este ăla un ROOTER?

Presupunem că nu ştim cum se numeşte respectivul divais. Dar ştim să gândim (măcar puţin!) şi ştim şi ce face: ghidează informaţia de la o reţea externă (internetul) la o reţea internă (intranetul) pe o anumită rută (bine, e un pic forţată explicaţia, dar să înţeleagă toţi oligofrenii). Prin urmare, tradus în engleză, procedeul tocmai amintit s-ar traduce prin… routing iar device-ul ce se ocupă cu asta se numeşte…. router. Simplu, nu?

În engleză, root înseamnă rădăcină. Rooter s-ar traduce prin… rădăcinos? Într-adevăr, majoritatea router-elor au ca sistem de operare o distribuţie minimă de linux, unde contul atotputernic este root. Dar de aici până a numi tot device-ul rooter… Este cale LUUUUUUNGĂĂĂĂĂĂ.

Oricum, şi ROOTER-ul intră lejer în aceeaşi categorie cu poop. Hai că v-am poopat!

EDIT

Mi-am adus aminte: ce sunt ăia RAMI ???