Am auzit azi o discuție total neinteresantă dar care mi-a atras atenția printr-o exprimare de genul:

Că… virgulă… câteodată, ai probleme cu…

De aici putem trage concluzia că:

- respectivul are un vocabular limitat, deoarece „câteodată” este sinonim cu „uneori”;

- respectivul nu știe să pună semnele de punctuație din intonație, prin urmare folosește cuvinte pentru aceasta. Punct.

- respectivul e un manelist incult (știu, e pleonasm).

Unii vor să arate  lumii că ei „e” culți și evită cacofonii, nimerind în categoria opusă: penibilism….

În altă ordine de idei, dacă ești din Constanța și simți un miros ciudat afară, stai fără grijă! Vecina mea de la parter a deschis larg geamurile de dimineață. Da, e vecina aia care stă chiar la intrare în bloc și folosește foarte rar apa caldă…

Am văzut multe persoane (masculi feroce) ce poartă în portofel un prezervativ. Îl țin acolo în speranța că instinctul animalic de reproducere își face simțită prezența într-un moment neașteptat și că va găsi o femelă cel puțin la fel de înfierbântată ca el ce va intra peste el în toaleta bărbaților? Sau pur și simplu vor să se dea mari că au o viață sexuală activă, cu toate că disperarea ce o arată purtând respectivul mijloc de protecție la ei trădează acest lucru?

E ca și cum ai avea o cheie de Audi A8 la tine iar mașina ta este o Dacia din ‘70

Am observat o chestie interesantă la fetele din ziua de azi, și anume că majoritatea au probleme cu ovarele, de la o simplă răceală până la chisturi ovariene sau alte minuni, motiv pentru care în acea perioadă a lunii sunt țintuite la pat cu dureri groaznice, pe care noi, bărbații, nu putem decât să ni le imaginăm. Întrebarea mea este: care e logica în a te îmbrăca cu o bluziță subțire și cu buricul gol când afară sunt grade lipsă? Asta este o întrebare din ciclul: „de ce te îmbraci în așa fel încât să se citească pe fața ta «f*te-mă» și ești revoltată că ești fluierată (sau violată) pe stradă de toți infractorii?”.

Mă urc într-unul din autobuzele RATC Constanța, compostez biletul și îl bag în portofel. După două minute vine controloarea hrăpăreață să mă prindă fără belet, după ce m-a văzut găurindu-l. Scot tacticos portofelul și o aud că mă întreabă:

„L-ai băgat la căldură?”

Uh… Nu, dumb big huge ass, nu am prostul obicei să stau să îngheț cu biletul în mână într-un autobuz RATC (ca toate celelalte dealtfel) fără căldură. L-am băgat în p*zda mă-tii! (deși, la cât de mare era controloarea, cred că intra toată fabrica acolo….)

Interex Constanța. Este cel mai apropiat super-mega-extra-hyper market de mine. Adică stau peste drum. La fel ca și Metro 2, este un eșec lamentabil, deoarece au încercat să pună magazine mari în centrul periferiei. La Interex sunt maxim 15 mașini în parcare. Și asta la orele de vârf. Nu a fost aglomerat nici de sărbători, nu e aglomerat nici în weekend. Vânzătorii plictisiți, maxim o casă funcțională iar casierița (oricare ar fi ea) e un pic retardată, făcând-o o candidată ideală pentru un post la McDonalds:

- de fiecare dată plătesc cu cardul și s-a întâmplat de câteva ori să mă întrebe (în timp ce îi înmânam cardul) ce modalitate de plată am. Doh!

- unul din avantajele aglomerației lipsă este… ai ghicit, lipsa unei cozi la casă. Cu toate astea, se întâmplă să mai găsesc pe cineva în fața mea. După ce îi scanează produsele clientului din fața mea (și îi ia și banii), trece imediat la produsele mele, începând să le amestece cu cele ale „colegului” de stat la rând, de parcă mai sunt 2038457438947 clienți în spatele meu. Eh, graba asta….

Ce mi se pare curios este că, în drumul spre Iași am trecut pe lângă un Interex, fără să știu în ce oraș eram (ca să-ți imaginezi cât de aerian eram pe drum: eram în Bârlad iar eu eram convins că sunt în Vaslui; noroc cu un alt călător care m-a întrebat când ajungem la Vaslui) dar era aglomerat. Sau cel puțin aveau destul de mulți angajați ce au venit la muncă cu mașina personală

Și, în final, de amuzament: (Mai mult…)

Despina îmi povestește live de o emisiune despre avorturi la tv. Spun că îmi povestește deoarece eu sunt prea zgârcit să-mi iau un TV. Sau poate sunt doar practic, deoarece nu l-aș folosi decât foarte rar. Și cum tunerul nu funcționează pe Vista* citesc emisiunile. Transcrise prin bunăvoința Despinei.

În fine, cică s-ar fi vorbit despre instrumente folosite în terifianta „artă” a avortului și, din vorbă în vorbă, s-a ajuns la Zina Dumitrescu. Vestita creatoare de modă, fost futo fotomodel, a făcut nu mai puțin de douăzeci de avorturi. O altă „doamnă”, ilustră necunoscută de altfel, a făcut 48 avorturi până la vârsta de 56 ani.

Eu susțin avortul. Sunt unele cazuri în care un copil chiar NU este dorit, chiar dacă s-au folosit metode de contracepție: s-a spart prezervativul (sau poate armăsarul nu știe să-l scoată corespunzător), calendarul sau pilule contraceptive. Niciuna din aceste metode nu este 100% sigură, dar are șanse foarte mici de eșec.

Acum… Eu stau și mă gândesc: oare la al treilea avort (sau sarcină nedorită, cum preferi) nu ar trebui să te gândești serios la sterilizare? Sau măcar la metode contraceptive. Pentru că la 50 avorturi este imposibil să fi folosit vreo metodă contraceptivă… Un prezervativ costă în jur de 2 lei (Durex, folosibil O SINGURĂ dată). O cutie de anticoncepționale costă în jur de 10-20 lei. Pentru o lună întreagă, timp în care te fuți de-ți sar capacele.

Să nu mai spun că era un dobitoc ce spunea „Nu e problema noastră, e problema voastră”. Altfel spus: „Vă privește cum rămâneți gestante, noi nu contribuim”. Nu ar merita spânzurat de „oo”?

*da, mi-am pus Vista într-un moment de nebunie. Pot spune că-mi și place dar îmi și displace în același timp. Nu știu în cât timp mă voi întoarce la XP (sau osX)

În urmă cu câteva luni scriam despre un mic incident la Famous. Respectiva însemnare a avut un succes neașteptat la momentul respectiv, dar s-a liniștit situația destul de repejor (2-3 zile). De aproximativ o săptămână însă am (re)început să primesc comentarii la acel post.

Partea amuzantă însă este alta. Aseară, pe la ora 7-8, mă sună un tip ce s-a recomandat a fi „băiatu lu patronu de la feimos” să mă întrebe de sănătate. Adică de ce le fac reclamă negativă, alături de câteva înjurături (venite din partea lui, deoarece eu, ca un gentleman ce sunt, nu înjur). L-am invitat frumușel să mă dea în judecată pentru calomnie și i-am închis telefonul.

Acum stau și mă gândesc: dacă tipu’ chiar era „băiatu lu patronu”, era frumos să se prezinte cu un nume. Sau măcar cu un număr de telefon. Eu am numărul afișat pe blog, dacă cineva vrea neapărat poate afla exact unde stau. Dacă chiar ești „băiatu lu patronu”, cât de greu ar fi să-ți aflu număul de telefonul de 30 meleoane dar cu cartelă. Să dăm bipuri, că nu avem bani de abonament.

Dar dacă nu era „băiatu lu patronu”? Ce ne facem? Începem să facem glume? Dar nu orice fel de glume… Chiar dacă cele mai bune glume sunt alea proaste, făcute bine (citând mari clasici în viață - aka Paraziții), ai nevoie de un anumit nivel pentru a-ți ieși ceva. În primul rând un nivel de cultură, apoi trebuie să-ți stăpânești tremuratul vocii. Care îți trăda emoția. Și prostia.