26
Jul
Că tot n-am mai scris nimic de RATC Constanţa în ultima vreme, băieţii s-au gândit să-şi mai facă reclamă (?!). Şi au decis că e cazul să mai salte un pic preţurile la bilete.
Aşadar, biletele se scumpesc cu 15% ceea ce înseamnă că preţul a două călători va creşte de la 2.6 lei la 3 lei, iar abonamentele se majorează cu patru procente. Adică un abonament pe toate liniile va depăşi pragul „psihologic” de 100 lei.
Majorarea cu 46,2% a preţului motorinei ne-a dat peste cap planurile în ceea ce priveşte creşterile la bilete şi abonamente. Am decis că nu mai putem face faţă cu actualele preţuri la bilete sau abonamente. De asemenea, ultima mărire de preţ la RATC a fost făcută în luna mai 2007, în timp ce alte regii din ţară au majorat preţurile din luna octombrie sau noiembrie anul trecut. Am reuşit să rezistăm pînă acum, dar nu mai putem face faţă costurilor. De fapt, creşterea este de 15% la bilete şi de 4% la abonamente, ceea ce înseamnă o creştere medie de 9,2%
Să le luăm în ordine….
- Tramvaiele şi troleibuzele nu consumă prea multă motorină. De fapt, nu consumă deloc. Dar s-a preferat să fie eliminate aproape complet toate liniile electrificate, rămânând doar trei (două tramvaie ce ajung în zona industrială şi un troleibuz ce ajunge în zona cu o populaţie mai… colorată a oraşului). Un troleibuz consumă mai puţini bani, este mai Eco-friendly, este mai silenţios, etc. Desigur, un asemenea vehicul ar fi presupus şi suplimentarea numărului de mănuşi (pentru „reglarea” captatoarelor sărite), ceea ce justifică renunţarea…
- Preţurile altor regii din ţară au fost majorate. Da, dar nu ajuns la un preţ uriaş. Pentru că 3 lei pentru un bilet mi se pare un preţ uriaş. În Bucureşti s-a săltat preţul la 1.3 lei (de la 1.1 lei) în urmă cu vreo două luni, iar un abonament costa exorbitanta sumă de … 40 lei. Pe toate liniile. Şi în Bucureşti sunt MULTE linii. Şi mai ales LUNGI!
Bilete nu ai de unde să cumperi. În zona în care stau eu există o tarabă de unde poţi cumpăra bilete iar vânzătorul vine (şi evident pleacă) când are chef. Dacă vrei să pleci la ora 6 dimineaţa sau la 9 seara mergi blat. Deoarece şoferii nu vând bilete. Ei doar iau banii de la călători. Evident, dacă vine mahalagioacia controloarea, nu va înţelege că nu ai de unde să iei bilet. Tu trebuia să fii prevăzător şi să ai cel puţin două bilete la tine (în caz că unul nu se perforează corespunzător).
(Mai mult…)
22
Jul
De la: Banca Transilvania - Serviciul Internet Banking
Subiect: Modificare abonament BT 24 pentru persoanele fizice
Stimati clienti,
Pentru ca dorim sa venim in intampinarea nevoilor dumneavoastra legate de operativitate si comoditate,
va anuntam ca incepand cu data de 1 august 2008 valoarea abonamentului pentru serviciul Internet banking
pentru persoane fizice se reduce de la 2.5 lei/luna la 1 leu/luna.
Va stam la dispozitie pentru orice informatii legate de aplicatia BT 24 si va asiguram ca vom cauta in continuare solutii pentru imbunatatirea serviciilor oferite.
Echipa BT 24
Faptul că au un sistem de internet banking uneori jenant ce se actualizează o dată pe săptămână (NU exagerez!) nu ar fi o nevoie de operativitate. Nici faptul că rulează doar pe Internet Explorer nu ar fi o nevoie legată de comoditate, deoarece lumea încă foloseşte doar browserul default iar singurul sistem de operare existent este Windows. 98 sau XP
Nu! Un leu juma’ reprezintă o sumă incredibil de mare ce va face o diferenţă uriaşă pentru cei ce făceau eforturi susţinute să economisească cei 2.5 lei în fiecare lună pentru a plăti BT24. Se pare că echipa BT24 ce cu drag trimite astfel de mesaje nu prea este la curent cu ultimele noutăţi din domeniu browserelor şi al sistemelor de operare. Nu-i nimic, aşa e în tenis 
11
Jul
Cine a spus că mărimea contează, cu siguranţă a ştiut ce zice. Dacă în urmă cu ceva timp ziceam de porţiile de cartofi prăjiţi de la McDonalds (care sunt medii şi mari) că sunt lipsite de logică, acum a venit rândul pizzei. La Casa Angelli, există trei tipuri de pizza. Medie, Mare şi Grande.
Conform DEX Online, cuvântul mediu înseamnă următoarele:
MÉDIU : Care se află la mijloc; situat între două părţi extreme sau între două lucruri de acelaşi fel; de mijloc; mijlociu.
Acum… În logica mea şchiopătândă uneori (dar nu şi acum), stau şi mă întreb cum ceva MEDIU poate fi în acelaşi timp şi cel mai mic? Oare un elev corigent (şi evident cu rezultate minime) se poate numi un elev mediu?
Eu înţeleg că e o chestie de marketing să nu laşi impresia clientului că ia un produs mic… Dar nici chiar în halul ăsta, nu? 
10
Jul
În filme, am observat o chestie ciudată la sinucigaşii săritori. Nu ăia care sar în ajutor ci ăia care sar de la înălţime. Toţi se chinuie să-şi ţină echilibru pe balustradă, pervaz, pod, sârmă sau orice ar fi suprafaţa de pe care execută saltul. Întind mâinile (se autorăstignesc?!) şi stau să se gândească. Şi se gândesc…
Şi se gândesc până vine unu’ ca Mell Gibson (parcă ăla a fost în Letal Weapon, nu?), îţi pune cătuşele şi îţi spune că se aruncă cu tine.
Eu, dacă mă voi sinucide vreodată (şi spre dezamăgirea multora este doar o discuţie ipotetică, pentru că asta nu se va întâmpla vreodată) şi aş alege calea asta, aş face-o foarte simplu, fără echilibristică, fără tentative de zbor. Just jump!
Dacă ai luat decizia că vrei să te faci pilaf, nu sta să te gândeşti dacă vrei să fi unul cu sau fără sos. Just do it! Până jos te hotăreşti într-un fel. Sau altul.
7
Jul
Că tot sunt invitat la o nuntă în viitorul apropiat (şi spre dezamăgirea unora NU e nunta mea), mă gândeam la un obicei care este un pic dubios şi neînţeles pentru mintea mea. Îngustă din punctul ăsta de vedere.
Aşadar…
Evident, nu te poţi duce la toate nunţile la care eşti invitat. Nu ai timp, nu ai bani sau pur şi simplu nu ai chef să te duci pentru că nu îi suporţi faţa mirelui. Este irelevant motivul. Important este că NU te duci. Şi atunci… Care e soluţia? Pui nişte bani într-un plic (cu cât mai mare, cu atât mai bine, nu?) şi printr-o metodă sau alta, o trimiţi cuplului (ne)fericit. Până aici nimic greşit nu?
Well…
Majoritatea cuplurilor care fac nuntă NU o fac pentru bani. De asta sunt convins. Deoarece majoritatea „darurilor” vor ajuta la plata organizării nunţii propriu-zise, în final rămânând o sumă direct proporţională cu numărul de invitaţi şi pătura socială din care fac parte, raportul costuri totale / venituri totale rămânând relativ constant.
Majoritatea cuplurilor fac nuntă pentru invitaţi. Să vină, să se simtă bine, să danseze, and so on. Dacă trei sferturi din invitaţi ar trimite plicuri ce s-ar întâmpla? Da, mirii vor avea o sumă mai mare la final. Dar… Cu câtă plăcere îşi vor aminti de nunta lor?