În urmă cu vreo trei săptămâni mi-am instalat minunăția de la Microsoft, pe numele ei Vista. Este original, key pe bune, update-uri la zi, SP1 instalat (în doar o oră juma’), 2gb RAM, un procesor la 2Ghz și multe hdd-uri pe SATA. Nota 4 din 6. Ceea ce înseamnă că ar trebui să meargă decent. Teoretic.

Am trecut peste problemele cu scroll destul de ușor,  iar celelalte probleme mi se par o nimica toată comparativ cu hdd-ul ce cârâie în continuu (și nu că ar fi defect ci că este utilizat la maxim). De-a lungul timpului, la diverși clienți am observat că au o plăcere greu de descris în a-și face multe partiții. Eu nu îmi fac partiții, eu îmi pun hdd. Astfel încât, în loc de patru partiții, am patru surse de zgomot. Pe un hard am windows instalat, pe un altul este pagefile (setat corespunzător, cum zice la carte), pe un altul swap-ul de la photoshop (sau cum s-o numi) iar pe altul este ce lucrez. Din când în când fac miror de pe ultimul hdd pe celelalte (siguranță înainte de toate, nu? ). Teoretic, o asemenea configurație ar trebui să dea un boost de viteză. Teoretic, deoarece practic….

Practic, Vista îmi macină platanele de la hdd-ul pe care e instalat. Știu asta deoarece ăla e singurul hdd care face zgomot la scriere/citire. Nu hdd-ul cu pagefile, nu altul. Nu știu cum să văd ce proces îmi folosește hdd-ul deoarece performance meter-ul din Vista îmi arată că cel mai folosit fișier este… pagefile.sys (care așa cum am zis mai sus, e pe un alt hdd). Nu exclud nici posibilitatea ca eu să nu știu să folosesc respectivul tool… Index service este disabled.

Rezumat:

După trei săptămâni de uz intens, Vista mi-a lăsat fix aceeași părere ce mi-a lăsat-o de când era în beta: Că este un soft în stadiul beta care arată bine și… Cam atât. Este un fel de Linux cu XGL/Compiz sau mai știu ce interfață super tare ce nu poate face nimic altceva.

Azi, după ce mi-a cerut un restart, la pornire nu a vrut să-mi mai găsească placa de rețea. Last known good config și s-au dus dracu muuulte setări făcute între timp. Asta e viața..

Sort of news:

Ieri a apărut minunatul și mult-așteptatul IE8. Au scris o grămadă despre el. Eu nu le urez decât să acapareze fix targetul lui IE3…. Să nu avem prea mult de-a face cu el

În mod normal, oricine ar crede că sunt oamenii. Parțial adevărat, deoarece oamenii au o sub-specie: cei care sunt oameni doar pentru că sunt bipezi, omnivori și seamănă foarte mult cu cei din jurul lor. Nu prin gesturi, nu prin fapte. Doar prin aspect.

Unii se consideră cul dacă ies din casă îmbrăcați într-un fel ciudat. Alții, dacă își taie venele. Nu am nimic cu ei, nu ma deranjează. Dar, din păcate, mai sunt și cei ce se cred cul dacă torturează. Fie alți oameni, fie animale. Pe aceștia din urmă i-aș arunca într-un paper shredder (nu știu cum s-ar traduce) supradimensionat, fix pentru ei. De ce? Urmărește următorul film.

(Mai mult…)

Ascultam ieri la emisiunea lui Robert Turcescu pe Europa FM discuții pe un subiect foooarte interesant. Cel puțin mie așa mi se pare.

De multe ori m-am întrebat ce voi face în momentul în care mă voi căsători, unde voi locui. Cu ai mei, cu ai lui sau cu chirie. Cu un pic de noroc poate voi avea casa mea. Dar asta e o altă problemă. Cum ziceam, ascultam emisiunea ce  avea următoarea temă- “E bine sau nu e bine să locuiești cu socri?” Părerile erau împărțite… de la “Ce fain e să locuiești cu socri, mă ajută, îmi cresc copiii, îmi gătesc!” până la “Soacră-mea mă terorizează, la propriu!”

De ceva vreme locuiesc singură, cu siguranță nu aș putea să mă mut în casa unor oameni pe care nu-i cunosc, să locuiesc cu ei sub același acoperiș. Nu aș putea să spun “mamă” și “tată” unor oameni care îmi sunt străini. Ei vor avea tot respectul meu, dar să nu aibă pretenția să-i strig “mamă” sau “tată”. Nu cred că mă voi considera copilul lor, mă gândesc că relațiile dintre mine și ei vor fi bazate pe respect, fără prea multe detalii despre viața mea. Bineînțeles că nu voi avea pretenția ca cel care îmi va fi soț (dacă se va găsi unul  ) să-i strige pe ai mei așa, nu am pretenția să îi iubească cum își iubește părinții. Consider că părinții sunt unici, ei te iubesc necondiționat, iar socri nu știu cât de necondiționat ar face-o. Poate greșesc, dar cunosc multe persoane care după căsătorie s-au mutat la părinții unuia dintre ei și nu s-a ajuns la un lucru tocmai bun cu toate că pretindeau că relațiile dintre ei sunt excelente.

Cred că respectul nu vine din modul cum îl numești pe om ci mai degrabă din felul în care te porți. Poți tu să-i spui soacrei, “mama” dacă atunci când ai ocazia o faci de kko sau îi spui ce-ți vine la gură. Uneori poate chiar îți vine să o strângi de gât pentru că se bagă în familia ta sau pentru îți critică deciziile pe care le iei. Ca să eviți situații de genul ăsta cel mai bine e să păstrezi distanța.

Așa gândesc acum și nu cred că-mi voi schimba părerea vreodată. Oricum, never say never!

Printre liniile de cod, cănile de ceai ne-negru (nu e bâlbă!) şi înjurăturile adresate către UPC, avem timp de Armin van Buuren .

(Mai mult…)

Cei care mă cunosc ştiu că nu sunt rasist. Nu am cea mai mică urmă de xenofobie sau orice alt fel de ură rasială. Cu excepţia ţiganilor, dar ei nu sunt prea importanţi în momentul de faţă pentru a fi băgaţi în seamă mai mult de cât am făcut-o deja. Şi cum stăteam eu în această noapte, într-o insomnie obişnuită* gândindu-mă la una şi la alta, mi-a trăznit o idee… colorată.

Eu am fost praf la istorie. Nu mi-a plăcut şi pace, deoarece, în primul rând trebuia să ţin minte o mulţime de ani şi, în al doilea rând, o mulţime de nume. Cum niciodată nu am stat prea bine cu memoria**, pur şi simplu dispreţuiam acest obiect de studiu, fiind printre puţinele la care am copiat (nu am fost genul care copia doar de dragul artei, dar istoria NU mi-a plăcut). Oricum, că am stabilit calităţile mele la această materie, în această seară mi-am pus o problemă ce mi se pare de bun simţ.

Negrii au fost aduşi în America*** de către albi (anglo-saxoni, yankey sau ce naiba erau ăia). Albii când au ajuns în America prima dată, au dat de ceea ce ei credeau că ar fi indieni (dar erau americani nativi). Aşadar avem trei rase: roşii, negrii şi albi.

Albii au adus negrii iar roşii erau deja acolo (şi chiar erau de ceva timp). Corect? Corect! La un moment dat, negrii (aduşi din Africa de… ALBI) s-au răsculat pentru că erau trataţi mai rău ca nişte animale. Indienii erau maltrataţi în toate felurile. Albii câştigau. Era un fel de şah în trei, dar cu un avantaj mare pentru albi.

Cu ce drept au „preluat” albii controlul Americii? Când au zis şi ei că au descoperit ceva nou… ŢEAPĂ!!! Deja mai erau unii la un mic şi o tăbliţă în curtea din spate a continentului. Au început să taie la ei în stânga şi dreapta, şi-au adus sclavi iar câteva sute de ani mai târziu au început să-i taie şi pe ăştia (KKK, remmeber?). Îi tăiau între reprizele de biciuit.

După vreo o sută de ani, ce s-au gândit negrii? Ia să candidăm noi la preşedenţia USA! Şi s-au pus pe treabă. Nu ar fi amuzant ca unul din cei ce au fost asupriţi de albi să conducă… ALBII?

---

Lămuriri*** mă refer la America - continentul, nu statul.

** am luat o perioadă lecitină, în speranţa că îmi voi îmbunătăţi în vreun fel memoria. Am reuşit doar să uit să mai iau lecitina. E foarte serios, e foarte pe bune şi prea puţin amuzant. În schimb, este hilar că după ce am uitat să iau lecitină, am zis să încerc şi cu Memo Plus, poate merge. Maxim două săptămâni a mers. După care… Am uitat să iau Memo Plus. La o adică, aveam cutia pe birou, chiar lângâ (nu în spate, nu sub, nu pe, ci LÂNGĂ) monitor la muncă. Mi-am adus aminte după vreo trei zile de pauză şi atunci am zis că e cazul să renunţ, deoarece nu voi ajunge nicăieri în felul acesta.

* Bach face bine la insomnii. Împreună cu o cană de lapte călduţ (nu fierbinte!) şi o linguriţă de miere. Sau Valium, Prozac, etc. După posibilităţi. Desigur, doar teoretic. La mine nu merge, indiferent că am început să număr linii de cod în gând (am renunţat la oiţe, că deja am mai multe decât are Becali)