20
Feb
Așa cum am precizat și ieri, mi-am instalat Windows Vista. Am pus și ne-lansatul încă Service Pack 1, pentru a câștiga un plus de performanță. Îl am instalat de miercuri (înainte să plec la Iași) dar nu am apucat decât ieri să mă „bucur” de adevărata lui valoare și performanță:
- rotița (scroll) de la mouse merge în anumite aplicații. În unele, mai obscure (cum ar fi Winamp) nu merge decât într-un singur sens iar în altele (e-texteditor) nu merge deloc. E problemă cunoscută pentru mulți cu șobolani Microsoft, dar nimeni nu se sinchisește să o rezolve (se știe de această problemă de când era Vista în RC, dar s-a considerat prea puțin importantă). Cei de la Nullsoft scriau pe forum: „momentan ne concentrăm pe probleme mai importante”. De parcă scroll e ceva inutil. Un fel de a cincea roată la căruță…
- task manager nu prea mai este accesibil cu ctrl+alt+del (cum eram obișnuit de pe vremea lui Win 95). În loc să apară într-o fracțiune de secundă, îmi apare întâi logon screen, apoi trebuie să aleg task manager. Sucks
- file rename din windows (pâna la Vista) îl foloseseam de cele mai multe ori doar pe jumătate. Ca programator, am nevoie din când în când de numele unui fișier (de exemplu o imagine): alt+tab (din editor în explorer)-> selectez cu săgețile fișierul -> F2 (rename) -> Ctrl+c (copy) -> alt+tab (înapoi în editor) -> ctrl+v (paste). Asta se întâmplă în orice alt windows. În Vista, dacă dau alt+tab, se pierde focusul aiurea -> ori folosesc soarecele, ori apăs tab de vreo 3-4 ori -> F2 pentru rename și îmi selectează numele FĂRĂ extensie. That sucks too.
- taskbar. aici sunt un pic ciudat: eu țin taskbar-ul sus, setat autohide. Merge ok, doar că, din când în când apare pentru o fracțiune de secundă (chiar și acum, în timp ce scriu apare).
- start menu este un pic diferit decât sunt eu obișnuit. Adică e prea mic pentru câte programe am eu instalate și trebuie să fac scroll mai mult decât trebuie.
Toate aceste chestii sunt mărunte, dar răpesc timp -> productivitate ceva mai scăzută decât în XP, ceea ce îmi face Vista să pară în continuare o jucărie pentru copiii teribiliști ce vor să aiba mereu ultima versiune a unui soft (știi copilașii ce își instalează XP 64 bit, indiferent dacă au sau nu drivere, doar pentru că pe CPU lor scrie 64?).
Eu am instalat prima dată Vista înainte de apariție (când era încă în beta) de curiozitate. Îmi place, sunt multe chestii „împrumutate” din OSX (chiar dacă mulți nu vor/pot să recunoască) dar și multe chestii aproape originale ce îl fac un sistem de operare aproximativ bun. Nu mi-a crăpat nicio aplicație (în două zile nici nu avea ce să crape), dar update de la Adobe a început și nu a terminat nici după vreo două ore (timp în care nu am avut aplicații deschise).
Probabil voi mai rămâne o perioadă la Vista (cel puțin două săptămâni) până mă voi întoarce la XP (sau la OsX, că tot mi-am instalat 10.5.2) deoarece am prea mult de lucru să-mi permit luxul de a instala un sistem de operare (cu aplicațiile aferente).
29
Jan
Recunosc: îmi plac produsele Apple. Arată bine? Arată! Perfomante? Nu mă pot pronunţa deoarece nu am avut nimic „genuine” pe mână. Ai vrea să ai un MacBook? Cu siguranţă!
Care este secretul companiei? Pe lângă „mactarzii” (fanii înrăiţi) şi campaniile de promovare, Apple are un atu foarte important, fără de care nu ar fi ajuns atât de departe (sau atât de cunoscuţi) şi fără de care nu s-ar fi impus pe piaţa IT: STEVE JOBS. Din punctul meu de vedere, Jobs este genul de om ce poate vinde orice.
ORICE!
Şi ştii de ce? Pentru că o face cu un entuziasm incredibil. Are o influenţă asupra publicului, astfel încât îi vrăjeşte foarte uşor.
(Mai mult…)
20
Jan
Am găsit o chestie interesantă despre vulnerabilităţi, că tot a avut un oarece succes discuţia în care s-a pornit un mic flame Win vs. Linux
Myth - “The Windows Platform has more Security Vulnerabilities than the Linux/Unix Platform.”Reality - “Between January 2005 and December 2005 there were 5198 reported vulnerabilities: 812 Windows operating system vulnerabilities; 2328 Unix/Linux operating vulnerabilities; and 2058 Multiple operating system vulnerabilities” - Source
Notes - Software vulnerabilities are categorized in the appropriate section reflecting the operating system on which the vulnerability was reported; however, this does not mean that the vulnerability only affects the operating system reported since this information is obtained from open-source information.
Reality - “The Linux Kernel v2.6.x has had 231 Vulnerabilities compared to 213 Vulnerabilities for Windows XP.” - Source
Nu-i aşa că e drăguţ? 
17
Jan
Citeam la Zoso despre noua versiune de Windows (Blackomb) ce se pare că va fi lansată anul viitor şi mă gândeam că Microsoft a mai trecut o dată printr-o fază asemănătoare. Să fie oare Windoes Vista un fel de Windows Me? Chiar dacă Me a fost lansat în 2000, urmat fiind de XP (în 2001), a fost uitat foarte repede (mulţi neştiind că a existat aşa ceva) şi se pare că între Vista şi următoarea versiune vor fi trei ani diferenţă.
Eu unul rămân în continuare la XP deoarece mi se pare cel mai bun OS de la Microsoft. Vista mi se pare o glumiţă ce nu îmi place cum merge, oricât de lăudat ar fi. Când a apărut XP-ul am stat vreo două luni şi cu 98 în paralel (pe o altă partiţie), în caz că XP nu îmi place şi am avut o mulţime de clienţi ce INSISTAU să aibe şi 98 şi XP în paralel. Eh, vremuri
Blackcomb-ul va fi bazat pe Windows 2008 - Longhorn Server (ce va fi lansat peste aproximativ o lună) şi se pare că va include toate lucrurile ce nu au apucat să le bage în Vista, cum ar fi WinFS. Oh well… Aşteptăm.
12
Jan
- Cei care au Windows vor să-şi tuneze sistemul de operare şi să-l facă să arate ca un OsX;
- Cei care au OsX vor să instaleze KDE;
- Cei cu Linux au Compiz/XGL şi se mândresc cu asta. Efecte 3D, ferestre elastice, wow. Mai nou, din câte am văzut şi mi s-a părut, ultima versiune de KDE încearcă să imite OsX
Cu toate astea :
- Cei care au Windows au cea mai largă ofertă de softuri comerciale şi de jocuri.
- Cei care au OsX au şi ei foarte multe softuri comerciale, orice soft de Windows având un omolog în lumea OsX;
- Cei cu Linux au Compiz/XGL. Şi se mândresc cu asta… Dar nu au suita Adobe -> au pierdut o mulţime de utilizatori.
Stau şi mă întreb când văd home useri că au Linux ce naiba e în capul lor? La ce e bun un sistem cu care nu poţi să faci mai mult de browsing/muzică şi filme? Securitate? Ce securitate are nevoie un utilizator casnic?