Insomnia - 3A.M.

15 Dec

După ce timp de vreo trei ore, rupt de somn fiind, am încercat să adorm şi nu am reuşit decât să mă plictisesc numărând oiţe (cred că am mai multe decât Becali) şi gândindu-mă la probleme existenţialiste (de exemplu cu cine mă voi certa de Crăciunul ce se apropie ameninţător) sau filozofând cu mine însumi despre  viitor, prezent şi trecut, prieteni şi nevoile acestora.

De la o vreme mă gândesc din ce în ce mai serios dacă eu sau fratele meu suntem înfiaţi. Şi asta deoarece, cu toate că are o vârstă decentă (32) se comportă - în cel mai bun caz - ca un  adolescent frustrat, fără minte. Am spus în cel mai bun caz, deoarece de cele mai multe ori are un comportament de grădiniţă. Nu vreau să detaliez, dar dacă ai avut vreodată contact cu copii speciali (adică cu IQ fooooaaaarte mic), cu siguranţă ştii la ce mă refer. Dacă nu, imaginează-ţi :D

Scris în categoria: Viaţa mea 7 Comentarii

Existenţiale

14 Dec

Cum poţi să nu ii răspunzi cuiva când îţi zice ceva (nici măcar la salut), dar atunci când ai nevoie de ceva să apelezi la (aproape) toate mijloacele de comunicare posibil iar când îţi răspunde că nu are timp (totuşi, timpul e o resursă destul de importantă şi irecuperabilă, nu?) să te superi pe el?

Simplu. Ştiu o grămadă de „prieteni” sau „amici”. Sunt ai mei. Îi am. Să-mi trăiască. La mulţi ani. Departe de mine.

Luni

10 Dec

Neaţa! E luni!

Scris în categoria: Viaţa mea 8 Comentarii

Moş Crăciune, ce-ai în sac?

9 Dec

Zi de cumpărături. Cumpăr de toate şi, într-un moment de nebunie temporară, zic să intru şi eu în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Şi hai să-mi iau un ciorap d-ăla de Crăciun, să aibe Moşu’ în ce să-mi bage multitudinea de cadouri ce mi le va aduce. :o.o:

Iau un ciorap suficient de mare să îmi bag…. un picior în el (da, 47, intră ;) ) fără să citesc ce scrie pe el. Acum… o fi intenţionat, o fi greşeală, nu ştiu. Dar m-a amuzat un pic treaba asta :ok:

Scris în categoria: Viaţa mea, Wtf? 2 Comentarii

Re-design

7 Dec

Că tot se poartă, am zis să-mi schimb şi eu layoutu’. Este făcut 100% de mine, sunt foarte mândru de ce mi-a ieşit şi încă mai sunt mici chestiuţe la care mai lucrez :)

Mulţumiri pentru feedback şi răbdare, în ordine aleatoare: Andrei Gheorghe, Skid, Alex, Add, Desspina (pentru mâţa din header), şi probabil mai sunt, dar din păcate sunt prea adormit acum. Îmi cer scuze în avans dacă am uitat pe cineva.

Plus că mai am şi asta: Valid XHTML 1.0 Strict :D

Scris în categoria: Viaţa mea 23 Comentarii