Spitfire
(Mai mult…)

Acum cinci ani, când lucram în service-ul auto consumam un PET de 2l de Pepsi/Coke/Mountain Dew în câteva ore (vreo două-trei ore, maxim). Desigur, stress pe măsură, deoarece se găsea de fiecare dată câte un client irascibil sau care le ştia pe toate şi se apuca să mă înveţe meserie (am avut un client care spunea că el simte curentul prin izolaţie; când l-am auzit am băgat lampa în buzunar şi l-am rugat să-mi testeze firele). Când nu erau clienţi se găsea câte un şef mai parvenit sau bătut în cap care, în dorinţa avidă de afirmare ne punea să măturăm curtea la fiecare 30 minute.

Revenind la sucurile pline de chimicale de care am amintit la începutul însemării şi despre faptul că eram un consumator înrăit, acum mă uit la sticla de Coke (2l) ce o am în faţă de ieri şi observ că este pe jumătate goală (sau plină). Şi asta după ce am mai împărţit câteva pahare la oaspeţi De ce un apetit mai scăzut? Pur şi simplu nu mai au acelaşi gust. În plus, şi posibilele probleme ce le am cu stomacul (mă mai roade din când în când, dar deh, frica de medici îşi spune cuvântul) sau cu dinţii (de fiecare dată când mai beau o „tărie” o simt câteva ore după aceea în dinţi) contribuie la o reţinere din partea mea.

Aşadar am început să mă dau pe chestii mai paşnice: mai un pahar de lapte, mai o cană de ceai fierbinte (sau rece, depinde când îmi mai aduc aminte să sorb din cană), mai nişte apă plată că face bine la rinichi. Da, ştiu şi berea face bine la rinichi, dar nu prea le am cu alcoolul, iar o bere mă face knock-out pentru vreo oră (mai bine trag un fum, ar echivala oarecum). În plus de asta, nu ar mai fi paşnică, nu?

Mă uit în calendar, văd că am aproape 26 (fără trei luni). Şi nu îmi vine să cred cât de mult m-am putut schimba în trei ani şi cât de repede au trecut aceşti cinci ani. Am schimbat cel puţin trei job-uri (ca domeniu de activitate), cu puţin chin scoatem patru: electrician auto, service it (reparam calculatoare, imprimante, făceam reţele, etc), alt service it (în care mai mult făceam pe gestionarul şi pe secretara şi pe contabila ) şi, în final, programator (mă apucasem să învăţ de când eram în service, dar învăţam cu paşi mărunţi).

De ce a apărut această însemnare? Păi… Zilele astea (ştiu că a fost în jurul datei de 1 mai, dar nu ştiu exact) se împlinesc patru anişori de când am plecat din service-ul auto. Am renunţat la o meserie murdară, extenunantă fizic dar şi psihic dar frumoasă pentru a face o altă meserie, de această dată doar extenunantă psihic, dar mult mai frumoasă. Comparativ, cele două meserii se aseamănă, deoarece pentru multe maşini erau necesare „hack-uri”, deoarece erau clienţi zgârciţi ce preferau să cârpească decât să cumpere ceva nou (mai bine folosesc IE6, că şi-aşa vine cu Windows!).

Regret? Nu, chiar dacă uneori mai sunt nostalgic şi cad în butoiul cu melancolie. A fost primul meu job, a fost primul colectiv din care am făcut parte (chiar dacă şi acolo, ca în orice alt colectiv - cum am văzut mai târziu - toţi se mâncau între ei) şi cu banii câştigaţi în prima jumătate de an mi-am luat primul calculator (am dat vreo 15 meleoane în 2000; da, lucrez de la 18 ani şi NU mi-e ruşine cu asta!).

Gata. Mai iau o gură de Coke (în amintirea vremurilor trecute) şi mă întorc la treabă.

Ok, după o săptămână de umblat prin ţără (de fapt doar prin Iaşi) am ajuns acasă. Dulce sau nu, este totuşi casa în care locuiesc.

Cum sunt destul de obosit nu te voi chinui cu prea multe chestii introductive şi voi începe cu o întrebare simplă, ca o completare a unui post mai vechi:

Dacă îngerii arată ca Dumnezeu, Dumnezeu are aripi?

Despre săptămâna ce se încheie nu îţi voi povesti prea multe deoarece întâmplările sunt strict personale şi nu vreau să le împart decât cu prietenii foarte apropiaţi, dar în schimb îţi voi povesti mici întâmplări de pe drum. Despre drumul Constanţa-Iaşi am povestit când am plecat: a fost ok cu mici excepţii: vagoane etajate, necompartimentate, uşi automate ce prezentau o atracţie deosebită pentru copiii (şi erau foarte mulţi) din vagon. La astea se mai adaugă cocalarii, nespălaţii şi ţărănoii ce nu ştiau să citească…

Întoarcerea a fost ceva mai ok, cu mici excepţii:

La Brăila am văzut un accident de motor unde o Dacie i-a tăiat faţa unui motorist şi l-a luat în aripă. Nu prea am înţeles eu cum s-a putut întâmpla asta, deoarece Dacia ar fi trebuit să vină din Dunăre pentru a putea fi lovită aşa…

Eh, cum nu se putea mai frumos, ne-a venit şi nouă rândul: la bac, când ne aşteptam rândul la înot prin Dunăre, şoferul s-a gândit să lase maşina să curgă un pic la vale (fără să pornească motorul) pentru a face loc alteia. Din păcate, a rămas fără frâne - ceea ce mi se pare ciudat, deoarece eu ştiam că atunci când nu mai are aer comprimat în instalaţie, frânele se blochează. Se pare că m-am înşelat. Din fericire, toţi pasagerii erau coborâţi şi admirau peisajul şi se bucurau de vremea frumoasă. Din păcate, autocarul se îndrepta spre Dunăre, fiind o pantă destul de abruptă pentru a prinde ceva viteză. Din fericire, în faţa autocarului erau vreo 4 maşini…. Rezultatul final: câteva maşini avariate foarte uşor, autocarul cu parbrizul crăpat, uşa îndoită, bara spartă şi ceva faruri sparte, iar un Santa Fe cu uşa + aripă faţă stânga distruse.

Desigur, pasagerii erau panicaţi, ţipete, telefoane la prieteni, chestii de genul. O tanti foarte agitată, de parcă băuse câţiva litri de cafea întreabă disperată:

- Oare avem şofer de rezervă?

Răspunsul meu instant a lăsat-o cu gura căscată, iar pe unii dintre ceilalţi pasageri cu zâmbetul pe buze:

- Cred că am avea mai multă nevoie de un autocar!

Minunea s-a produs: un alt autocar venea tot de la Iaşi, dar se ducea până la Tulcea. Am mers până la Tulcea şi am luat microbuz spre Constanţa. După calculele mele am ajuns cu juma’ de oră mai devreme, ceea ce a fost bine. Am ajuns acasă, citit câteva mail-uri, câteva din cele peste 1000 feed-uri adunate în câteva zile şi m-am culcat. Azi am lucrat la ceva şi s-a terminat ziua ce şi-aşa începuse târziu.

Mâine aştept LOST

Design făcut de mine În curând vei afla mai multe despre asta

Stiai ca drumul spre iad e pavat cu intentii bune? Normal ca stiai, doar am cititori culti Ce nu stii insa este ca azi m-am urcat, pentru a nu stiu cata oara in trenul Constanta - Iasi. De ce ma tot duc la Iasi? Probabil stii deja. Daca imi esti prieten sau cunoscut. Daca nu, nu are prea mare importanta pentru tine

In fine, nu am de gand sa povesc despre motive ci despre aventurile si intamplarile petrecute azi. Nu doar pe drum ci toata ziua, incepand de dimineata..

Trezit, facut dusul de dimineata, vazut ultimul episod din LOST, injurat finalul si plecat la frizer. Unde constat cu stupoare ca singura frizerie din cartierul meu situat in centrul periferiei este in renovari… Damn, iar o sa mi se spuna Chewbaka (sau cum o cheama pe turbata maimuta)
Ma duc deprimat la farmacie sa-mi iau pastile. Nu, nu am ganduri… Doar dureri de cap. Pentru care mi-am luat Nurofen.
Nimic neobisnuit pana acum. Dar farmacista m-a intrebat…. Cat costa?
Dupa ce am lamurit-o ca e normal ca vanzatorul sa stie pretul, mi-a luat 88 mii (vechi) mi-a mai luat 2.000 (tot vechi) pentru punga. Personalizata, ce-i drept, cu o cruce verde si un sarpe incolacit pe un pahar…
Ajuns in gara si uimit de aglomeratia de pe peron (si iminenta taranime) mi-a scapat un “sa-mi bag p**a!”. Inca o injuratura cand am vazut ce loc am (13) si inca una cand trenul a garat : vagoane etajate.

In tren aglomerat. Atat de aglomerat incat unii mai aveau putin si se urcau pe tren (si as fi vazut operatiunea wire in direct ).
Am ramas surprins sa vad cati nu stiu sa citeasca, intrucat fie trageau de usile glisante fie le impingeau lateral cu o forta herculeana. Dar NU apasau butonul mare cu beculete pe care scria Automat.
Mai erau unii ce nu stiau sa citeasca. Aia care fumau chiar langa semnul de “fumaciosi, abtineti-va”.
Ziua nu s-a terminat. Nici drumul. Asa ca e destul de probabil sa mai scriu. Dar acum ma dor degetele. Scrisul pe telefon nu e foarte comod
Ne mai citim