Ok, după o săptămână de umblat prin ţără (de fapt doar prin Iaşi) am ajuns acasă. Dulce sau nu, este totuşi casa în care locuiesc.

Cum sunt destul de obosit nu te voi chinui cu prea multe chestii introductive şi voi începe cu o întrebare simplă, ca o completare a unui post mai vechi:

Dacă îngerii arată ca Dumnezeu, Dumnezeu are aripi?

Despre săptămâna ce se încheie nu îţi voi povesti prea multe deoarece întâmplările sunt strict personale şi nu vreau să le împart decât cu prietenii foarte apropiaţi, dar în schimb îţi voi povesti mici întâmplări de pe drum. Despre drumul Constanţa-Iaşi am povestit când am plecat: a fost ok cu mici excepţii: vagoane etajate, necompartimentate, uşi automate ce prezentau o atracţie deosebită pentru copiii (şi erau foarte mulţi) din vagon. La astea se mai adaugă cocalarii, nespălaţii şi ţărănoii ce nu ştiau să citească…

Întoarcerea a fost ceva mai ok, cu mici excepţii:

La Brăila am văzut un accident de motor unde o Dacie i-a tăiat faţa unui motorist şi l-a luat în aripă. Nu prea am înţeles eu cum s-a putut întâmpla asta, deoarece Dacia ar fi trebuit să vină din Dunăre pentru a putea fi lovită aşa…

Eh, cum nu se putea mai frumos, ne-a venit şi nouă rândul: la bac, când ne aşteptam rândul la înot prin Dunăre, şoferul s-a gândit să lase maşina să curgă un pic la vale (fără să pornească motorul) pentru a face loc alteia. Din păcate, a rămas fără frâne - ceea ce mi se pare ciudat, deoarece eu ştiam că atunci când nu mai are aer comprimat în instalaţie, frânele se blochează. Se pare că m-am înşelat. Din fericire, toţi pasagerii erau coborâţi şi admirau peisajul şi se bucurau de vremea frumoasă. Din păcate, autocarul se îndrepta spre Dunăre, fiind o pantă destul de abruptă pentru a prinde ceva viteză. Din fericire, în faţa autocarului erau vreo 4 maşini…. Rezultatul final: câteva maşini avariate foarte uşor, autocarul cu parbrizul crăpat, uşa îndoită, bara spartă şi ceva faruri sparte, iar un Santa Fe cu uşa + aripă faţă stânga distruse.

Desigur, pasagerii erau panicaţi, ţipete, telefoane la prieteni, chestii de genul. O tanti foarte agitată, de parcă băuse câţiva litri de cafea întreabă disperată:

- Oare avem şofer de rezervă?

Răspunsul meu instant a lăsat-o cu gura căscată, iar pe unii dintre ceilalţi pasageri cu zâmbetul pe buze:

- Cred că am avea mai multă nevoie de un autocar!

Minunea s-a produs: un alt autocar venea tot de la Iaşi, dar se ducea până la Tulcea. Am mers până la Tulcea şi am luat microbuz spre Constanţa. După calculele mele am ajuns cu juma’ de oră mai devreme, ceea ce a fost bine. Am ajuns acasă, citit câteva mail-uri, câteva din cele peste 1000 feed-uri adunate în câteva zile şi m-am culcat. Azi am lucrat la ceva şi s-a terminat ziua ce şi-aşa începuse târziu.

Mâine aştept LOST

Design făcut de mine În curând vei afla mai multe despre asta

Stiai ca drumul spre iad e pavat cu intentii bune? Normal ca stiai, doar am cititori culti Ce nu stii insa este ca azi m-am urcat, pentru a nu stiu cata oara in trenul Constanta - Iasi. De ce ma tot duc la Iasi? Probabil stii deja. Daca imi esti prieten sau cunoscut. Daca nu, nu are prea mare importanta pentru tine

In fine, nu am de gand sa povesc despre motive ci despre aventurile si intamplarile petrecute azi. Nu doar pe drum ci toata ziua, incepand de dimineata..

Trezit, facut dusul de dimineata, vazut ultimul episod din LOST, injurat finalul si plecat la frizer. Unde constat cu stupoare ca singura frizerie din cartierul meu situat in centrul periferiei este in renovari… Damn, iar o sa mi se spuna Chewbaka (sau cum o cheama pe turbata maimuta)
Ma duc deprimat la farmacie sa-mi iau pastile. Nu, nu am ganduri… Doar dureri de cap. Pentru care mi-am luat Nurofen.
Nimic neobisnuit pana acum. Dar farmacista m-a intrebat…. Cat costa?
Dupa ce am lamurit-o ca e normal ca vanzatorul sa stie pretul, mi-a luat 88 mii (vechi) mi-a mai luat 2.000 (tot vechi) pentru punga. Personalizata, ce-i drept, cu o cruce verde si un sarpe incolacit pe un pahar…
Ajuns in gara si uimit de aglomeratia de pe peron (si iminenta taranime) mi-a scapat un “sa-mi bag p**a!”. Inca o injuratura cand am vazut ce loc am (13) si inca una cand trenul a garat : vagoane etajate.

In tren aglomerat. Atat de aglomerat incat unii mai aveau putin si se urcau pe tren (si as fi vazut operatiunea wire in direct ).
Am ramas surprins sa vad cati nu stiu sa citeasca, intrucat fie trageau de usile glisante fie le impingeau lateral cu o forta herculeana. Dar NU apasau butonul mare cu beculete pe care scria Automat.
Mai erau unii ce nu stiau sa citeasca. Aia care fumau chiar langa semnul de “fumaciosi, abtineti-va”.
Ziua nu s-a terminat. Nici drumul. Asa ca e destul de probabil sa mai scriu. Dar acum ma dor degetele. Scrisul pe telefon nu e foarte comod
Ne mai citim

Aici sunt drifturile:

Urmează o amintire de acum vreo cinci poate chiar şase ani, de pe vremea când lucram în service…

Ştiu că era un frig crunt de îţi îngheţau oasele, patronul service-ului nu te lăsa să te încălzeşti lângă calorifer (că deh, aşteaptă clientul…) iar cheile rămâneau lipite de mână (nu sunt bancuri… când e foarte frig şi e şi puţină zăpadă, cheile chiar se lipesc de piele!). Şi cum era foarte frig, şi cum eram şi cel mai mic, a căzut beleaua pe capul meu să mă duc să schimb un alternator la un cap-tractor Volvo (adică ceva în genul celui din filmul de mai sus, doar că era Volvo). În port. La marginea portului. Unde intră vântul în oraş…

A fost una dintre cele mai terifiante experienţe prin care am trecut, deoarece am rupt două tubulare de 19 iar la a treia (care era ultima şi a clientului) trăgeam cu grijă. Asta pe un frig crâncen ce a făcut cheile să devină casante iar banda izolatoare să nu funcţioneze (adezivul nu prea îşi mai făcea simţită prezenţa). După vreo două ore de chin şi groază, reuşisem imposibilul: transplantul de alternatoare era terminat. Evident, am avut o a doua problemă ce mă adusese la capătul răbdării: motorul mastodontului nu mai pornea deoarece bateriile erau descărcate (pentru cine nu ştie, alternatorul se ocupă cu încărcatul bateriilor; acesta era defect -> baterii goale). Caută cabluri în port. Am găsit cabluri, am găsit şi un alt camion dar… oricât de apropiate erau maşinile, cablurile erau prea scurte.

Am unit cele două cabluri făcând unul singur, dar mai lung pentru (+) bateriei şi am pus un levier între două roţi ale celor două maşini pentru a alimenta şi cu (-). După încă vreo 5 minute de aşteptat să se încarce cât de cât bateriile, a pornit. Pun aparatul de măsură pe borne… Stupoare: ALTERNATORUL NU FUNCŢIONA. Acela a fost unul din momentele când mă bucuram foarte tare că nu fumez, deoarece cred că aş fi aprins un pachet dintr-o dată. După o scurtă verficare de rutină, mi-am dat seama că uitasem să conectez o mufă (ups ) iar totul a început să funcţioneze ca prin minune.

După toată treaba asta, nenea şoferul s-a apucat să presteze prin port la fel ca tipul din filmul de mai sus, făcând drift-uri prin dană (era destul de liber). Dacă în film ţi se pare că e ciudat să vezi ditamai animalul făcând drift, îţi garantez că live este mult mai impresionant (dovada e că n-am uitat şi nici nu cred că voi uita vreodată) şi chiar îţi doresc să vezi aşa ceva (desigur, fără să trebuiască să lucrezi la un asemenea monstru).

Ori îmi iau un aparat de aer condiţionat ori mă mut mai în nord

Asta deoarece în ultimele zile mi-am adus aminte cu groază prin ce am trecut în 2007 când mă mişcam cu grijă şi mă scăldam într-o baie de sudoare (şi da, fac muncă de birou, imaginează-ţi ce era pe scaunul meu).

Mă bate gândul să-mi iau unul mic şi portabil din două motive:
1) să îl pot monta singur şi să nu depind de o echipă de plictisiţi;
2) să îl pot muta singur din motive personale

Ai vreo sugestie?