24
Dec
Azi am văzut Hitman. Filmul. Impresie generală? Trecând peste gafele celor de la proiecţie (în primele zece minute am văzut doar jumătate din film - pe orizontală) şi peste ţărănoii ce au apărut după cele zece minute şi au început să comenteze la orice secvenţă a fost un film bunicel. Probabil faptul că mi-a plăcut foarte mult seria de jocuri Hitman, a făcut să fiu mult mai exigent decât de obicei - şi asta nu înseamnă că n-aş fi exigent - şi să aştept ceva mai mult de la film.
Nu mi-a plăcut actorul, puteau să găsească un spân autentic sau cel puţin unul mai puţin păros, deoarece mi-a făcut impresia că se bărbierea în fiecare pauză de filmare, iar regizorii îl forţau să facă secvenţele „din prima”, fără să aibe nevoie de alte duble
. Nu mi-a plăcut nici faptul că nu s-a utilizat celebrul „fibre wire” (dacă ştii jocul, cu siguranţă ştii şi la ce mă refer).
Am fost surprins să-l văd pe Robert Knepper de partea băieţilor buni (aproximativ) după ce m-am obişnuit cu el pedofil şi criminal în Prison Break (T-Bag)
Efecte drăguţe dar povestea cam lăsa de dorit: unui asasin plătit ce se întâmplă să fie şi cel mai bun îi este înscenată o chestie după care toţi sunt călare pe el şi nu reuşesc să-l omoare. Dă-mi un uzi să vezi dacă mai scapă cineva dintr-un bar… Desigur, nu putea să lipsească factorul „ţâţe”, aşadar au băgat şi o gagicuţă în speranţa că se va încinge atmosferta. 47 ori e gay (dacă e aşa, nu mai joc
) ori e castrat deoarece a refuzat constant avansurile tipei - iar tipa era..
Una peste alta, mi-a făcut chef să mă joc puţin Hitman şi mi-a răpit vreo două ore din această duminică. Concluzia? Un film decent dar care putea să iasă muuuuult mai bine dacă îl făceau animaţie (gen Bewoulf). Pe IMDB are nota 6.5. Eu îi acord un 6. Să vedem ce film urmează 
23
Dec
De multe ori am avut nevoie de un datepicker în javascript (un calendar ce apare la click şi poţi selecta o anumită dată). Am căutat şi încercat multe, dar m-am oprit la două, ambele având acelaşi autor, dar unul bazat pe jQuery iar celălalt neavând nevoie de altă librărie.
Cel bazat pe jQuery îl găseşti aici. Merge ok, este inclus în jQuery UI (da, chestia aia urâtă ce am înjurat-o în câteva rânduri), are multe opţiuni dar şi vreo 40k. Mie mi se pare multişor, dar dacă nu ai nevoie de toate opţiunile, poţi folosi cu încredere versiunea „lite” găsită aici. Fişierele din arhiva oferită spre download se pare că nu merg prea bine în IE6 (eterna problemă cu conţinutul ce apare sub elementele <select>), aşa că îţi recomand să „furi” sursele direct de pe site.
Edit: am uitat să precizez că versiunea bazată pe jQuery merge un pic greoi în IE6 şi are nevoie şi de bgiframe. Versiunea standalone nu are aceste „neajunsuri”.
Enjoy 
21
Dec
Nu îmi place biserica. Nu îmi plac preoţii. Nu sunt oamenii lui Dumnezeu. Iar despre Dumnezeu am îndoieli că ar exista. Asta fu de început….
Cum probabil ştii, în fiecare an, în apropierea Crăciunului (cred că şi de Paşte, dar nu sunt sigur), preoţii vin din uşă în uşă să colinde (a se citi cerşi), deoarece nu le ajung banii primiţi de la stat. Având în vedere paragraful de mai sus, nu m-am sinchisit să le deschid uşa ci doar să mă uit pe vizor. Unde am văzut cum bate la uşa vecinului din faţă, cu o frumuseţe de Stea a lui David pe preşul de la intrare. Pentru cei ce nu ştiu, Steaua lui David este simbolul evreilor, iar din câte ştiu eu, evreii au alte obiceiuri în perioada asta a anului (Hanuka?).
Şi ca şi cum nu ar fi de ajuns, vecinii deschid, preotul intra, diaconul (cred că diacon e tipul care cântă, dar e foarte probabil să mă înşel) începe să cânte, vecinii se uitau unii la alţii şi îi spun preotului: suntem evrei. Popa se uită la „bodyguard”, iese din casă şi coboară la etajul 4. Încă un apartament unde n-au avut succes 
21
Dec
Mosgerila.ro şi Moshgerila.ro sunt libere
edit: şi mosgherila.ro e liber (asta pentru cei de la Guerilla
)
21
Dec
Surse din interiorul RDS relatează:
Chiar dacă nu este ceva obligatoriu, RDS oferă angajaţilor o primă de sărbători. Dar prima constă în jumătate din salariu, nu din 80% cum s-a întâmplat anul trecut. Probabil este un fel de a recompensa aproape toţi angajaţii, având în vedere că aceştia au început să facă şi muncă de teren în scopul distribuirii şi încheierii de contracte DigiTel fără să le ofere nici măcar un minimi de suport logistic.
Adică, pe scurt, imaginează-ţi o secretară anemică cărând între 20 şi 60 telefoane mobile, în afara programului normal de lucru, „bântuind” pe teren până la miezul nopţii. În cazul în care un telefon sau o cartelă SIM e pierdută, angajatul trebuie să scoată din buzunar 80 respectiv 20 euro în condiţiile în care salariul mediu din interiorul RDS se învârte în jurul sumei de 1100Lei.
Mai am nişte chestii mult mai interesante, dar le păstrăm pentru anul viitor 