Din câte am observat pe unde am fost, oamenii refuză să gândească şi să acţioneze constructiv, aproape în fiecare loc existând dovezi pentru asta. Hai să vedem de ce zic asta:

• Ascensoarele. Sau lifturile, cum preferi să le spui, sunt dovada că într-un bloc locuiesc şi copii teribilişti. Ferestre sau oglinzi sparte, pereţi tatuaţi cu diverse simboluri şi nume, butoane lipsă sau arse cu bricheta, etc.
• Autobuzele, microbuzele, tramvaiele şi cam tot ce ţine de transport în comun nu au putut scăpa acestui val, astfel încât avem şi aici geamuri zgâriate, tapiţeria scaunelor ruptă şi nelipsitele tatuaje cu markerul.
• Străzile. Ehee, aici sunt multe de zis… Am văzut bunici de mână cu nepoţii ce îi îndeamnă pe aceştia să arunce gunoaiele pe jos. Desigur, am văzut şi oameni îmbrăcaţi la costum, întrun E Class ce îşi aruncă paharul de cafea pe geam. Am mai văzut ţărănoi ce aruncă PET-uri pe geam, în mijlocul câmpului. Am văzut şi ţigani ce nu numai că răscolesc în gunoaie, dar le şi împrăştie în toate părţile. Aceştia din urmă ar trebui bătuţi fără niciun pic de milă deoarece ei locuiesc în oraşe pe banii noştri (doar nu-i controlează fiscul..) nepăsându-le de ce se întâmplă în jurul lor.

După o scurtă trecere în revistă a fenomenului, stau şi mă întreb: care dracu o fi plăcerea de a distruge un bun comun? Eh, dacă nu plătesc, de ce să-mi pese? Păi, în primul rând, plăteşti. Tu sau părinţii tăi plătitori de impozite. În al doilea rând, chiar dacă nu-ţi pasă, nu înseamnă că trebuie să distrugi. Mie dacă nu-mi pasă de o persoană, nu mă duc s-o omor…

Are cineva o explicaţie logică?

De fiecare dată când este vreo furtună mai serioasă îmi aduc aminte de o întâmplare petrecută în urmă cu vreo zece ani (poate chiar mai mult de atât) în vacanţa de vară, prin zona Olteniei. Ploaie torenţială de îţi venea să bagi toate plantele în casă, fulgere, tunete, tot tacâmul. Stăteam cu un văr (de gradul 2-3) şi cu bunicul meu în tindă admirând ploaia şi discutând despre nimicuri. Şi cum stăteam noi în tindă, se împiedică Sf. Ilie şi trânteşte un trăznet peste deal. S-a făcut lumină brusc (pentru o fracţiune de secundă), un sunet asurzitor, după care linişte. Am rămas nemişcat câteva secunde, după care am început să tremur tot şi să mă sufoc. A fost primul atac de panică. Al doilea a urmat câteva zile mai târziu când un nene a aruncat cu secera în mine dar despre care voi povesti cu altă ocazie….

Şi iată-mă acasă. Nouă ore într-un tren unde este foarte cald în compartimente şi foarte frig pe culoare, plin de ţărănoi ce scuipă tacticos seminţe şi înjură naşu’ că e un nesimţit că nu ia şpagă şi îl dă jos. Sau ţărănoi ce fumează pe culoar chiar lângă semnul ăla roşu pe care scrie „Fumatul interzis”. Sau un stimabil cetăţean ce a terminat de băut un recipient de bere ieftină de o cantintate considerabilă (cred că doi litri) într-o perioadă de timp incredibil de scurtă (sub cinci minute) şi, după o râgâială corespunzătoare ce s-a confundat cu sunetul roţilor pe şine s-a gândit că e cazul să scape de recipientul în care se afla lichidul foarte urât mirositor (ăsta a fost unul din semnele după care mi-am dat seama că e o bere ieftină). Prin urmare, a deschis geamul, lânga care trona un semn pe care era desenată o sticlă şi o fereastră, ambele tăiate de o dungă roşie. Altfel spus e interzis. Dacă tot încălcam regulile, mă aşteptam să scoată şi capul afară, poate îl scurta vreun stâlp. Dar n-a fost să fie…

Astea s-au întâmplat în prima jumătate de drum. În cea de-a doua jumătate (adică după ora 2) am reuşit să adorm într-o poziţie atât de ciudată încât am început să mă înterb de ce dracu nu bagă ăştia un tren cuşetă (sau cum s-o numi). Nu mi-am răspuns la întrebare, prin urmare black-out total pentru vreo trei ore. Când alt ţărănoi s-a găsit să-şi etaleze calităţile telefonului mobil fix lângă compartimentul în care îmi făceam somnul de frumuseţe. Am fost pus rapid în temă cu toate noutăţile cocalariceşti şi n-am mai reuşit să adorm. Am început să mă dau de nebun pe net şi într-o sclipire de inteligenţă m-am uitat pe inforfer la tarife. Aici mai ceva ca Stan şi Bran:

Preţul biletului este de vreo 30 lei la clasa II şi vreo 50 lei la clasa I. Partea amuzantă este alta: suplimentul de viteză este diferit: la clasa I este vreo 30 lei suplimentul, iar la clasa II 20 lei. Cum dracu? Nu merge cu aceeaşi viteză?

Şi o chestie fără nicio legătură cu ce am scris mai sus: pentru programatori, w3schools pune la dispoziţie certificări CSS, HTML, XHTML pentru 50$. Quiz-urile sunt simple (CSS am scos 100% iar la HTML am gafat-o în două locuri) şi mă întreb dacă merită sau nu să le plătesc sau nu….

Chiar dacă ştiam de ceva timp despre concertul BUG din Constanţa de pe 22 Martie, nu am scris nimic, mai ales că nu ştiam tariful. Preţul biletului. Care este. 45 lei. Şi are şi ceva consumaţie inclusă.

Iaca posterul:

Între Paraziţii (20 lei) şi BUG (45 lei) pe cine ar trebui să aleg? Desigur, se vor găsi suficienţi „baeţi de carter” să-mi dea peste nas, pe bună dreptate, zicându-mi că Mafia sunt tăticii hip-hop-ului în România. Dar eu sunt curios de altă chestie: în 15 ani de cântări, concerte şi albume, cei de la Mafia nu au apucat să înveţe să cânte live pentru a merita preţul unui bilet?

Oricum, dacă n-am altceva mai bun de făcut, poate mă duc să casc ochii de plictiseală…

via CTLIFE.

Și iată că mini-vacanța mea la Iași e terminată și mă aflu în TGV-urile CFR. Cred că deținem record european (dacă nu mondial) de viteză. Mică. Am mai spus-o și o mai spun: 9 ore juma pentru 450km e cam mult. La fel și 5 ore pentru Ct-Buc.
Păreri și impresii despre a doua mea vizită la Iași:
- au maxi taxi. Avem și noi, dar ale lor opresc doar în stații;
- au cocălari în maxi taxi. Din fericire beat-box-urile anilor ‘80 nu mai sunt la modă. Din păcate, sunt telefoane cu MP3.
- dacă adunăm toate universitățile la un loc, populăm vreo patru cartiere constănțene. Cel puțin.
- au o pizza foarte bună la Mama mia (parcă) și o shaworma la fel de bună în Tudor;
- au o fântână mișto rău pe un perete din Mall-ul din Tudor;
- au un magazin și un restaurant cu nume rezonant : Cornelius
Când am plecat spre Iași, o vecină de compartiment a început să se închine și să se roage. Probabil la Dzeu. Mă mânca limba să-i spun că pentru a ajunge în siguranță, s-ar ruga mai bine de mecanic…
Lângă tipă, un gras. Da’ gras frate, că a intrat în compartiment într-o parte și ocupa două locuri. După ce a completat integrame vreo 30 min, a început să se uite la mine salivând. A coborât la Cernavodă, înainte ca foamea să-i sucească mințile…

Acum sunt iar pe drum, dar spre Constanța, unde gândurile mele date de insomnii în care eram curios de instrucțiunile de folosire ale gelului de duș se concretizează la un nivel inimaginabil. Iar asta deoarece îmi dau seama că nici săpunurile nu au instrucțiuni de folosire…
În Iași s-a urcat un moldovean desprins din bancurile cu moldoveni ce nu avea bilet, dar se mândrea cum sparge semințe și că mai bine dă la nas mai puțin. Țeapă. Nașu’ l-a dat jos la prima stație
Deja mă dor degetele de cât am scris (nu e foarte comodă o tastatură de telefon), dar dacă îmi aduc aminte de alte chestii și am semnal, mai scriu.
Btw, asta e însemnarea nr. 500