12
Mar
La ora 21:00 am făcut comandă de mâncare.
Este 22:22, mâncarea n-a venit.
Ei mi-au zis că în maxim 45 minute ajunge.
Eu le voi da un ceas care merge bine când vor veni (dacă vor mai veni).
Eh, avantajul să stai la capătul lumii şi să nu ai de unde să faci comandă.
Eu voi mânca oo prăjite, si-aşa nu am mai mâncat de ceva timp. E mai bine decât răbdări prăjite, nu?
Ei se aleg cu reclamă. Deoarece e a doua oară când întârzie enervant de mult, chiar dacă au mâncare bună (nu foarte bună, dar e una din puţinele opţiuni). E vorba de Popeye’s - Chicken and Pizza.
Ştie cineva cine mai aduce mâncare la domiciliu noaptea?
12
Mar

Iată că se împlinește o lună de când am Vista. Ce pot spune acum despre Vista, trecând peste toate teribilismele de genul „Vista Sucks”? Păi… pe scurt, Vista RULLZ
A început să-mi placă atât de mult încât chiar nu cred că voi reveni vreodată la XP, mai ales că atunci când testez ceva în Vmware (am nevoie și de Internet Explorer 6), mi se pare anost și mă întreb cum de am putut să stau 7 ani cu XP
Chestiile fără de care nu cred că aș putea să trăiesc - sau aș face-o foarte greu - ar fi (voi face și o comparație cu Osx unde e cazul):
- Breadcrumb-ul din Windows Explorer este genial, deoarece poți sări în orice folder fără a trece prin altele. OsX nu are așa ceva iar Finderul de pe Mac mi se pare foarte derutant.
- Alt+Tab oferă live preview la ferestre și exită și posibilitatea să faci click pe aplicațiile ce rulează (cum e și în OsX). Singura problemă apare când tai un site și începe să se cunoască ceva și în browsere. La Alt+Tab sunt 4-5 aplicații care arată cam la fel și nu știu pe care să fac click să ajung în Photoshop
În plus, la Alt+Tab apare și desktop-ul (ce mă scutește de Win+D)
- sistemul merge bine. Cu pagefile.sys pus pe un hdd, Temp-ul de la Photoshop pe un alt hdd iar My Documents pe alt hdd. La asta se adaugă și 2Gb ram și un pumn de servicii dezactivate în urmă cu câteva seri.
- Win+Tab (window flip) este totuși un efect frumos. Inutil, dar frumos
- Sort By din Windows Explorer are o parte bună și o parte rea. Partea bună este că ai o multime de opțiuni de sortare. Partea rea e că nu le ține minte decât în directorul respectiv (chiar dacă din Folder Option aleg „apply to all folders”)
- share-ul la fișiere se face cam la fel ca în XP. Nu am rețea, dar niciodată nu am reușit să fac un sharing cu parolă în XP. Probabil nici în Vista.
- rată de transfer mai mare când copiez pe player (aproape dublu față de ce-mi arăta total copy în xp);
- speech recognition. Nu stau foarte bine cu engleza, dar mă mai amuz din când în când
- aplicațiile merg cel puțin la fel de bine ca în XP. Photoshop cel puțin merge mult mai bine, fără să-mi mai dea vreo eroare și îmi deschide fisiere mari fără să-mi facă probleme majore (în XP sistemul devenea aproape inutilizabil când deschideam un fișier mare; da, am un fișier de vreo 24Mb cu câteva sute de layere și câteva zeci de Layer Comps la care tot lucrez din când în când)
- nu merge să controlez volumul din telecomandă (folosesc Girder)
- serviciile au delayed startup. Ceea ce înseamnă că atunci când pornește calculatorul, nu se bulucesc toate în memorie să ruleze. Tocmai d-asta după start-up hdd mai lucrează ceva.
Astea ar fi acum, după o scurtă trecere în revistă. Îmi place Vista? Hell yeah! Mă voi întoarce la XP? Well.. Foarte puțin probabil, deoarece așa cum am zis și mai sus, mi se pare bun. În urmă cu vreo săptămână mi-am luat inima în dinți și am început să opresc și să dezactivez servicii. Am scos vreo 15-20 bucăți iar sistemul se mișcă vizibil mai bine.
Bonus și fără legătură: http://www.theonion.com/content/video/breaking_news_series_of mie mi se pare destul de grav…
12
Mar
Cum unul din puținele mele domenii ce nu sunt cumpărate de la godaddy expiră în curând, am zis să mai bag o fisă. Dau să aleg perioada și ma uit la prețuri:

Care e logica să iei pe un an, doi sau zece când prețul e același? La godaddy plătești pe o perioadă mai mare și ai un discount.
Asta trecând peste faptul că ar costa 9$ și 10€ la ăștia… Deh, mi-a trebuit registrar „europenesc”….
12
Mar
Citat de pe site-ul lor:
MoreCSS is a small JavaScript library for everyday things, like creating popups, tab menus (for example like the one above), tables and lists with “zebra”-style … etc. But the really special thing is: you can do these things like in regular CSS.
Iar un exemplu interesant :
a {
target:popup;
target-width:640px;
target-height:640px;
}
Rezultatul cred că e destul de previzibil. Pe pagina lor sunt mai multe exemple, unul mai interesant ca altul
via.