Acum cinci ani, când lucram în service-ul auto consumam un PET de 2l de Pepsi/Coke/Mountain Dew în câteva ore (vreo două-trei ore, maxim). Desigur, stress pe măsură, deoarece se găsea de fiecare dată câte un client irascibil sau care le ştia pe toate şi se apuca să mă înveţe meserie (am avut un client care spunea că el simte curentul prin izolaţie; când l-am auzit am băgat lampa în buzunar şi l-am rugat să-mi testeze firele). Când nu erau clienţi se găsea câte un şef mai parvenit sau bătut în cap care, în dorinţa avidă de afirmare ne punea să măturăm curtea la fiecare 30 minute.
Revenind la sucurile pline de chimicale de care am amintit la începutul însemării şi despre faptul că eram un consumator înrăit, acum mă uit la sticla de Coke (2l) ce o am în faţă de ieri şi observ că este pe jumătate goală (sau plină). Şi asta după ce am mai împărţit câteva pahare la oaspeţi 
De ce un apetit mai scăzut? Pur şi simplu nu mai au acelaşi gust. În plus, şi posibilele probleme ce le am cu stomacul (mă mai roade din când în când, dar deh, frica de medici îşi spune cuvântul) sau cu dinţii (de fiecare dată când mai beau o „tărie” o simt câteva ore după aceea în dinţi) contribuie la o reţinere din partea mea.
Aşadar am început să mă dau pe chestii mai paşnice: mai un pahar de lapte, mai o cană de ceai fierbinte (sau rece, depinde când îmi mai aduc aminte să sorb din cană), mai nişte apă plată că face bine la rinichi. Da, ştiu şi berea face bine la rinichi, dar nu prea le am cu alcoolul, iar o bere mă face knock-out pentru vreo oră (mai bine trag un fum, ar echivala oarecum). În plus de asta, nu ar mai fi paşnică, nu? 
Mă uit în calendar, văd că am aproape 26 (fără trei luni). Şi nu îmi vine să cred cât de mult m-am putut schimba în trei ani şi cât de repede au trecut aceşti cinci ani. Am schimbat cel puţin trei job-uri (ca domeniu de activitate), cu puţin chin scoatem patru: electrician auto, service it (reparam calculatoare, imprimante, făceam reţele, etc), alt service it (în care mai mult făceam pe gestionarul şi pe secretara şi pe contabila 
) şi, în final, programator (mă apucasem să învăţ de când eram în service, dar învăţam cu paşi mărunţi).
De ce a apărut această însemnare? Păi… Zilele astea (ştiu că a fost în jurul datei de 1 mai, dar nu ştiu exact) se împlinesc patru anişori de când am plecat din service-ul auto. Am renunţat la o meserie murdară, extenunantă fizic dar şi psihic dar frumoasă pentru a face o altă meserie, de această dată doar extenunantă psihic, dar mult mai frumoasă. Comparativ, cele două meserii se aseamănă, deoarece pentru multe maşini erau necesare „hack-uri”, deoarece erau clienţi zgârciţi ce preferau să cârpească decât să cumpere ceva nou (mai bine folosesc IE6, că şi-aşa vine cu Windows!).
Regret? Nu, chiar dacă uneori mai sunt nostalgic şi cad în butoiul cu melancolie. A fost primul meu job, a fost primul colectiv din care am făcut parte (chiar dacă şi acolo, ca în orice alt colectiv - cum am văzut mai târziu - toţi se mâncau între ei) şi cu banii câştigaţi în prima jumătate de an mi-am luat primul calculator (am dat vreo 15 meleoane în 2000; da, lucrez de la 18 ani şi NU mi-e ruşine cu asta!).
Gata. Mai iau o gură de Coke (în amintirea vremurilor trecute) şi mă întorc la treabă.
