Ok, după o săptămână de umblat prin ţără (de fapt doar prin Iaşi) am ajuns acasă. Dulce sau nu, este totuşi casa în care locuiesc.
Cum sunt destul de obosit nu te voi chinui cu prea multe chestii introductive şi voi începe cu o întrebare simplă, ca o completare a unui post mai vechi:
Dacă îngerii arată ca Dumnezeu, Dumnezeu are aripi?
Despre săptămâna ce se încheie nu îţi voi povesti prea multe deoarece întâmplările sunt strict personale şi nu vreau să le împart decât cu prietenii foarte apropiaţi, dar în schimb îţi voi povesti mici întâmplări de pe drum. Despre drumul Constanţa-Iaşi am povestit când am plecat: a fost ok cu mici excepţii: vagoane etajate, necompartimentate, uşi automate ce prezentau o atracţie deosebită pentru copiii (şi erau foarte mulţi) din vagon. La astea se mai adaugă cocalarii, nespălaţii şi ţărănoii ce nu ştiau să citească…
Întoarcerea a fost ceva mai ok, cu mici excepţii:
La Brăila am văzut un accident de motor unde o Dacie i-a tăiat faţa unui motorist şi l-a luat în aripă. Nu prea am înţeles eu cum s-a putut întâmpla asta, deoarece Dacia ar fi trebuit să vină din Dunăre pentru a putea fi lovită aşa…
Eh, cum nu se putea mai frumos, ne-a venit şi nouă rândul: la bac, când ne aşteptam rândul la înot prin Dunăre, şoferul s-a gândit să lase maşina să curgă un pic la vale (fără să pornească motorul) pentru a face loc alteia. Din păcate, a rămas fără frâne - ceea ce mi se pare ciudat, deoarece eu ştiam că atunci când nu mai are aer comprimat în instalaţie, frânele se blochează. Se pare că m-am înşelat. Din fericire, toţi pasagerii erau coborâţi şi admirau peisajul şi se bucurau de vremea frumoasă. Din păcate, autocarul se îndrepta spre Dunăre, fiind o pantă destul de abruptă pentru a prinde ceva viteză. Din fericire, în faţa autocarului erau vreo 4 maşini…. Rezultatul final: câteva maşini avariate foarte uşor, autocarul cu parbrizul crăpat, uşa îndoită, bara spartă şi ceva faruri sparte, iar un Santa Fe cu uşa + aripă faţă stânga distruse.
Desigur, pasagerii erau panicaţi, ţipete, telefoane la prieteni, chestii de genul. O tanti foarte agitată, de parcă băuse câţiva litri de cafea întreabă disperată:
- Oare avem şofer de rezervă?
Răspunsul meu instant a lăsat-o cu gura căscată, iar pe unii dintre ceilalţi pasageri cu zâmbetul pe buze:
- Cred că am avea mai multă nevoie de un autocar!
Minunea s-a produs: un alt autocar venea tot de la Iaşi, dar se ducea până la Tulcea. Am mers până la Tulcea şi am luat microbuz spre Constanţa. După calculele mele am ajuns cu juma’ de oră mai devreme, ceea ce a fost bine. Am ajuns acasă, citit câteva mail-uri, câteva din cele peste 1000 feed-uri adunate în câteva zile şi m-am culcat. Azi am lucrat la ceva şi s-a terminat ziua ce şi-aşa începuse târziu.
Mâine aştept LOST 
. Plugin-ul este gratuit, poţi să-l modifici după bunul plac, fără nicio restricţie. Backlinks nu sunt obligatorii (dar nici deranjante 
