Ieri m-am uitat iar la TV. Pe nu-știu-ce-post se dezbătea foarte intens veridicitatea vorbelor Monicăi Columbeanu. Nu m-am uitat prea mult, dar era vorba că l-a înșelat pe Irinel, că nu l-a înșelat pe Irinel sau alte chestii d’astea demne de orice post tv de scandal care se respectă. Adică toate.
În fine, eu nu înțeleg o treabă: și-o trage cu 10 negrii simultan. Și? Ce treabă ai tu, ca jurnalist, cu cine și-o trage aia?
Sau poate jurnaliștii sunt plătiți chiar de către Irinel să o facă de cacao pe viitoarea fostă „doamnă” Columbeanu?
Ca purtător de pantofi cu numere imposibile pentru unii, am observat o chestie ciudată: pantofi mărimea 46+ (47-49) cu… TOC. Da frate, un toc d’ăla zdravăn, de vreo 3-4 cm. Cât de idioți pot fi producătorii?
Dacă porți mai mult de 46, 99% ai o înălțime apreciabilă. Adică minim 190cm. Există vreun om normal la cap de înălțimea asta care vrea… TOC la pantofi?
Păi atunci când vrei să te culci și ți se pare că auzi sunetul pe care îl face Skype când primești un mesaj nou. Și cum pe Skype am doar clienții, m-am ridicat să văd cine este și ce vrea.
Dar uitasem că îmi oprisem PC-ul cu vreo 15 minute în urmă
Zoso zice că justiția nu funcționează. Eu țin să-l contrazic! Justiția funcționează din plin. Pentru că altfel eu nu-mi pot explica cum nu l-a iertat pe infractorul periculos ce era în Brașov, dar nu era. Un fel de pisică a lui Schrödinger, dacă vrei.
Long story short: un caschetar a scris pe procesul verbal făcut pentru o parcare neregulametară alt număr de mașină. Chiar dacă pe poză se vede f. clar numărul real, instanța NU a anulat amenda. Probabil mergând pe principiul „bate-ți nevasta zilnic; chiar dacă n-ai motiv, știe ea mai bine!”…
Deci e clar, da? Care mai zice că justiția nu funcționează, think twice! Este clar că merge foarte bine!
Așa cum am mai scris zilele trecute pe blog (dar și pe twitter), m-am cam apucat să gătesc. Nimic extra complicat, doar chestii mărunte, gata în maxim 20-30 minute. Azi, de exemplu, am făcut cotlet de porc cu smântână și parmezan (mai mult pentru că aveam o grămadă de parmezan pe care nu aveam la ce să-l folosesc) și doi păstrăvi cu broccoli cu un dressing de iaurt+lămâie+ierburi (și nu, nici mie nu îmi place broccoli în mod special, dar ăsta…). Așa, unde rămăsesem? Da, de ce am gătit? Păi… Din câteva motive:
Uneori, când gătea Despina, îi mai spuneam că lipsește „ceva”. Nu știam ce, dar știam că mâncarea nu trebuia să arate AȘA. Sau să aibe ACEL gust. Și de fiecare dată când îi spuneam, îmi tăia macaroana foarte scurt: dacă știi, pune mâna și fă-ți. Prin urmare…
Inspirat fiind de Jamie Oliver, am vrut să văd dacă sunt capabil să fac câteva feluri de mâncare. Și aparent sunt
Am vrut să le arăt altora că nu e chiar așa greu.
După o săptămână în care am gătit aproximativ în fiecare zi, pot spune că este imposibil ca cineva să NU știe să gătească. Dovada fiind că eu – un afon complet în bucătărie (Despina poate confirma cum i-am vărsat o tavă când am vrut să o scot din cuptor) – am reușit să fac o mâncare ce nu doar mi-a plăcut MIE dar a plăcut și ALTORA. Trebuie doar să vrei să mănânci o mâncare adevărată făcută de tine și gata! Greul e deja făcut!
Nu m-a învățat nimeni. M-am uitat pe câteva (ok, multe) filme cu Jamie Oliver (și nu numai) și a ieșit ce a ieșit.
Trebuie să fii atent să nu-ți tai degetele (Despina, ai auzit?), să nu te pârlești la aragaz (Note to myself) și să urmărești o rețetă pas cu pas. Cel puțin până o să mă plictisesc, o să încerc să fac în fiecare zi câte o rețetă, iar când rezultatul mă surprinde până și pe mine, voi posta pe blog (cum a fost și cazul puiului maryland )
Așadar îți doresc poftă bună și lectură plăcută în continuare. Iar când e cazul, ai grijă să nu stropești tastatura (împinge-o puțin mai în față).
