Despre Jamie Oliver nu știam prea multe până de curând. Îl vedeam din când în când la TV-ul Despinei când mai „zappam” (și îmi dădeam seama că nu pierd mare lucru că nu am TV) și îl invidiam admiram cum reușește să combine diferite ingrediente (dar și vorbe) rezultând o mâncare ce nu pot decât să bănuiesc că e delicioasă.

În urmă cu câteva zile am făcut rost de Jamie’s Kitchen: un fel de reality show în care sus-numitul bucătar alege 15 tineri antibucătărie ce nu prea erau în stare să zică ce gust are o mâncare (cam ca mine, așa ) și îi instruiește suficient de bine, astfel încât, în aproape un an de „antrenamente” vor putea fi bucătari pe bune, într-un restaurant adevărat. Partea cea mai mișto este că… reușește!

După ce am văzut primul episod din Jamie’s Kitchen, părerea mea despre Jamie Oliver s-a schimbat de la „mda, știe să gătească, dar îi place să se dea mare” în „wow! tipul ăsta este grozav!”. Dar și părerea asta avea să se schimbe foarte curând…

Așa, și?

(Mai mult…)

După cum probabil știi, sunt obsedat de LOST. Eh, și azi mi-am dat seama că ȘTIU cum arată ultima scenă din acest serial.

Dacă vrei să vezi, fă un click aici (MAJOR spoiler!)

Sunt singurul care se gândește că Spice Shop-urile au fost permise doar pentru a se comercializa substanțe toxice, pentru ca mai apoi să fie închise iar autoritățile să zică: „Uitați, vedeți? Noi am încercat să legalizăm, dar ele sunt toxice! Sunt câh pentru voi! Așa că e mai bine ca toate drogurile să fie ilegale!” ?

Nu? Nu sunt singurul? Bine.

Nu, nu am tras, nu trag și f. probabil nu voi trage nimic (nici în piept, nici pe nas). E treaba fiecăruia să facă ce vrea cu propriul corp (eu prefer să mi-l distrug mâncând junk food ). Dar mi se pare aiurea să ai alcoolul legal și iarba ilegală…

(Mai mult…)

Ieri, în maxi-taxi, mi-a fost dat să aud o discuție ușor incredibilă între două pițipoance. Se știe că toate pițipoancele de mall merg cu maxi taxi. Și că merg în grup. Și că vorbesc suficient de tare încât să le auzi chiar dacă vrei, chiar dacă nu vrei. Mai ales dacă nu vrei.

Și cum discutau ele de un oarecare cocalar pițiponc cu care tot vroia să iasă în oraș, a aflat fata că tipul face duș în fiecare zi. Și că nu iese din casă imediat după ce face baie. Ceea ce e de înțeles pentru cineva care ține câtuși de puțin la propria sănătate. Desigur, pițipoancele teleportate din iulie în februarie (de la 30+° la -10°C) îmbrăcate foarte sumar n-au cum să înțeleagă fițele astea.

În fine, tipa era revoltată de-a dreptul că ăla se spală zilnic.

Am rămas ușor… Hmmm… Wtf?! Mi-e teamă că în viitorul nu prea îndepărtat voi fi arătat cu degetul și voi auzi șoapte de genul „uite-l pe ăla, cică se spală pe mâini înainte de masă… ciudatule!”.

Și cu oarece legătură, în urmă cu câțiva ani, într-o vară, când m-am dus să plătesc întreținerea, un vecin – genul de om după care trebuie să aerisești liftul după ce-l folosește – avea de vreo 3 ori mai puțină apă consumată decât mine. Ei erau patru persoane, noi eram două. Și aveam de TREI ori mai multă apă consumată! Iar tipul întreabă foarte, foarte contrariat: „Dar de ce consumați atâta apă?”. Evident, răspunsul nu se putea lăsa așteptat prea mult: „Pentru că noi ne spălăm!”.

In urma glumelor destinului, lucrez intr-un copy-shop/service/u name it.

Acest copy-shop se afla langa un liceu si o scoala generala, are preturi speciale (eduse) pentru elevi, studenti si… profesori. Initial nu aveam oferta pentru profesori, dar ei au venit primii si au intrebat, iar eu si seful meu am acceptat.

Gata cu introducerea, intram brusc in mijlocul actiunii:

Vine o doamna profesoara la fotocopiator (XEROX adica… dooh!) si ma apuc voiniceste sa-i copiez materialul. Schimb 2-3 vorbe pe teme tehnice cu ea (zoom la imagini, cate pagini…bla-bla) si ii starnesc, fara voia mea, cheful de vorba, moment in care ea emite ceva de genul:

…oricum, voi tinerii o sa trebuiasca sa donati fiecare cate un organ, obligatoriu!

Moment de stupefactie completa pt mine, inima mi-a ratat doua batai, plamanul doua respiratii, noroc cu creierul care le-a pus in ordine pe toate. Las ce faceam (butonam copiatorul) si ma intorc spre clienta.

Imi calculez vorbele, la nivelul unui om care si-a terminat scolile, isi duce viata relativ pe picioarele sale si are respect fix pentru aia care merita respect, nu pentru varste matusalemice acumulate degeaba si chiar imi verific terenul, sa fiu sigur ca nu dau cu parul degeaba:

Eu: Dumneavoastra sunteti profesoara?

Ea: Da, la clasa a VI-a.

Eu: …si dvs., dupa ce-mi spuneti mie aberatia de mai devreme, in calitatea dvs. de profesor si implicit formator de opinie, va duceti la scoala si educati copiii altora?

Nu astept raspunsul si ma intorc la butoanele mele. Raspunsul nici n-a venit. In chimb clienta vine in continuare acolo sa-si faca copiile, dar nu mai vorbeste cu mine decat chestii strict legate de servicii.