Centrul de tratament injectabil Tulcea

Centrul de tratament injectabil Tulcea ©

Soacră-mea stă în Tulcea și are ceva probleme de sănătate. A venit în Constanța, și-a făcut o operație rapidă și s-a dus acasă, cu condiția să urmeze o schemă oarecare de tratament injectabil.

A ajuns în Tulcea, s-a dus la o clinică, i-au făcut doamnele respective injecțiile, a plecat. Toată lumea fericită. Doar că… după câteva ore primește soacră-mea telefon:

Am văzut condiția în care vă aflați și v-am sunat să vă informăm că vă vom administra tratamentul acasă, fără nici un cost suplimentar.

Uite așa.

Detalii despre centru: este în parcarea hotelului Egreta, lângă stomatologia Unident, iar pentru cazuri sociale tratamentul este gratuit. Alte informații primite de nevastă pe Facebook:

Pentru cazuri sociale tratamentul este gratuit. Cazul social nu trebuie dovedit printr-un dosar anume întocmit. Este suficient să ne informați că vă aflați într-un impas.

Tarifele sunt adaptate în funcție de tratament….durata lui, dacă îl faceți la centru sau la domiciliu, complexitate etc.

În momentul de față lucrează 4 asistente medicale, 3 din ele au vechime cuprinsă între 5 și 15 ani și un asistent debutant.

4 Comentarii

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter