Pentru că unii se duc la școală pentru părinți, de aia!

Am dat de articolul ăsta și mă tot gândeam dacă ar fi bine să îl ignor, să las un comentariu sau să scriu un post pe blogul meu. Am ales ultima variantă, pentru că-i și un fel de completare la articolul ăsta.

Ocazional, mai ajung în câte-o clasă primară și nu pot să nu observ elevi ce tocesc pentru note. Elevi distruși de la o notă slabă care, după standardele lor, este o notă ce nu e maximum.

Ce nu am văzut niciodată – dar niciodată – sunt elevi dezamăgiți că nu au înțeles o lecție. Dezamăgiți că nu au fost atenți la un exercițiu. Dezamăgiți pe motive cu adevărat realiste.

Iar asta se întâmplă pentru că elevilor li se insuflă de mici importanța notelor mari, că totul e o competiție, că trebuie să fii cel mai bun ca să… „putem noi, părinții, să-i arătăm Maricelei de la 3 cât de deștept ești!”.

Pentru că da, notele reflectă cu adevărat inteligența unui elev!

Nicidecum, e o porcărie propagată din generație în generație, în cel mai românesc spirit al opulenței – intelectuale, de această dată – cu dorința maximă de a fi exemplul pozitiv, chiar dacă, în privat, părinții își tratează copilul ca pe ultimul om. De exemplu, sunt unii „părinți” care își pedepsesc sau chiar își bat copiii ce nu au luat notă maximă…

Ce relevanță are nota pe termen lung pentru elev? Absolut niciuna. Un elev ce va fi muncit în ultimul hal în școală nu va avea timp pentru el. Nu va avea timp să se joace sau să-și dezvolte vreun hobby sau vreo pasiune. Va ajunge un adolescent trist și un adult și mai trist, al cărui timp liber se va traduce prin ore pierdute vegetând în fața TV-ului, rumegând semințe și și adăpându-se cu bere la pet.