Unul din lucrurile cu care nu se împacă un telefon este gravitația. Iar dacă între gravitație și telefon stă și ceva ciment, lucrurile s-ar putea să iasă nu tocmai bine.
Ca să nu o mai lungim inutil, telefonul nevestii arăta un pic… șifonat.
Prin urmare, am început să fac ce face orice om normal: să caut ecran în oraș. Cel mai ieftin preț? 300 lei cu tot cu manoperă, dar în majoritatea locurilor se trecea lejer pragul de 400 lei.
Ba chiar o duduie de la un service GSM ne-a sugerat duios că ar fi mai bine să vindem telefonul, că ieșim mai ieftin. Și ne-a oferit un preț de nerefuzat: 150 lei. Da, chiar ni s-a făcut oferta asta pentru un telefon de 1700 lei.
Pentru că sunt zgârcit econom, am preferat să aștept vreo două săptămâni până a venit un ecran de pe Ebay. Costul total, cu tot cu manoperă? 150 lei.
De remarcat că absolut NIMENI nu schimbă doar sticla (care sticlă costă vreo 2$) ci toți preferă să schimbe ecranul. De asemenea, două domni de la service-uri au spus „da, vă sunăm în cinci minute să vă spunem prețul”. Au trecut două săptămâni, încă n-au sunat.
Vezi daca n-ai folosit WowFixIt?
Exista care schimba sticla, saptamana trecuta am aflat si eu despre ei.
@Madalin: La WowFixIt face reclamă Buzdugan și Morar. Oricât de bun ar fi produsul, nu pot avea încredere în el
Despre ProFix… am vreo 230 de
kmmotive pentru a nu apela la ei…Cum sunt culorile la chinezaria de display? La fel?
@Marius: Eu nu îți pot spune, că nu am folosit telefonul înainte decât extrem de ocazional. Nevasta zice că se vede la fel.