ING a făcut buba mare ieri. Mare, mare, vreo 10 ore de downtime pentru tot ce înseamnă servicii bancare: tranzacții cu cardul, homebank, POS-uri, ATM-uri, tot!
În online au apărut tot felul de speculații, de la scos din priză un server până la hacking. Explicația oficială este că un test al unei instalații de stingere a incendiilor a generat o grămadă de probleme. Cauza în sine nu este importantă.
Important este că mulți au zis că se mută la o altă bancă. Tu o vei face? Înainte să-ți spun ce voi face eu, permite-mi să-ți zic o povestioară citită mai demult, într-o carte:
Face unul o greșeală mare în firma la care lucra. Greșeală ce costă firma o sută de mii de dolari. Ăsta se duce la manager spășit să își spună varianta și că înțelege dacă va fi dat afară. Managerul îi spune: Glumești? Tocmai ți-am plătit un training de o sută de mii de dolari! De ce te-aș da afară?!
Ei bine… la fel este și cu ING. De ce ai schimba o bancă ce știi sigur că de acum înainte va lua în serios problemele de acest gen?
Eu am incetat sa ma mai lamente de ING cand mi-am dat seama ca alta mai buna nu e. La care cacat sa te duci? Bt? Brd? Bcr? Is ani lumina in spate.
@add: plus comoditate, plus lene…
@add: Libra. E drept ca raspunsul vine dupa 3 ani. Intre timp si Libra are autentificare cu amprenta in aplicatia mobila. Dar are si cont EUR gratuit si cva dobanda la depozite.
Nu mă mut, dar îmi scot banii d-acolo. Las doar pentru rulaj
Salut!
Uite aici care ar fi fost cauza: https://motherboard.vice.com/read/a-loud-sound-just-shut-down-a-banks-data-center-for-10-hours .
Foarte interesant nuh ?
PS Eu m-am mutat de mult de la ei de cand au bagat comisioane daca nu ai intrare de minim 750 RON/luna in cont
Amuzant cum toti au sarit sa ii critice, de parca e ceva perfect in lumea asta. Nu e obligat nimeni sa tina banii doar pe (un) card.
@Ciprian Lospa: ce spui tu are sens într-o lume profund interconectată. A ține banii la două bănci – căci problema nu a fost la carduri, a fost la bănci – înseamnă, printre altele și:
– comisioane duble de administrare cont & card;
– diverse neajunsuri când vrei să cumperi ceva mai scump și nu ai bani suficienți pe nici unul din carduri (dar ai în total)
Etc, etc.
Nu-mi spune că tu ai ales să ai contact cu mai multe bănci doar pentru că… cine știe, poate le pică sistemul.
@Ionuț Staicu: Da, pai atunci ca sa scape de comisioane duble, logic, tre’ sa nu tina toti banii ca prostutii pe card.
@Ionuț Staicu: eu intotdeauna am avut banii in 2 banci. La inceput din motive independente de vointa mea, acum o fac pt ca stiu ca e necesar. Ma bate chiar gandul sa ma impart in 3, ca atunci cand unii ma calca pe coada sa renunt la ei pur si simplu. Sa fim seriosi, cativa lei pe luna (intre 0 si 5) pt a avea un cont curent nu e mare lucru. Iar cardul atasat, 40 lei / an, e o necesitate.
* ambele in RO (1998-2009)
-> am lucrat pe rand cu BRD, BCR, Raiffeisen, Volksbank, Alpha Bank
-> majoritatea tranzitiilor le-am facut pt ca schimbarea angajatorului implica si schimbarea bancii (din fericire vremurile acelea au trecut)
-> in afara de Alpha Bank nu pot spune ca am fost multumita de vreuna, din pacate Alpha e greceasca si s-a intamplat ce s-a intamplat, asa ca a trebuit sa renunt la ea
* una in RO (Alpha Bank), una in UK (HSBC) (2009)
-> mi-am schimbat complet atitudinea fata de finantele personale dupa ce mi-am facut cont la HSBC, fiind primul meu contact cu lumea financiara vestica
-> multe lucruri invatate atunci le aplic cu rigurozitate pana azi, regret doar ca nu am inceput mai devreme
* una in UK, una in NL (ABN) (2010-2011)
-> foarte dezamagitoare ABN, venind din HSBC, dar per ansamblu decenti; mult mai multa birocratie ca la noi; angajati care vedeau pt prima data bancnote de 200 euro
-> INGul olandez e mult mai scump decat cel de la noi, nu te poti apropia ca expat incepator
* una in NL, una in RO (Garanti) (2011)
-> am folosit Garanti doar pt ca sotul meu era deja client si trebuia sa fac un transfer mai mare, asadar am platit comision zero la acea tranzactie
-> de atunci folosesc serviciile lor pentru persoana fizica
* ambele in RO (Garanti + ING) (2011-2014)
-> la un moment dat mi-am facut PFA, l-am pus la Garanti
-> am deschis contul de firma la ING, l-am tinut 3 ani la ei din comoditate
-> la un moment dat n-am mai rezistat si l-am inchis cu mare scandal, ca mi-au pus zeci de frane, dar nu m-am lasat si dupa 2 sapt de mers zilnic la banca s-au saturat de mine si mi-au dat ce cerusem initial
-> mi-am mutat contul de firma la Garanti, sunt f multumita pt ca nu se schimba tot timpul comisioanele (in rau), angajatii sunt amabili, doritori sa imi simplifice viata, si mai ales proactivi
* ambele in RO (Garanti + Banca Transilvania) (din 2014)
-> la Banca Transilvania mi-am facut backupul de persoana fizica, dar il folosesc destul de rar incat sa n-am probleme cu ei
Eu unul ma retrag de la ei. Sunt client de ceva ani la ei. Ma atragea faptul ca nu am nevoie de contact cu functionarii bancari. Acum am cam aceleasi chestii la Garanti – mai am un card la BCR – asta m-a ferit de necazuri sambata asta.
Pentru mine e un fail major peste care nu pot trece.
@H: e un fail major, dar ia în considerare de câte ori s-a întâmplat să aibă downtime de orice fel, indiferent că de zece minute sau o zi.
Sunt tentat să cred că nu doar ING a avut probleme de-a lungul timpului ci doar pentru că este cea mai cunoscută bancă în online, a avut parte de cea mai mare atenție.
De exemplu, la BT s-a întâmplat același lucru acum vreo două-trei săptămâni, dar cum BT nu este foarte populară în online, nu prea s-a discutat
@Ionuț Staicu: Se pare ca nu e prima data cand pica http://forum.softpedia.com/topic/892481-tot-sistemul-ing-bank-la-pamant-nu-mai-functioneaza-nimic/ acest topic e din 2012.
BTRL da SMS-uri camd face mentenante – de la ING nu am primit vreunul.
Cand adun cu alte probleme cum ar fi casieriile foarte rare ( am avut nevoie mai speciale ) imi da cum minus grav. Sorry mate
@H: Ah, nu mă deranjează că pleci tu sau oricine altcineva; nu-s afiliat cu ING în vreun fel. Ba chiar mă enervează cum s-a ajuns de la 5% dobândă la 0%.
Dar faptul că nu ai auzit tu de probleme la banca X sau Y nu înseamnă că totul va fi perfect
Chiar te aștept peste un an cu feedback despre noua ta bancă.
@Ionuț Staicu: Stai linistit ca nu credeam ca esti afiliat sau altceva. Am incetat de ceva vreme sa mai cred in zane, zani si mos craciun
… nu cred ca vreo banca e perfecta ( de aceea am impartit ” avutia ” intre mai multe banci ). ING a fost misto pana cand a trebuit sa ma incurc cu oamenii lor. Sistemul ala cu franciza are destule minusuri.
Nu ma scald in bani, iar cei pe care ii am prefer sa ii am mereu accesibili si de aceea prefer sa le evit pe cele unde am avut experiente naspa.
PS. As vrea sa vad un audit BNR pe teme de siguranta datelor.
@H: mă îndoiesc profund că s-ar face așa ceva public. Se aplică din plin principiul „security by obscurity”
@H: nu obsa vezi asa ceva din simplul motiv ca BNR nu are „jurisdictie” la ING-ul asta de la noi, care defapt e doar o sucursala a bancii olandeze… Ar fi multe de explicat, dar ca sa mai adaug sare pe rana, presupunand ca ING ar avea probleme cu banii, BNR-ul nu iti garanteaza pentru ei la fel ca la orice banca din Romania! Trebuie sa te duci la Amsterdam sa ii recuperezi.
N-am plecat de la ING. Dar, din 100% uilizare am redus la 10-20% utilizarea cardului si a conturilor ING. ‘Mi-am intors fata de la ING’, dar o utilizez in continuare… Sunt client fidel! Fidel mie!