Porți ochelari?

Porți ochelari? ©

Eu port ochelari de când eram atât de mic încât nici nu-mi aduc cum era viața fără ochelari. Dacă atunci când eram mic îi purtam tot timpul, din adolescență am început să fac pauză și îi purtam doar când citeam sau când eram la PC. Apoi, puțin câte puțin, am început să-i port tot timpul.

De-a lungul timpului am avut tot felul de ochelari, scumpi și ieftini, mici și mari, diferite dioptrii, diferite lentile etc. Câteva idei pentru cei ce vor să schimbe ochelarii sau cei ce urmează să-și ia prima pereche:

  1. Ramele ridicol de scumpe nu sunt justificabile, mai ales dacă ți se par un efort financiar.
    1. Caută o ramă comodă. Toartele groase vor avea același efect ca niște ochelari de cal: vei avea vedere periferică zero.
    2. Caută o ramă pentru lentile suficient de mari; este extrem de obositor să ajungi să te uiți peste ochelari involuntar.
    3. Caută o ramă ușoară și subțire, altfel te va durea nasul.
  2. Lentilele ridicol de scumpe nu sunt nici ele justificabile;
    1. Lentilele de plastic sunt ușoare, dar de zgârie relativ ușor. Nu-ți imagina zgârieturi vizibile, dar, în timp, ajung să se mătuiasca, „să vezi în ceață”. Pe de altă parte, sunt rezistente la șocuri mecanice (i.e. căzături)
    2. Lentilele de sticlă sunt mai grele (evident), și sunt practic indestructibile dacă nu le scapi.
    3. Lentilele heliomate, fotocromatice sau cum s-or numi nu ți le recomand dacă lucrezi la PC sau dacă faci orice fel de muncă ce implică culori.
    4. Lentilele pentru lucrul la PC s-ar putea să fie ușor un mit. Am avut și d’astea, nu s-a simțit absolut nici o diferență;
  3. Dacă schimbatul ochelarilor se simte în buget timp de câteva luni, ai dat prea mult pe ei :)

Un Comentariu

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter
windows apple dropbox facebook twitter