Salut, mă poți ajuta cu nr. lui X?

Întâmplător, cunosc câțiva oameni buni la ceva sau cu o oarecare influență într-un domeniu sau altul. Tot întâmplător, și alți oameni știu acest lucru. Prin urmare, primesc tot felul de telefoane ciudate de a „le face lipeala”.

O parte dintre apelurile telefonice primite sunt despre cum „tu parcă-l cunoșteai pe X, ai putea să-mi dai numărul/mail-ul lui?”.

Ca să-ți dai seama de cât de fucked up e treaba: s-a întâmplat de trei ori în ultima jumătate de an să mă sune oameni cu care n-am mai vorbit de mai bine de zece ani. Iar asta nu e o figură de stil, cu câțiva nu am mai vorbit din 2004-2005.

Iar în chestia asta sunt două probleme:

1. Mă suni doar pentru că ai nevoie de mine. Aș înțelege dacă ar fi o problemă de viață și de moarte și eu sunt ultimul pe care trebuie să-l suni, dar… altfel? Serios, suntem doi străini. Iar asta ne duce la următorul punct;
2. Suntem doi străini. În momentul în care tu îmi ceri ori nr. lui X ori îmi cer să te prezint lui Y ori să îl rog pe Z să te ajute, îmi ceri, de fapt, să garantez pentru tine. Îmi ceri să-mi pun cuvântul gaj pentru tine, cel de acum zece ani. Ori într-un deceniu, omu’ se mai schimbă, apar alte idei, se dezvoltă alte principii etc. Nu zic că o fi un lucru rău, dar în atâta amar de vreme, te-ai metamorfozat într-un necunoscut pe care îl știu după nume. Și, dacă ai puțin noroc, după față.

Cum ar fi să-l sun pe Z și să-i spun: „salut, uite, am un amic (?) care are nevoie de ajutor. Ah, nu știu dacă e serios. Nu, nu știu nici dacă e căsătorit. Permis auto? Nu știu nici asta”. Cam cum s-ar desfășura o discuție „de făcut lipeala”?