Sunt câteva… să le zic episoade în viața mea de care îmi aduc aminte de fiecare dată când aud vreo piesă. Sau miros ceva. Să explic.
Când mă duceam la bibliotecă, doamnele bibliotecare aveau un parfum dulceag. Habar n-am ce parfum era, dar au trecut douăj’ de ani de atunci și cred că s-a întâmplat de vreo două-trei ori să trec pe lângă vreo doamnă „bibliotecară” (presupun) și să-mi aduc instant aminte de orele petrecute în biblioteca județeană.
Când am descoperit internet cafe-urile în Constanța, zeul primei săli la care am fost – pentru că da, fiecare sală avea un zeu, care decidea dacă meriți să le dai bani – avea singurul PC cu boxe. Și era oarecum fixat pe piesele astea două:
