Am renunțat la ENEL în favoarea Digi de vreo trei luni și nu am putut să nu observ că în fiecare lună am aproximativ aceeași sumă, cu mici variații de 2-3 lei și aproximativ același consum, ±10kw.
Nu mai dau nici un index, nu vine nimeni să citească indexul, nu nimic. Doar apare consumul ăsta de undeva și cam aia e. Nici nu cred că am contor cu citire wireless – are vreo zece ani de când a fost schimbat.
Apoi, mai e consumul ăsta oddly specific de 267 kw în două dintre cele trei luni. Serios acum, ce șanse sunt să ai fix același consum în două luni diferite din an, mai ales că:
- nu au fost luni consecutive;
- una dintre cele două luni a fost decembrie, lună în care am gătit la cuptor de am zăpăcit; dacă aveam contorul vechi – cel cu disc – cred că și acum se mai învârtea din inerție…
În fine, nu mă plâng, nu plătesc mai mult decât plăteam la ENEL – dar nici nu plătesc cu mult mai puțin – sunt în jur de 20-30 lei diferență.
În altă ordine de idei, am în continuare acces în MyEnel, dar… nu pot face nimic: au dispărut facturile vechi, au dispărut indecșii vechi, a dispărut tot. Chestia asta a avut sens pentru cineva de acolo: patruj’ de ani client? Hai să-i ștergem tot istoricul, dă-l încolo…
Și că tot veni vorba: în ziua când ENEL a procesat cererea mea, m-au sunat și au început să îmi promită marea cu sarea, doar-doar să rămân la ei. Mi-au promis chiar și un tarif special. I-am refuzat pentru că n-au știut să-mi răspundă la întrebarea „de ce nu m-ați sunat în ultimii zece ani să-mi oferiți un tarif preferențial?”
Și cam câți kw sunt lunar?
@Marius: Păi nu ai citit articolul?
….
20 lei x 12 = 240 lei
De ce să plătești 240 lei în plus pe aceleași servicii?
Încă nu am trecut la Digi și pe curent dar urmează în viitor.
Am făcut trecerea de la Telekom la Digi unde am economisit 1800 lei, doar anul trecut.
Consumi cam mult nene. Ai crescatorie de ciuperci in beci ca noi avem cam 400-500kw la doua luni si asta in contextul in care totul merge pe curent
@Malin: în lunile de vară ajungeam la vreo 350-400kw/lună (deh, aerul condiționat).
UPS-ul îmi estimează un consum de 7-8kw/zi – și am prin el doar PC-ul și cele două monitoare.
Cred că doar PC-ul ar consuma cantitatea aia dacă ar sta pornit non-stop
am trecut si eu pe digi energy,de la 1 ianuarie si ma intreb cui trimit indexul sau il citeste careva semestral,tu ai trimis vreodata indexul ?
@cristi: tocmai asta e faza, nu am citit deloc indexul, nu l-am trimis nimănui, nu a venit nimeni să-l citească.
Presupun că o să vină tot ENEL să îl citească și mă regularizează de nu mă văd