Cum faci un Aeropress bun?

Cum faci un Aeropress bun? ©

Am fost întrebat de câteva ori despre modul în care prepar eu Aeropress – de parcă eu aș fi o somitate în domeniul cafelei sau ceva de genul :D

Câteva observații:

  1. Îmi place cafeaua aromată, într-o cantitate decentă – deci espresso pică – și nu extrem de tare (pentru că, în primul rând, îmi place gustul cafelei, iar într-o cafea prea tare ăsta nu mai este atât de bine pus în evidență).
  2. Ce vei citi mai jos este rezultatul experimentelor mele – dacă le putem spune așa – din ultimii ~doi ani, de când folosesc aeropress.

Așadar:

  • 15g de cafea măcinată. Nu vrei să stai să cântărești? Nici o problemă, lingura cu care vine aeropress-ul este suficientă: o lingură rasă cântăreste în jur de 13-15g (în funcție de granulația cafelei);
  • ~200 ml apă fierbinte – dar nu clocotită. Dacă nu ai un termometru la îndemână să măsori 80°C, poți să încălzești apa într-un ibric: când încep să apară bulele pe marginea ibricului este momentul optim.
  • Cafeaua în aeropress, pui și apa, amesteci, apeși. Nu aștepți cinci minute, nu aștepți trei minute, nu nimic.

După ce faci toată treaba, poți adăuga apă extra în cană. Cât? Depinde de tine, experimentezi, încerci, vezi ce-ti place.

Asta e „rețeta” pentru un raport cantitate/calitate bun. Dacă vrei ceva foarte aromat, poți face următoarea chestie: 15g de cafea, ~50ml apă fierbinte, apeși. Dacă ai o cafea bună, ai un rezultat pe măsură. Dacă nu… nu. Dezavantajul este că iese o cantitate comparabilă cu un espresso.

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter
windows apple dropbox facebook twitter