Ai încercat Pomodoro?

Ai încercat Pomodoro? ©

Prima dată am auzit de Pomodoro prin 2008, când am început să lucrez doar de acasă și, evident, am început să am universala problemă a procrastinării.

„Teoria productivității” e simplă: get the shit done. Practica însă e cea care ne omoară: ba puțin pe Facebook, ba puțin pe twitter, ba pe skype, ba una, ba alta. Ca să nu o mai lungim, ajungeam de multe ori să mă omoare practica.

Eh, Pomodoro vine cu o idee simplă, bazată pe câteva studii (nu am avut răbdare să le studiez, poate mai târziu…) ce zice că al nostru creier e capabil să se concentreze eficient în calupuri de câte 20-25 minute. După această perioadă, capacitatea de concentrare scade, astfel încât, după alte 10-15 minute, funcționăm din inerție. Ca să evităm această problemă, luăm câte o scurtă pauză (cinci minute) la fiecare 25 de minute. După patru runde, iei o pauză de 15 minute, după care repeți.

Este și o carte care explică mult mai amănunțit toată teoria din spatele acestei tehnici, dar esențialul este cel de mai sus.

Așa… cum se împacă toată treaba asta cu ideea de flow? Păi… nu prea se împacă, iar asta nu este neapărat o problemă. Vezi tu, în flow intri ușor atunci când ai de făcut ceva interesant și/sau plăcut. Pomodoro te ajută când ai task-uri plictisitoare, pentru care nu ai nici o motivație.

Funcționează? Ei bine… pentru mine da, a funcționat de fiecare dată. S-a întâmplat de multe ori să am câteva părți plictisitoare la câte vreun proiect, fără să am pic de tragere de inimă pentru a începe (darămite pentru a termina!) ceva, iar un cronometru a făcut minuni. Întotdeauna.

Două tips:

  1. Evită distracțiile. Înainte să începi, închide skype, facebook etc. Te concentrezi la ce faci și la nimic altceva;
  2. Încearcă să repeți sesiunile la aceeași oră în fiecare zi. În acest fel, creierul se va obișnui, astfel încât, după o perioadă, vei intra rapid în starea de „get the shit done”, cu sau fără cronometru;

Tu ai încercat Pomodoro? Ai avut rezultate?

4 Comentarii

Gabi Miron a scris

De tehnica Pomodor știu de multă vreme dar abia în februarie am început să o folosesc printr-o aplicație mișto, focusboosterapp.com

25 de minute muncă și 5 minute pauză (cafea, mișcare, feedly sau mail). Chiar acum sunt într-o pauză :D

Pe mine mă ajută să fiu mai concentrat pe muncă și am deja rezultate mișto, chiar dacă spre mijlocul săptămânii îmi cam piere cheful: http://i.imgur.com/wCBtk3d.png

Ionuț Staicu a scris

@Gabi Miron: Oh, wow, focusbooster e pe bani! În momentul în care l-am descoperit, era o aplicație în Adobe Air extrem (dar extrem) de simplă. Au evoluat frumos :)

Nu știu ce faci, dar permite-mi să mă îndoiesc că ai 8h+ în care muncești efectiv…

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.