Azi, când mă întorceam de la biserică, am văzut două chestii tare interesante. Și în premieră, ca să fiu drept.
O doamnă era cu un câine cât un șobolan subnutrit. Ăsta se cacă chiar lângă un tobogan, iar eu eram pregătit să mă duc să o apostrofez. Doamna scoate punga, se apleacă, strânge, pleacă mai departe.
O altă doamnă era cu dulăul la plimbare. Acesta a trântit un căcățoi mai mare decât câinele de mai sus. Deja eram intrigat: ce se va întâmpla? Doamna scoate o pungă din buzunar, se apleacă, strânge, pleacă mai departe.
Dacă vedeam o singură persoană făcând asta, aș fi considerat ceva oarecum ieșit din comun. Doar că am văzut DOI oameni, în decurs de 30 minute.
Să fie asta o urmă de normalitate?
Vorba aia… cu o floare nu se face primavara. Pe la noi in lumea „civilizata” tot trebuie sa-i pazeasca militia si vecinii pe unii ca sa-i prinda ca sunt nesimtiti.
Si vorbesc de un loc unde exista din loc in loc cosuri de gunoi special pentru rahat de caine cu tot cu saci.
@Malin: nu se face primăvară, dar nu putem nici să ne așteptăm să înflorească toată grădina peste noapte
Pas cu pas.
Mă o fi fost 1 aprilie și te-au păcălit ochii.