Părinți, vă duceți în parc pentru copii, nu pentru voi!

Părinți, vă duceți în parc pentru copii, nu pentru voi!

Ieri am trecut prin parcul piticilor, din Tăbăcărie și am rămas uimit de comportamentul unor părinți. În trecere, la pas domol, am observat următoarele categorii de părinți:

Prima categorie: părinții care au ieșit în parc pentru ei, nu pentru copii. Cunoști genul: Gigel, nu te duce la nisip, Gigel, nu te duce la leagăn, Gigel, nu te duce acolo, Gigel, nu te duce dincolo, Gigel, nu alerga, că transpiri; lui Gigel rămânându-i să… admire băncile și asfaltul.

Cea mai tare, o doamnă foarte cochetă, încerca să-și convingă copilul că EI nu-i place la nisip și că ar vrea să plece în altă parte.

A doua categorie: părinții-umbră. Orice pas face copilul, părintele trebuie să stea la maximum jumătate de metru în urmă. Și nu exagerez cu distanța: sunt gata să prindă copilul la cea mai mică urmă de împiedicare. Înțeleg asta la doi ani, când copilul nu este pe deplin stăpân pe propriul corp, dar când urmezi un copil de 4-5-6 ani peste tot s-ar putea să fie o problemă.

Oameni buni, lăsați copiii să cadă și să se ridice singuri, să capete încredere în forțele lor.

A treia categorie este formată din părinții ce își lăsau copiii de 3-4 ani să se dea pe un tobogan destinat copiilor 8+ ani. Și da, rezultatul era fix cel la care te gândești: copiii zburau, aterizând – nu tocmai blând – în fund, pe spate, pe burtă. Părinții, în loc să țină cont de panoul pe care scria vârsta recomandată, râdeau și se minunau de „vai, dar cât de tare alunecă toboganul!”.

Sper să nu ajung și eu un astfel de părinte, sau, dacă ajung, sper să mă tragă cineva de urechi și să-mi spună că am luat-o pe arătură…


Asta ca să nu mai zic că am văzut un copil de vreo trei ani, ușor obez, în cărucior. Cobora singur că voia în leagăn, apoi îl punea mămica lui înapoi. Să nu care cumva să se dea în tobogan sau în alte locuri ce necesită un minim de mișcare! Nu părea bolnav, nu părea a fi cu probleme.

2 Comentarii

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter