Când producătorii de jocuri nu-și cunosc clienții

Când producătorii de jocuri nu-și cunosc clienții ©

Nintendo este firma ce a scos una dintre consolele emblematice ale anilor ’90: NES – sau Nintendo Entertainment Station – deci acum vreo douăzeci (și ceva) de ani. Tot Nintendo sunt responsabili pentru Wii, Gameboy și alte unelte bune la casa omului.

Anul trecut au scos NES Clasic – așa cum îi zice numele, una din consolele emblematice, unde sunt jocuri cu o grafică simplă dar foarte – FOARTE – captivante. Fără să menționeze pe undeva, s-a dovedit că respectiva consolă – foarte ieftină de altfel – era în ediție destul de limitată, producția oprindu-se după vreo jumătate de an. Se pare că și-au dat seama de problemă și vor reveni cu o actualizare.

Și ajung la întrebarea din titlu: oare producătorii își dau seama că jucătorii nu-și doresc neapărat grafică ultrarealistă? Că lumea s-a cam săturat de DLC-uri care ajung să coste triplu decât jocul?

Am tot amânat să iau consola de care am zis mai sus pentru că am zis că oricum nu aveam timp și am presupus că o voi putea cumpăra oricând. Nu voi face aceeași greșeală.

În altă ordine de idei, Wii nu se mai fabrică; știe cineva vreo consolă ce funcționează în același mod? Senzori de mișcare, tenis, bowling? Parcă aș vrea așa ceva :D

Cred că am mai scris de tipul ăsta, care a început să se joace jocuri video cu copilul de la o vârstă destul de fragedă.

5 Comentarii

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter
windows apple dropbox facebook twitter