Știi ce se întâmplă când îi zici soacrei că vrei niște usturoi? Te trezești cu o pungă de vreo trei kilograme de usturoi pe balcon!
Și cum nu consumăm chiar atât de mult usturoi și nici nu avem condițiile necesare păstrării unei asemenea cantități pe termen lung, m-am gândit la soluții. Cea mai la îndemână? Praful de usturoi! Cât de greu se face?
Ei bine… se pare că nu prea greu! Cea mai dificilă operațiune este… curățarea. 
Pașii sunt următorii:
- Cureți cățeii de usturoi;
- Îi tai în felii egale (dacă sunt tăiați egali, se vor coage egal!);
- Îi pui pe hârtie de copt și îi bagi la cuptor. Eu i-am băgat la 100°C pentru vreo două ore, dar ar trebui să stea acolo până sunt casanți;
- Îi pui în mojar, îi pisezi până rămâne o pudră fină de tot (alternativ poți folosi o râșniță de cafea, dar nu cred că iese prea ușor gustul după aia…);
- Îi dai printr-o sită, arunci bucățile rămase;
- Pui praful fin într-un borcan închis ermetic și… e gata de folosit.
Eu folosesc praful ori la sosuri ori la marinade. Nevasta îl folosește la chiftele și la cartofi la cuptor.
3 kg?
Ai balcon, ești norocos.
Chiar trebuie să arunci bucățile rămase în sită?
@Andrei: eu nu am putut să le pisez pe alea în mojar; bucățile rămase reprezintă, de fapt, „coaja” usturoiului, iar praful este miezul.
Super fain, abia astept să fac si eu. Si nu o să aruk bucățile care nu trec prin sită. Doar la mojar mă gândesc, să nu rămână mirosul.