Dacă am ceva de reproșat CFR-ului este că, atunci când m-am întors de la WordCamp, a alocat aceleași locuri pentru vreo trei pasageri. Și nu, nu doar mie, ci tuturor pasagerilor din vagonul în care eram eu. Ba chiar o doamnă avea loc în vagonul 20…
Fiind vagon-restaurant, eu m-am așezat la bar (scaunele înalte sunt mai comfortabile decât canapeaua) și nu am acordat prea multă atenție faptului că locul meu era ocupat de o doamnă între două vârste (între a patra și a cincea vârstă, ca să fiu mai exact).
Dar cealaltă doamnă ce avea bilet acolo era foarte îndârjită și voia musai să stea pe acel loc.
Și să zicem că aș fi înțeles îndârjirea asta în cazul unui tren aglomerat sau care s-ar fi putut aglomera în stațiile următoare, dar:
- jumătate din vagon era gol;
- era tren direct.
După vreo cinci-zece minute de la plecarea din stație oamenii încă erau blocați pe „dar doamnăăă, stați pe locul meu!”. I-am zis unei doamne că jumătate de vagon e liber, s-a uitat cu ochi umezi la mine și… ce crezi, s-a așezat pe un loc liber?
Nu, nicidecum! „dar… locul… am bilet… eu…”.
Mai știi ce ziceam noi de comunicarea între oameni și felul de a transmite informația?!
Deh, la mine a fost full trenul. Ce să mai zic de locul rezervat când nu puteai să te miști?!
Eu zic sa te bucuri ca nu ti-a aruncat-o pe aia cu: „pentru asta am murit noi la revolutie?”