Au și chinezii românii lor…

Au și chinezii românii lor… ©

După ce mi-am terminat masa de jocuri, site-urile chinezești mi-au rămas așa, pe creier, trezindu-mi parcă piticul ce mă ținea ocupat în tinerețe cu tot felul de componente și montaje electronice.

Prin urmare, am început să iau serios în considerare să (re)încep mici experimente, mai ales că, după ce am citit cartea asta, porțile logice – de exemplu – au căpătat foarte mult sens și na… parcă mă mănânc degetele…

Deci am început să caut, să fac liste cu ce mi-ar putea trebui dacă ar fi să încep cu montaje banale (de exemplu, găsești o cutie cu câteva sute de tranzistori la un preț de nimic; idem și la condensatori sau rezistori) și am ajuns la concluzia că un multimetru ar trebui să fie cumva în top. Am pus ochii pe unul, vreo 15$. Între timp aflu de marea lor zi de reducere, 11.11, când promiteau marea cu sarea și prețuri atât de mici încât toate produsele lor erau de nerefuzat.

Vine ziua, caut multimetrul: 18$. Redus de la 24$.

Și apoi încep să caut tot felul de produse ce le aveam pe listă și, surpriză, majoritatea erau un pic mai scumpe decât îmi aduceam aminte; toate, de la breadboards la fire.

Și am ajuns la concluzia că ori au și chinezii românii lor, ori românii n-au inventat nici măcar „ofertele” astea în care scumpesc produsele doar pentru a spune că fac reducere. În afară de Ali, Gearbest și ăștia de mai sus mai știe cineva vreun site chinezesc cu electronice (de preferat cu transport gratuit)?

7 Comentarii

Malin a scris

Doar de la Aliexpress am luat anul asta de 11.11, dar am un wishlist si la Banggood si probabil o sa fac o comanda chiar in afara campaniei pentru ca faceau treaba asta cu scumpirile si inainte.
Apoi, apropo de siteuri eu am mai comandat si de pe: Tomtop, TinyDeal, DHGate (merita pentru bulk), GearBest, GeekBuying, Volumerate (ex dx.com), Miniinthebox, Everbuying.

Luxian a scris

Eu sunt client fidel dx.com de mai bine de 4 ani. Banggood am încercat, și de deși sunt mai ieftini puțin decât dx.com sunt groaznici cu transportul și support-ul. Am avut comenzi de pe banggood care nu au venit sau au venit după 4-5 luni. Pe dx.com tot timpul au livrat foarte repede (câteva zile după comandă) și produsele au ajuns la mine în aproximativ 3 săptămâni (mai nou văd că ajung parcă ceva mai repede, ajung în 10 zile aprox dar nu m-aș baza pe asta). Nu știu nimic în schimb de reduceri, nu le-am vânat niciodată, deci nu știu dacă au sau dacă sunt pe bune sau nu.

Gearbest nu am încercat, dar îmi amintesc la un moment dat că am vrut să comand ceva de la ei și am renunțat după puțin research pe ceva forum.

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter