Saint Patrick’s Day și Guinness

Saint Patrick’s Day și Guinness

Nu aș putea spune că sunt un băutor de bere înrăit, dar când beau, prefer bere neagră și/sau nefiltrată. Pur și simplu, astea mi se par că au un gust (și un aftertaste) ce nu poate fi egalat de nici o altă bere, oricât de fițoase ar fi.

Prin urmare, chiar dacă oficial, Guinness nu e neagră (e o nuanță foarte închisă de rubiniu!), este una din berile mele favorite. Deci, chiar dacă nu sunt pasăre de noapte, nu am putut să nu mă bucur când am fost invitat la un tur al petrecerilor organizate de Guinness cu ocazia Saint Patrick’s day!

Că veni vorba, Sfântul Patrick este cel ce a creștinat Irlanda, iar pe 17 martie se comemorează moartea lui. Dacă pentru irlandezi asta e o sărbătoare națională, sărbătorită cu parade și mare fast, pentru restul lumii este doar un motiv de a bea (și mai) multă bere. Dar, paradoxal, St. Patrick nu este nici irlandez și nici nu a fost sărbătorit prima dată în Irlanda, ci în USA, de către imigranții irlandezi. Și nici măcar nu îl chema Patrick (îl chema Maewyn Succat)!

Dacă tot vorbim de St. Patrick, se zice că el a alungat șerpii din Irlanda. Treaba asta este puțin probabilă, spun unii, dar cum pe insulă nu există șerpi, nu știu ce să zic…

Despre irlandezi, uite niște chestii neștiute (probabil):

  • Prima fotografie color? Făcută de un irlandez!
  • Primul cablu telefonic transatlantic? Un irlandez.
  • Tratamentul împotriva leprei? Exact, un irlandez!
  • Primul subarin? Tot un irlandez!
  • Până și Dracula a fost inventat de un irlandez! Da, Bram Stocker era irlandez!

Acestea fiind spuse, hai să-ți zic puțin și despre sărbătoare: pe 17 martie toată lumea se îmbracă în verde. Iar când zic toată lumea, vreau să zic toată lumea: Australia, Franța, Rusia, Emiratele Arabe, toată lumea sărbătorește, alături de Guinness, St. Patrick. Da, alături de Guinness, pentru că se consumă peste 13 milioane de pahare de bere!

Partea bună? O parte din acele 13 milioane de pahare vor fi băute și în Constanța! Dacă vrei să ne întâlnim, mă găsești în Zig Zag, Barrisimo, Peninsula sau La Taclale, unde te aștept să-ți dau un Guinness. Mă vei recunoaște, sunt ăl’ mai înalt și mai lat. Și mai frumos, evident :D

Trivia Bonus: știi că dozele de Guinness au o bilă înăuntru? Bila aia conține azot, care e folosit nu pentru a răci berea uniform (cum am auzit la unii) ci pentru a înlocui dioxidul de carbon, rezultatul fiind o textură mai delicată a spumei.

Trivia bonus 2: Echivalentul lui Noroc în limba irlandeză este Slainte. Care se pronunță așa:

5 Comentarii

ice4you a scris

Din punctul unui bautor de bere pasionat, Guinness e o bere fara mari pretentii, dedicata celor care in general nu sunt bautori de bere, tocmai de aia este si accesibila si generalista din punct de vedere gustativ. Nu e rea, dar un bautor de bere dedicat o sa bea cel mult una daca nu o poate evita, ca de adus nu iti aduce mai nici o bucurie daca nu iti place pur si simplu si pentru ca nu prea ai ce descoperi si nici dori de la o a doua bere.

In concluzie pentru mine unul e trecuta la capitolul „doar cand n’ai de ales, dar nu mai mult de una!”.

Ionuț Staicu a scris

@ice4you: Mno, sunt un om simplu. Am zis la început, sunt băutor extrem de ocazional, iar atunci când beau, cataloghez berile la modul „îmi place” și „nu îmi place”. Guinness este în prima categorie :)

Sunt cât se poate de convins că ratez arome și subtilități, dar na… i’m a simple man :D

ice4you a scris

@Ionuț Staicu: da nu’i nici un bai! :) Eu venisem doar cu opinia unuia care toarna la greu miracolul asta in organism si in timp a devenit pasionat de subiect dincolo de placerea bahica. Cum ziceam, e o bere buna, nimic de zis, atat ca se adreseaza (din punctul meu de vedere) mai ales celor care beau ocazional, cum este si cazul tau. In general berea neagra (desi asta nu e, reteta e tot pe acolo) se adreseaza ori bautorilor ocazionali (d’aia o si prefera femeile in general) ori asociata cu ceva d’ale gurii, fabuloasa si imbatabila fiind in cazul unor sosuri datorita caramelizarii ce nu o poti obtine de la un alt tip de bere. Ca idee, vreodata, incearca si berea alba nefiltrata, s’ar putea sa iti placa.

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter