
Primele versiuni erau dense/prea puțin aerate (am avut pâini care n-au crescut deloc, eram mai mult turte!)
În sfârșit, după nenumărate experimente mai mult sau mai puțin eșuate, pot spune că mi-a ieșit prima pâine adevărată.
Rețeta e simplă: 1-2-3. O parte maia, două de apă, trei de făină. Se frământă până îți ies ochii, se lasă peste noapte, se bagă la cuptor.
Am mai încercat să o fac dar, din varii motive, nu a ieșit atât de bine. Ce am făcut diferit:
- Am observat ce timp de creștere are maiaua și am folosit-o când era la maximum (o hrănesc la 7 dimineața și am observat că pe la 15-16 este mai mult decât dublu în volum). (cred că ăsta a fost factorul decisiv nr.1).
- Le-am copt la mijlocul cuptorului, la 200°, nu în partea de jos, ca până acum. (ăsta cred că a fost factorul decisiv nr. 2).
- Am amestecat două feluri de făină, ambele de la LIDL (una 000, alta 650);
- Nu știu ce mi-a venit mie de am pus puțin, foarte puțin zahăr (cât poți apuca cu două degete);
- Au stat pe masă două ore înainte de și două ore după statul în frigider.
O altă rețetă (video mai jos): făină și maia în cantități egale (să zicem 500g) iar apă reprezintă 55% din cantitatea de făină (275g în cazul de față). Poți amesteca mai multe feluri de făină; ce vezi mai jos e un amestec de făină albă + secară + integrală.
Pe astea le-am dospit doar pe masă, vreo patru ore prima dospire, vreo trei ore a doua.
Nu prea mă lasă inima să arunc maia, deci rețeta asta este excelentă o dată la două-trei zile
Că tot veni vorba, maiaua e hrănită cu părți egale de făină și apă (e.g. 50g maia + 50g apă + 50g făină). De cele mai multe ori amestec „hrana”: făină integrală + secară + 650. În felul ăsta își dublează volumul la fiecare 6-8h (o hrănesc dimineața, o folosesc seara).
Ești perseverent! Mă bucur că ți-a ieșit!
Operatiune reusita :)))
@Redu: da, da
La următoarea ieșire nu mai scăpati 