Cum să-ți păstrezi prietenii

Cum să-ți păstrezi prietenii ©

Acum ceva timp mă întâlnesc cu un fost coleg de muncă. Mi-a fost coleg acum vreo 15 ani, și era era fix genul de coleg de care mai bine te-ai lipsi.

În fine, în maximum zece secunde îl aud că-mi trântește un „dă-mi și mie numărul tău, că am probleme cu calculatorul și o să apelez la tine”. Acum este doar o presupunere, dar știind caracterul omului, mă îndoiesc că voia să apeleze la mine pentru altceva decât mocangeală…

Nu prea le am cu relațiile interumane, dar nu știu ce să zic, parcă nu e în regulă ca prima interacțiune cu cineva cu care nu te-ai întâlnit de mai bine de zece ani să meargă în direcția asta, cu „vreau să mă ajuți cu ceva”.

Așa că i-am cerut și eu numărul.

Să-l bag în ignore.

8 Comentarii

Iulia a scris

@Ionuț Staicu: faza misto in weekend. Fetita unor prieteni saluta super-politicos pe toata lumea, inclusiv pe vecinul de langa , care nu saluta pe nimeni. Si il vede ieri, il saluta intai pe un ton normal, apoi un pic mai tare, apoi se intoarce catre mama-sa si cu volumul dedicat probabil celui de-al treilea salut urla : ” mama, nenea are rosii in urechi!!!” ( expresie folosita de nemti pentru aia care nu aud bine). S-a uitat ala la ea cu o ura ….

Malin a scris

Eu am altii care procedeaza mai subtil. Intai imi fac ei o favoare pe care n-am solicitat-o, apoi ma cheama sa le rezolv ceva gratis sau foarte ieftin si o luna mai tarziu se plang ca nu le merge desi ii cam doare in fund de ce le-am recomandat.
Apropo de asta, un oarecare m-a rugat sa-i fac la un momentdat o retea WiFi de mare putere pentru ca el sta undeva in camp si ii vine net prin 4G la o antena, iar de acolo sa dea mai departe unor „musafiri”. I-am facut omului retea si l-am rugat sa mai tunda din pomii de pe acolo pentru ca sunt un adevarat deal-breaker. N-a facut nimic vreo 3 ani de zile, doar mi s-a plans cu fiecare ocazie ca-i merge rau netul si pe WiFi si pe altele pana de Craciun anul asta cand nu i-a mai mers netul deloc. M-am dus, am verificat echipamentele si cablurile si l-am pus sa taie un pom. L-a taiat si i-a revenit netul la normal.

Ionuț Staicu a scris

@Malin: oh, ăștia care cer recomandări doar să nu țină cont de ele sunt o specie aparte. Am câțiva cunoscuți de genul ăsta, pentru care am făcut ZECI de recomandări și DE FIECARE DATĂ au cumpărat chestii inferioare ȘI mai scumpe decât de am recomandat.

De câțiva ani răspund cu „nu știu, nu mai lucrez în domeniu” la aproape orice :w00t:

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter