Începuturile aventurilor mele ITistice se situează aproape de începutul noului mileniu. Cred că ’98 sau ’99 a fost anul în care am început să am acces la un PC, când un prieten își făcuse un 486 DX2. Nu mai știu exact ce hardware avea, dar știu că putea rula MP3-uri doar în DOS, altfel ciuciu memorie (sau CPU? habar n-am).
Atunci a fost perioada în care ascultam MIDI-uri, că na… muzica la casetofon era depășită.
În fine, prin 2000 mi-am luat și eu PC-ul, un Duron la 750 Mhz cu 32Mb RAM, care putea rula și MP3-uri, și jocuri, doar că avea o mică problemă: avea video on board. Deci ăia 32MB RAM erau mai degrabă 28MB RAM sau pe acolo…
Dar șmecheria e alta: în 2000 nu prea aveam foarte multe de făcut la PC. Sigur, mă puteam juca, dar nu aș putea spune că am fost vreodată prins de jocuri, nu pentru mult timp cel puțin. Prin urmare, făceam ce face orice geek care se respectă: citeam tot felul de tâmpenii manuale, RFC-uri și alte minuni.
Deci aș fi putut să-mi pun la fel de frumos și un Linux, că tot era la modă…
Doar că Linux, la începutul anilor 2000 avea o miiiiiiică problemă: nu se împăca deloc cu plăcile video onboard. Și făcea ce face Linux mai bine: îmi trântea un kernel panic de fiecare dată când încercam ceva. Iar singurul distro care funcționa, nu știa să se conecteze pe dialup (aveam un modem AMR).
Până la momentul în care am făcut upgrade la hardware, deja apăruse Windows XP, care era mult mai arătos decât 98 și, implicit, mai arătos decât orice Linux era disponibil atunci. Mi-a luat ochii și cam aia a fost…
Din când în când mă mai întreb: oare ce s-ar fi ales de mine dacă mergea Linux-ul? Oare mai ajungeam să fac programare? Oare făceam rețelistică? Sau poate altceva? Eh, sunt întrebări pentru care nu vom avea niciodată un răspuns.
Doar presupuneri.
Good point – conteaza maxim primul OS cu care te joci.
Dar daca mergea linux-ul nu doar ca ajungeai sa faci programare – prob. erai ceva prodigy, afundat cu mainile pana la coate in cod. :)))
@Gigel Anonimu’: poate că în viitor o să povestesc cum am ajuns să nu scriu C (hint: are legătură cu HC-urile)
Maestre, mi’ai trezit ceva nostalgii cu postarea asta, dar ai punctat bine cateva lucruri pentru care nici eu probabil nu sunt linuxist azi!
@ice4you: Ah, am omis partea în care căutam ajutor online și, invariabil, primeam răspunsul „citește manualul”. Pentru că se presupune că tu, ca utilizator, trebuie să fii foarte eficient în a înțelege dedesupturile unui OS.
@Ionuț Staicu: daaa … plus aia cu: „please contact your local vendor” … de parca aia aveau cel mai mic habar de ceva/despre ceva in afara ca de multe ori nici macar nu aveau habar ce vand!

Aici am adunat si eu cateva amintiri din vremea aia:
Partea 1
Partea 2
Dulci amintiri …