Certăm copiii sau nu?

Ce vezi mai jos este un perete al blocului în care stau și este opera a vreo zece copii.

Pentru că – șoc și groază! – puține sunt lucrurile mai amuzante decât o ploaie ce lasă în urmă băltoci și noroi!

Iar întrebarea este: ce faci când se întâmplă asta? Cerți copiii? Îi lași să se joace? Atât ca părinte, cât și ca vecin sau ca trecător.

Întreb pentru un prieten.

Peretele a fost spălat ulterior.

12 Comentarii

Dragos a scris

@Ionuț Staicu: peste tot unde este cu trei de i.
Copiii este forma articulata si este corecta in exemplul urmatorul Certam copiii lui Stefan? Certam copiii care sunt rai? la tine Certam copiii sau nu? A cui copii sau care copii? corect: certam copii sau nu ?

Ionuț Staicu a scris

@Dragos: Mmmm, nu știu ce să zic; chiar dacă nu prea am dat pe la orele de română, cred că am scris corect (voi mai cere o părere totuși).

Până atunci: folosești forma nearticulată – copii – dacă poți pune și un număr lângă. Gen „Certăm cinci copii?” sau „am doi copii”. Când te referi la toți, le pui și articolul, e.g. „Copiii din cartier” sau „certăm copiii” sau „copiii mei”.

https://diacritica.wordpress.com/2009/04/29/ati-cautat-va-raspundem-30/

Ady a scris

Copiii ca copiii, dar ce faci cu adulții/adolescenții care-și imprimă talpa pantofului pe peretele proaspăt zugrăvit (sau zugrăvit acum x ani, dar curat încă până la acel moment), care râcâie vopseaua sau ce e maglavaisul ăla dat pe ușile/pereții liftului acum 1 an, care râcâie un glet proaspăt aplicat pe undeva prin spațiile comune, care scot un ceva care semnalizează un fel de opritor metalic care iese din podea (la ușile cu 2 canaturi), de care oricine se împiedică de minim 2 ori pe săptămână, care….
Inițial am fost tentată să zic „nu”. Copiii sunt copii și bălțile și noroiul au o atracție magică. Apoi mi-am amintit de cele de mai sus, pe care le constat zilnic când mă duc acasă. Și poate adulții care fac asta sunt copiii care n-au fost certați la timp.
Nu știu ce să zic, o atenționare, ceva, acolo, în funcție de vârsta copilului.

Ionuț Staicu a scris

@Ady: am citit mai demult o teorie conform căreia cei care acționează așa cum ai zis tu (tălpi pe pereți & co) nu fac decât să-și descarce frustrările limitelor impuse în copilărie. Acel „nu ai voie să faci asta!” repetat copiilor pentru orice nu corespunde așteptărilor părinților.

Acum, ce faci cu adolescenții respectivi: ori te duci cu o bidinea la el și îl rogi să văruiască peretele (exact cum faci asta e mai greu de spus; decizi tu cum îl abordezi) sau, de ce nu, îi sugerezi că ai putea să chemi poliția. Oricât de teribilist ar fi, s-ar putea să se gândească de două ori data viitoare.

Gigel Anonimu' a scris

@Ionuț Staicu: „am citit mai demult o teorie conform căreia cei care acționează așa cum ai zis tu (tălpi pe pereți & co) nu fac decât să-și descarce frustrările limitelor impuse în copilărie.”
Legat de vandalism mai e o teorie interesanta – „the broken windows theory”. Gen daca ai un singur geam spart sau un singura mazgalitura pe perete – ele vor invita si mai multe geamuri sparte sau mazgalituri pana ajungi sa ai catamai ruina.

Am citit mai demult ca asta se aplica si la programare – bug-uri nerezolvate sau technical debt invita si mai mult technical dept si „las-o bre ca merge asa” pana ajungi sa ai turnu’ Babel. :)

Ionuț Staicu a scris

@Gigel Anonimu’: ideea de broken window în programare a apărut în cartea Pragmatic Programmer (am tot recomandat-o cam peste tot unde a venit vorba :D ).

Dar ce zicea Ady mai sus se referă la isteții care fac primul pas. Aia care fac prima mâzgălitură. Ăia care pun prima talpă pe perete :)

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter